Conferința BURSA - Dezvoltarea Romaniei 2018
MECIUL SECOLELOR
BURSA 24.08.2017

DAN NICOLAIE
 
mărește imaginea
     Conor McGregor și Floyd Mayweather se vor confrunta la sfârșitul acestei săptămâni în cel mai profitabil meci de box din istorie. An de an, boxul profesionist oferă câte o "luptă a secolului". Acum ne aflăm în fața "meciului secolelor" și din punct de vedere financiar, pentru că evident partea sportivă e trecută în planul doi, lucrurile chiar așa stau.
     Încă din faza negocierilor, Mayweather a anunțat că nu va urca din nou în ring pentru mai puțin de 100 milioane de dolari, McGregor lăsând să se înțeleagă că "se mulțumește" și cu 75 milioane. Așteptările financiare le vor fi depășite, ambii vor primi procente consistente din vânzarea drepturilor TV (100 milioane dolari, în afara SUA - alte 500 milioane de dolari urmând să vină din vânzarea pay-per-view, pe teritoriul american, unde prețul a fost fixat la 89,99 dolari pe unitate/televizor), bilete (aproximativ 90 milioane de dolari- prețul de vânzare a biletelor pentru acest eveniment este cuprins între 500 și 10.000 de dolari) și obiecte promoționale (alte câteva zeci de milioane). Inițial specialiștii estimaseră că încasările totale de pe urma acestei gale vor depăși 650 milioane de dolari, dar acum sunt dispuși să admită că au fost puțin cam "pesimiști", suma urmând să depășească un milliard de dolari. Se estimează că Mayweather va încasa în jur de 170 milioane de dolari, iar McGregor va ajunge la 125.
      Negocierile dintre taberele celor doi luptători au durat aproximativ un an, totul rezumându-se la câți bani va primi fiecare luptător. Nu putem spune fiecare pugilist, pentru că irlandezul McGregor nu a boxat niciodată, nici măcar la nivel de amatori. Mayweather a câștigat 800 milioane de dolari în cursul carierei sale, fiind cel mai bine plătit boxer din istorie. În vârstă de 40 ani, Floyd Mayweather s-a retras din activitate în septembrie 2015, după ce a fost campion mondial la cinci categorii diferite de greutate și a rămas neînvins ca profesionist, impunându-se în toate cele 49 de meciuri disputate. Irlandezul McGregor, 29 ani, are în palmares 21 de victorii și 3 înfrângeri în cadrul galelor MMA. El este marea vedetă a circuitului UFC, principalul organizator de lupte MMA. Ambii luptători au reușit să se facă remarcați atât în ring cât și în afară prin agresivitatea fizică și verbală.
     Meciul a fost precedat de un întreg alai de conferințe în care cei doi sportivi nu s-au zgârcit la declarații, cât mai picante cu putință, specifice boxului profesionist. Cotat cu șanse minime la victorie - McGregor luptă în mod normal lovind cu picioarele și genunchii, folosind tehnici de ștrangulare, toate interzise în box - irlandezul este convins că adversaul nu va rezista mai mult de două runde în fața lui "Sunt pregătit pentru următoarele două scenarii. Sunt pregătit să merg la război în 12 runde și sunt pregătit să mă bat de la început. O parte din mine speră că el va rezista, iar astfel eu voi putea să-mi arăt calitățile și să demontez orice afirmație. Totuși, nu cred că el va rezista până în runda a 10-a (...) Am nevoie de o singură lovitură pentru a-l doborî. Verificați statisticile. Mă eschivez de la orice lovitură, dau pumni adversarilor și îi dobor la podea cât ai clipi. El are nevoie de decizia arbitrilor pentru a câștiga. El nu a avut parte de o luptă adevărată". În schimb, Mayweather este mult mai preocupat de faptul că adversarul său nu va respecta regulile pugilismului și nu admite nicio comparație: "Am urmărit imaginile reprizelor sale de antrenament și am văzut ceva interesat. El a avut multe lovituri ilegale, aplicate în spatele capului. (...) Eu sunt o legendă, o legendă în viață. Boxului i-am dăruit ani întregi de muncă. I-am dăruit sânge, transpirație și lacrimi. McGregor să demonstreze ce poate. Dar niciodată nu-l comparați cu mine. Este lipsit de respect. Încă o dată, eu sunt un elefant. Un elefant nu poate fi comparat cu furnicile. Elefantul este atât de mare încât nici nu vede furnicile ".
     Gala va avea loc sâmbătă noaptea în T-Mobile Arena din Las Vegas, sală cu o capacitate de 20.000 de locuri. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Trimite părerea ta.
Nume (maxim 50 caractere)
E-mail (optional)
Titlu (maxim 50 caractere)
Mesaj
 
REGULAMENTUL MESAJELOR
Acord
Prin trimiterea opiniei ne confirmați că ați citit regulamentul de mai sus și că vă asumați prevederile sale !

1.  _Compartii_si Paralele_congruente_
    (mesaj trimis de _'C'_ în data de 24.08.2017, ora 17:40)  
 ..Dehh~..Boxu' ca Boxu"..sau tenisul de cimp sau de masa ..sau sahul, sau snokerul sau tirul, sau gimnastica doar partial ,sau oricare alt sport de tip individul unde tu te aflii in fata doar cu un singur adversar ! Iar cel mai bun sau inspirat sau pregatit mai bine, sau in froma excelenta, sau mai puternic ca forta musculara cistiga..Pe cind la Fut'_Bol de exemplu dar si la alte sporturi de echipa lucrurile stau nitel diferit_!!..Sportul nu mai e sport asa cum era el odata sau cum e definit la manual sau prin dictionar..ci a devenit doar o_PURA afacere unde LOVELE cele MuuulteeeeE'E'E'E'E'~ curg din belsug in bunzunarele unora de prin virfuri sau altora de la nivele inferioare si care ii duce mintea sau cunosc extrem de bine dedesupturile sistemului de joc respectiv, sau primesc informatii precise si din inside cum e cazul celor care au acces direct la Mafia Pariurilor tot ca exemplu_~_~_~...A-ti vazut si voi aseara ce a luat-ooooOOO pe cocoasa Steluta noastra draga si ma ginde_AM si eu ca multi altii de altfel daca posibil in viitor ca echipe mai mici precum Steaua sau altele de pe la alti vecini sau prieteni sa ma poata cistiga vreo data o cupa continentala ??...ToOoata lumea stie ca acea UNICA performanta a Stelutei noastre din 86' sau a celor de la Belgrad din 89' daca mai retin eu exact, e putin probabila sa se mai repete prea curind sau intr-un viitor mai apropiat !!...Greu de crezut ca mai_este cu putinta...Doar 1_NOROC_chior ar putea schimba jocurili care se fac in prezent in Marili foruri mondiale ale fut-Bolului_..si ce sa o mai lungim atita si hai sa o spunem direct si pe Sleau_=_cu TOTII_Niste_HOTI_!!!,..din moment ce citeva echipe 5-10-15 nu stiu exact au bugete de oridinul zecilor si sutelor de milioane de Parai, atunci e de la sine inteles ca cei mici fac doar figuratie in cupe doar o prezenta onorbila si doar atit !!...Si deci oare nu ar fi mai bine ca in viitorul cit mai apropiat cu putinta cei mici sau medii ca putere financiara sa isi faca o Federatie de futbol a lor separata de cea actuala condusa de "HOTII si Banditii" cei Bogati ?...Asa ar fi ideal dar acest lucru e putin probabil deoarece TICALOSII,_,Blat_Erii si cine o mai sefi de rang inalt pe acolo au crescut ENORM_sumele de participare in aceste Cupe doua la nr. ca nu cumva out-siderilor sa le vina ideii_inedite...Iata, poftim motive intemeiate si pt. care eu nu mai ma uit la fut-bol in special deoarece nu mai e cum era e pe timpuri inainte de 89'..caci disparu sipritul motivat doar de joc , fair-play sau nu stiu..ci e doar Loveaua_GROASA_Conteaza~~..... Asa ca ma uit in continuare cu placere la Snoker sau la Wrestling, sau_, decit la sportuirili de echipa_!!!!...Adica sunt un individualist ar zice EI_....Aaaaa ! Daca in 86' Steluta nu i-ar fi avut pe Hagi-Ptiti_Bolo_Iovan_Lacatus_ Balint et restul adica daca regimul politic de atunci si legile din acea vrea le-ar fi premis sa plece la o alta echipa, atuncea'______..,..,..., niste Hoti_si unii si altii.....


 
Piaţa de Capital
     Indicii de pe Bursa de Valori București (BVB) au închis în teritoriu pozitiv ultima ședință de tranzacționare, lichiditatea totală fiind de 33,45 milioane de lei (7,19 milioane de euro).  click să citești tot articolul
Piaţa de Capital
LA MIJLOCUL ȘEDINȚEI:
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a înregistrat, în prima parte a ședinței de tranzacționare de astăzi, o lichiditate de 9,83 milioane lei (2,11 milioane de euro).  click să citești tot articolul
Internaţional
     Principalii indici ai burselor asiatice au închis ședința de tranzacționare de astăzi în apreciere.  click să citești tot articolul
Bănci-Asigurări
     * Dolarul a coborât cu 0,29 bani în fața monedei naționale.
     * Francul s-a depreciat la 4,1141 lei.  click să citești tot articolul
Bănci-Asigurări
     Indicele ROBOR la 3 luni a crescut astăzi la 3,10% de la 3,09%, valoarea înregistrată în sedința precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).  click să citești tot articolul
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
19.09.2018
BVB
     * Toți indicii bursieri au închis în creștere
     * Tranzacții cu aproape 3% din MedLife, efectuate pe piața "deal"
     
     Lichiditatea înregistrată în ședința de tranzacționare de ieri la...  click să citești tot articolul
19.09.2018
BURSELE DIN LUME
     Piețele europene au urmat un curs mixt ieri, după ce administrația americană a decis să impună taxe vamale de 10% pe importuri chinezești de 200 de miliarde de dolari.  click să citești tot articolul
18.09.2018
BVB
     * Rulaj de 42 milioane de lei, în apropierea mediei acestui an
     
     Cinci dintre cei nouă indici ai Bursei de Valori București (BVB) au încheiat prima ședință de tranzacționare a săptămânii ușor în...  click să citești tot articolul
18.09.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au avut un curs mixt ieri după-amiază, pe fondul revenirii temerilor legate de escaladarea războiului comercial dintre cele mai mari economii ale lumii: SUA și China.  click să citești tot articolul
17.09.2018
BVB
     * Toți indicii bursieri, în scădere
     
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a înregistrat, în ultima ședință de tranzacționare a săptămânii, un rulaj în creștere de 61,09 milioane...  click să citești tot articolul
14.09.2018
BVB
     * Toți indicii bursieri, în scădere
     
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a înregistrat, în ședința de ieri, un rulaj în creștere de 43,41 milioane de lei, aproape dublu față de...  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 19 septembrie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sârbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.8832
2.3788
3.0701
4.1141
0.1830
0.6237
0.2216
4.6524
5.2395
1.4389
3.5396
0.2372
0.4873
1.0836
0.0593
0.4477
0.6305
3.9764
0.2698
0.9558
0.5802
0.0546
0.3545
0.2120
2.6285
0.0393
0.1415
1.0826
0.6262
0.1225
153.8126
5.5773
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
14.09.2018
MREPORT BY TRANSPARENCY INTERNATIONAL
     Globalization has also brought with it an unpleasant effect: cross-border corruption. According to the intermediate report Exporting Corruption for the year 2018, a document drawn up by the organization Transparency International, there is a practice among powerful foreign companies of bribing the public servants of another country when they want to enter the local market.  click here to read the entire article
07.09.2018
DEPUTY VIRGIL POPESCU, VICEPRESIDENT OF THE COMMISSION FOR INDUSTRIES AND SERVICES
     The offshore law will once again reach the Commission, in one or two weeks, according to Mr. Virgil Popescu, the vice-president of the Commission for Industries and Services, the Chamber of Deputies.  click here to read the entire article
05.09.2018
MRS. FIREA'S VERBAL BOMBS
     * "There have been attempts for the prefect to be made a scapegoat"
     * "The support from the government wasn't much to talk about, so if it were withdrawn, there wouldn't be much of a difference"
     Bucharest's General Mayor was heard on Tuesday as a witness by the prosecutors of the General Prosecutor's Office in the case concerning the events which happened on August 10th in Victoriei Square. Before going into the Prosecutors' Department building, Gabriela Firea said she stood by her statements made immediately after the meeting of the National Executive Committee of the PSD and said: "I always speak based on facts, not just in this particular case, but in other areas as well, including politics. I will be answering to the questions of the prosecutor who contacted me and told me I was supposed to be heard in the case which is now being investigated concerning the intervention of the gendarmes on August 10th".  click here to read the entire article
31.08.2018
     The particularly hot weather and the conditions of extreme draught in Europe have brought to light terrible warnings from the past.
     Associated Press recently wrote that in the riverbed of the Elba in the Czech Republic have resurfaced the giant stones known as "the hunger stones", which have indicated over time, the coming of hard times.
     "When you see me, weep", is written on one of these stones, which seems to be considered the best hydrological benchmark in Europe. The inscription is in German and dates back to 1616.
     A detailed analysis of the stone inscriptions was published by the Czech researchers in the "Climate of the Past" magazine in 2013 (author's note: "Droughts in the Czech Lands, 1090-2012 AD", April 2013).  click here to read the entire article
29.08.2018
     * Claudiu Cazacu, XTB România: "United States companies have posted results that even exceeded the analysts' expectations, which were already for 2-figure profit increases"
     * Liviu Moldovan, financial analyst: "Currently, investors have a «blind» faith in the stock markets, in general, and in that of the US, in particular"
     For the first time in the history of the American markets, Nasdaq has surpassed the psychological level of 8,000 points.
     In the August 27 session, the Standard & Poor's 500 (S&P 500) index also reached an all time high, ending the trading session at almost 2,897 points.  click here to read the entire article
27.08.2018
     The capital market was marked, last week, by a number of controversial statements tied to the listing of Digi Communications, starting from the statements made recently by Darius Vâlcov, state advisor on the team of the prime-minister, who wrote on his Facebook page that he has asked the Financial Oversight Authority (ASF) if it was true that the book value of the Digi shares was 1 leu and 8 bani, and pointed out that at the time of the IPO, the shares of Digi were listed at 40 lei and are currently priced at 28 lei (30% down) and keep going down.  click here to read the entire article
23.08.2018
     Angela Merkel inaugurated the highway in December 2005, less than a month after she became chancellor of Germany.
     The highway was built on the territory of the former East Germany, connects Lubeck and the Polish border, after the junction with A11, and goes through the electoral precinct of chancellor Merkel.  click here to read the entire article
20.08.2018
THE NATIONAL MINERAL RESOURCES AGENCY, IN A NOTIFICATION TO THE PRIME-MINISTER:
     The Romanian government has lost over 8 billion lei, between 2006-2018, following the failure to update the royalties paid by the oil and gas companies, says Gigi Dragomir, the president of the National Mineral Resources Agency (ANRM), in a report sent to the prime-minister.  click here to read the entire article
15.08.2018
      * (Interview with Radu Grațian Ghețea, President - CEO of CEC Bank)
     In banking there are many risks and that is why banks need to be flexible and have as diverse an exposure as possible, which take the market circumstances at the time into account, says Radu Grațian Ghețea, President and CEO of CEC Bank. He told us, in an interview: "We have to adapt to what is happening in the market and we need to do things in such a way that the economic activity and that of the bank both function properly. If we're going with the idea that we want to eliminate every risk, then we'll just stop doing anything. For instance, we have been and we are a bank which heavily funds agriculture, which also means animal husbandry. A few years ago, our exposure to the aviculture sector was rather significant, and when the avian flu came we had to cover some non-performing loans on that segment. Now that the avian flu is done, we are facing the swine flu. What should we do, stop lending?"
     Reporter: Lately, there have been opinions from some experts who are saying that there is a wave of non-performing loans of the ones taken out by the First Home Program. What is your comment on these statements?  click here to read the entire article
08.08.2018
     * (Interview with Laszlo Diosi, OTP Bank CEO)
     Reporter: How would you describe the banking market, at the present time?
     Laszlo Diosi: Even though there are plenty of challenges, there are also many opportunities for the Romanian banking system. The lessons of the financial-economic crisis have resulted in a better regulated framework, stable, transparent and predictable. The guiding line of the policies developed by the authorities that are qualified, but in particular by those with a regulatory and oversight role has been characterized by a balance between profitability and systemic safety.
     But there is no shortage of challenges. We are talking here about challenges which concern the digitalization of the banking system and the national and international legislation. The entire system needs to align with complex and sometimes confused regulations.
     Recorded by Emilia Olescu  click here to read the entire article
31.07.2018
     * (Interview with Dan Paul, the president of the Association of Brokers)
     The management of the Bucharest Stock Exchange (BVB) needs to find out from brokers whether Romania truly needs a derivatives market, says Dan Paul, the president of the Association of Brokers, who was kind enough to grant BURSA an interview.  click here to read the entire article
27.07.2018
THE DĂNCILĂ GOVERNMENT AFTER SIX MONTHS
     Now we know why prime-minister Dăncilă was in a hurry to announce the activity report for the first six months at the helm of the Romanian government: the nice tale of the hike of pensions and salaries wasn't supposed to be overshadowed by the evolution of budget expenses, whose increase has led the deficit of the consolidated general budget to 1.61% of the GDP, from 0.88% after the first five months of the year.  click here to read the entire article
23.07.2018
BECAUSE AN AGREEMENT ON THE PRICE COULDN'T BE REACHED,
     The public offer started by Vimetco and Conef for a stake of at most 53.77% of the shares of Alro Slatina (Alro) has been unsuccessful, as the issuer announced that due to the unfavorable market conditions, the shareholders, company and underwriters couldn't agree on a price for the volume of 383.79 million shares put up for sale.  click here to read the entire article
23.07.2018
ECONOMIC ANALYST AURELIAN DOCHIA PREDICTS:
     * According to Eurostat, Romania has the biggest governmental deficit in the EU
     The hike of some taxes, in the near future, is unavoidable, according to economic analyst Aurelian Dochia.
     His statement comes as, in the first quarter, the government's deficit has seen an increase over the last quarter of 2017, according to data by the European Statistics Office (Eurostat).  click here to read the entire article
13.07.2018
Russia World Cup
     The final tournament of the World Football Cup will end with a gala representation, the duel between Croatia and France. France, the with the most expensive players in the tournament, has met the expectations, Croatia is the biggest surprise the of the competition.  click here to read the entire article
.