SPORT ȘI BANI
BURSA 22.08.2017

DAN NICOLAIE
 
mărește imaginea
     Simona Halep a ratat o nouă șansă de a ajunge numărul 1 în clasamentul WTA. A pierdut drastic finala turneului de la Cincinnati (SUA) în fața Garbinei Muguruza și acum trebuie să facă față unui val uriaș de critici și tot felul de acuze. După cum s-a împământenit în ultimii 25 de ani, în sportul autohton relația sportiv - suporter/privitor/consumator de sport funcționează după modelul "victoriile noastre, înfrângerile lor", iar criticile curg în valuri la fiecare eșec, toate realizările precedente fiind șterse cu buretele. Dacă în anumite sporturi, susținute prin contribuția suporterilor, inclusiv cu bani publici, o astfel de abordare poate fi justificată până la un punct, în cazul tenisului în general și al Simonei Halep în special, lucrurile sunt mult mai nuanțate. Cariera ei are puține legături cu sportul autohton, fiind construită exclusiv prin eforturile personale ale sportivei, ale familiei și ale unor apropiați. Tocmai de aceea furia cu care este atacată după fiecare eșec este greu de înțeles și justificat. Înfrângerea din meciul cu Muguruza a readus același set de acuze din ultimul an, se vorbește de un blocaj în fața unei mari performanțe, de interese oculte legate de pariuri, de problemele de comunicare cu antrenorul și cei din jur și multe altele care nu sunt niciodată pomenite după victorii.
     După meci, Simona Halep a încercat să explice eșecul: " Azi nu am jucat foarte bine, iar ea a făcut un meci mare, felicitări! Îmi cer scuze pentru acest meci, voi veni anul viitor și voi încerca să joc mult mai bine decât am făcut-o astăzi. Vreau să mulțumesc echipei mele pentru această săptămână și pentru tot ceea ce fac pentru mine, dar și celor care mă urmăresc de acasă. Este rușinos să pierzi astfel. Se întâmplă și astfel de lucruri... A fost o zi foarte urâtă. Chiar dacă am arătat că am cedat, nu am cedat. Ritmul a fost un pic rapid și m-am panicat și nu prea am putut să găsesc soluții. A fost foarte cald, dar a fost și pentru ea. Am câteva bătături care mă deranjează, dar acestea sunt lucruri minore pentru o finală. Astăzi a fost prea bună pentru mine. După această finală nu rămân cu prea multe lucruri. După acest turneu rămân cu un lucru foarte important. În primele meciuri nu am jucat foarte bine și totuși am câștigat. Au fost două meciuri foarte grele, după care am ajuns la un nivel foarte ridicat".
     Presa internațională nu a fost foarte "amabilă" cu Halep după prestația dezamăgitoare din finala de la Cincinnati. Cotidianul francez "L'Equipe", susține că Simona a făcut un "non-meci" cu Muguruza și lasă impresia că nu vrea să ajungă numărul 1 WTA: "Am ajuns la concluzia că Halep nu vrea să devină numărul 1 mondial. După ce a ratat finala de la Roland-Garros, sferturile de la Wimbledon, românca a ratat și titlul la Cincinnati. Bătută clar de Garbine Muguruza (6-1, 6-0 în 57 minute), Halep va trebui să aștepte încă puțin pentru a o detrona pe Karolina Pliskova. Asta în cazul în care spaniola nu va trece înaintea ei. Ce se poate spune despre meciul Simonei sau mai bine ce se poate spune despre non-meciul lui Halep?"
     Simona Halep a ratat a treia sa șansă de a deveni numărul 1 WTA, precedentele două fiind în finala de la Roland Garros (pierdută în fața Jelenei Ostapenko) și în sferturi la Wimbledon (cu Johanna Konta). În ultimul clasament dat publicității, Halep este la doar cinci puncte de liderul clasamentului WTA, Karolina Pliskova (Cehia). Halep a ajuns la a 26-a finală din carieră, până acum având 15 titluri cucerite.
     Pentru parcursul de la Cincinnati, Halep va primi un cec de 260.970 dolari și 585 puncte WTA. Din punct de vedere financiar, lucrurile au stat foarte bine pentru Simona în acest an. Halep ocupă locul 10 în topul sportivelor care au înregistrat cele mai mari câștiguri în 2017, realizat de Forbes, cu venituri totale de 6.200.000 de dolari, dintre care 4.700.000 obținute pe terenul de joc. Topul arată astfel: 1.Serena Williams (tenis) - 27 de milioane de dolari; 2. Angelique Kerber (tenis) - 12,6 milioane; 3. Danica Patrick (automobilism) - 12,2 milioane; 4. Ronda Rousey (arte marțiale) - 11 milioane; 5.Venus Williams (tenis) - 10,5 milioane; 6.Garbine Muguruza (tenis) - 7,7 milioane; 7.Caroline Wozniacki (tenis) - 7,5 milioane; 8. Agnieszka Radwanska (tenis) - 7,3 milioane; 9.Eugenie Bouchard (tenis) - 7,1 milioane; 10.Simona Halep (tenis) - 6,2 milioane.
     Halep are în continuare șanse să ajungă numărul 1, contează foarte mult parcursul de la US Open. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
1.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 22.08.2017, ora 08:35)  
 Daca primeste de la casele de pariuri 1 mil de dolari sa nu castige ce interes mai este pt 500 .Daca socotim 1 mil de la ......la .....la plus 250 ca ajucat finala iese mai bine ca Muguruza ca doar nu o sa vezi machidoni prosti.


 
  1.1.   eroare  (răspuns la opinia nr. 1 )
    (mesaj trimis de justinianus , in data de 22.08.2017, ora 09:04)
 
 Daca ar face ce spui dta, ar fi eliminata urgent din sistem si ar juca pe plaja la Mamaia cu tine!


 
  1.2.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1 )
    (mesaj trimis de Vanat , in data de 22.08.2017, ora 09:39)
 
 Prostul numai la prostii (hotii) se gandeste. Castiga suficient de mult astfel incat sa nu fie nevoita sa isi riste reputatia sau cariera pentru bani. Este criticata ca a pierdut finala, desi ar trebui laudata pentru ca a ajuns pana acolo. In viata unui sportiv (chiar si de top) apar si astfel de rezultate. In urma cu 3 ani Serena a fost invinsa cu un scor simlar de Simona!! Ar trebui sa o incurajam si sa incetam cu criticile astea stupide care nu sunt folositoare.


 
  1.3.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1.2 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 22.08.2017, ora 13:51)
 
 De acord in totalitate si il RESPECT pentru LUCIDITATE si RATIUNE pe domnul anonim 1 ! Iar dumneata, valea, canta gargara haleptarzilor la alta masa ! Suntem satui pana in gat de tzoparlanca asta, dar mai ales de lingaii sai peniiibili !!!


 
2.  fără titlu
    (mesaj trimis de John în data de 22.08.2017, ora 09:35)  
 Machidoanca nu are clasa de nr. 1 mondial, o dezavantajeaza fizicul, nu are forta in lovituri si sta prost cu bibilica. La un meci de finala nu se poate ca 95% din lovituri sa le dai la mijlocul terenului, nu a atacat mai deloc.Un meci nu se castiga doar pe greselile adversarei.


 
  2.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 2 )
    (mesaj trimis de Cristi C , in data de 22.08.2017, ora 10:28)
 
 Ai într-o măsură dreptate în ceea ce spui. Halep este cetățean român, aromân dacă spui tu.
 
 O dezavantajează fizicul. Eu zic că este o onoare în ziua sportului dopat de astăzi. Spania, de unde vine Muguruza, este NOTORIE (și nu pot scrie cu litere suficient de mari pentru a întări) pentru dopajul în orice sport vrei, de la fotbal, tenis, ciclism.
 
 Stă prost cu bibilica. Da, așa mi se pare și mie. Și așa mi se întâmplă și mie. Și din ce am citit, mulți jucători de tenis amator au această problemă. John, puștiulică, dacă ești un parior cocalar, dintre aceia de care m-am săturat când mergeam la arenele BNR, ești un degradat care nu are nicio legătură cu sportul.
 
 Eu știu ce înseamnă ca psihicul să îți afecteze precizia milimetrică de lovire din tenis, fluența poziționării corpului. Știu prin ce trece Halep. Și mai știu și faptul că a acuza un sportiv că are psihic slab este cea mai rău-voitoare și mișelească remarcă pe care un cocalar parior o poate face. Psihicul este cea mai grea parte a corpului pe care un sportiv o poate antrena pentru că este greu spre imposibil de reprodus condițiile care declanșează revolta creierului din timpul meciului important. A spune batjocoritor despre un sportiv că l-a trădat psihicul înseamnă să îți bați joc de miile de ore de antrenament fizic pe care acesta/aceasta le face. Dacă nu ești un nesimțit mizerabil, atunci vorbești despre psihic și sport pe un ton înțelegător și respectuos.


 
3.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 22.08.2017, ora 14:38)  
 Felicitari,Simona pentru tot ce ai facut pana acum in tenis si ,de am ramane doar cu asta,ar fi ok!Dar vor mai fi multe finale pe care sa le joci si ,sunt sigur,la multe vei fi invingatoare.
 Esti singurul motiv pentru care inca mai am tv in casa.
 Succes in continuare si ai incredere in tine,esti nr 1 pt mine in tenis!Jocul tau,de multe ori,in proportie covarsitoare,e mult peste al oricarei jucatoare din top 10.


 
4.  Mentalul și tenisul
    (mesaj trimis de Cristi C în data de 22.08.2017, ora 17:28)  
 Pentru cine nu a pus niciodată mâna pe o rachetă de tenis și nu a petrecut sute de ore pe teren și apoi în competiții, mentalul are o influență uriașă în performanța în tenis. Pe lângă faptul că tenisul este un sport individual, nu colectiv, el necesită și efort susținut în condiții de precizie foarte mare în execuțiile tehnice. Un fel de mișcare pe bara de gimnastică timp de una-două ore. O lovitură de tenis nu vine doar din braț. Ea începe de fapt de la mintea care anticipează traiectoria mingiei, decide unde va poziționa corpul, continuă cu deplasarea în pași măsurați de către subconștient (mai mari la început și mai mici la final), termină deplasare prin poziționarea piciorului de referință pentru lovitura pe care vrea să o execute și apoi continuă cu tot corpul, de la orientarea vârfului piciorului, la translația centrului de greutate către față prin rotația trunchiului și lansarea mâinii cu racheta din spatele corpului pe traiectoria pe care va întâlni mingea fix în punctul de contact ideal dintre genunchi și șold.
 
 Orice dereglare mentală în tot acest lanț de mișcări duce la lovitură imperfectă. Când jucătorul nu se simte suficient de fluent, va prefera lovituri de siguranță care pot fi taxate de adversar.
 
 În 2016, Wawrinka a mărturisit trăirile pe care le-a avut înaintea și în timpul finalei US Open pe care a câștigat-o în fața unui Djokovic de neoprit.
 
 "Psychological anguish and other factors have seen players including Mardy Fish and Rebecca Marino retire from tennis in recent years. Per Deadspin, via a translation from stalwart tennis writer Stephanie Myles, Wawrinka pushed himself to physical limits he didn't know he had so as to drown out the so-called "voices" in his head that led to a tear-filled stress attack before his name was called to walk out into Arthur Ashe Stadium.
 
 What's remarkable about Wawrinka's state of mind ahead of the U.S. Open final against Novak Djokovic
 —a brutally physical match that he won convincingly—is that 1) a Top 4 player such as himself suffered it, and 2) he's telling it publicly for others to know and even learn from.
 "I was hurting so much, I was pushing myself so hard, I was so out of break that i finally ended up muffling those little voices in my head… " he said."


 
Aceeasi sectiune (Sport)
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Internaţional, 09:50
     Apple va repatria în Statele Unite sute de miliarde de dolari și va plăti taxe de aproximativ 38 de miliarde de dolari pentru banii respectivi, intenționând să cheltuiască în următorii ani zeci de miliarde de dolari pentru crearea de locuri de muncă, producție și înființarea unor centre de date pe piața americană, transmite Bloomberg.  click să citești tot articolul
Internaţional, 09:44
     Economia chineză, a doua economie a lumii, a înregistrat o performanță peste așteptări în 2017 cu o creștere anuală de 6,9%, peste ținta oficială de 6,5%, grație exporturilor și vânzărilor cu amănuntul, arată datele publicate astăzi de Biroul Național de Statistică din China.  click să citești tot articolul
Miscellanea, 09:22
     Un număr de 15 percheziții au loc astăzi dimineață la persoane suspectate că furau cărbune din vagoanele de marfă, în județul Hunedoara. Polițiștii spun că în aproape un an a fost furată cantitatea de 300 de tone din vagoanele care aprovizionau Termocentrala Mintia.  click să citești tot articolul
Miscellanea, 07:29
     Ministerul Justiției intenționează să introducă prin lege acordarea unor compensații financiare pentru deținuții care au executat pedepse în condiții necorespunzătoare, posibilitatea adoptării acestei măsuri fiind prevăzută în Calendarul de măsuri 2018-2024 pentru soluționarea supra-aglomerării carcerale, aprobat ieri de Guvern.  click să citești tot articolul
Miscellanea, 07:27
CNAIR:
     Două sectoare de drumuri naționale - DN 67C, între Novaci și Rânca, județul Gor,j și DN 11C între Târgu Secuiesc și Bixad - sunt închise la această oră și mai multe drumuri naționale sunt acoperite cu zăpadă, anunță CNAIR, care precizează că unele drumuri au fost blocate din cauza căderilor de copaci.  click să citești tot articolul
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
18.01.2018
BVB
     * Deal de peste 9 milioane de lei cu titluri "Banca Transilvania"
       Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a ieșit în evidență, în ședința de tranzacționare de la mijlocul săptămânii, printr-o evoluție pozitivă atât în ceea ce privește cotațiile...  click să citești tot articolul
18.01.2018
BURSELE DIN LUME
     Titlurile societăților listate în Europa au scăzut ieri, după ce companii printre care "Burberry Group" Plc și "Skanska" AB au raportat rezultate financiare dezamăgitoare.  click să citești tot articolul
17.01.2018
BVB
     * Transferuri de 10,5 milioane de lei cu acțiuni "Banca Transilvania"
       Volumul înregistrat în cea de-a doua ședință de tranzacționare a săptămânii a fost de 38,87 de milioane de lei, peste cel din ședința precedentă, de 28,5 milioane de lei, dar sub valoarea medie...  click să citești tot articolul
17.01.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au urmat un curs pozitiv ieri, exportatorii din regiune fiind impulsionați de deprecierea euro.  click să citești tot articolul
16.01.2018
     Fondurile de pensii administrate de NN au ajuns să aibă o participație de 6,42% din acțiunile MedLife, în urma unui schimb, pe piața secundară a Bursei de Valori București, se arată într-un raport...  click să citești tot articolul
16.01.2018
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile tranzacționate la bursele din Europa au scăzut ieri, în condițiile în care firma britanică de construcții "Carillion" Plc, cu 43.000 de angajați, a intrat în procedură de...  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 17 ianuarie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
3.0379
2.3813
3.0601
3.9531
0.1830
0.6253
0.2150
4.6573
5.2524
1.5068
3.4395
0.2245
0.4834
1.1150
0.0672
0.4728
0.9972
3.8067
0.3089
1.1806
0.5915
0.0596
0.3565
0.2027
2.7705
0.0394
0.1326
1.0364
0.6268
0.1192
163.7883
5.4810
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
17.01.2018
     The first hike of the policy rate in the last ten years, by 0.25 percentage points, is too small and has come too late to have a significant effect on inflationary expectations.  click here to read the entire article
17.01.2018
     Unless something happens to cause us to hurry, by this Friday, or by Monday-Tuesday at the latest, we will be able to say: "Now we've seen everything!" For a historic first time, Romania will have a woman as a prime-minister!  click here to read the entire article
10.01.2018
     * Sources: Dan Pazara is leaving together with Mariana Gheorghe
     * Christina Verchere has been appointed for the remaining part of Mariana Gheorghe's term, namely until April 16th, 2019
       The Supervisory Board of OMV Petrom yesterday appointed Christina Verchere as president of the Directorate and CEO of OMV Petrom, replacing Mariana Gheorghe.  click here to read the entire article
20.12.2017
     The red spot on the white paper becomes greenish, but maintains it's shape, when you move your eyes to the empty part.  click here to read the entire article
19.12.2017
     Approximately 700 magistrates from several courts and prosecutor offices in the country have gathered yesterday on the steps of the Bucharest Court of Appeal.  click here to read the entire article
18.12.2017
     * The Secretary General of the European Federation of Journalists has pledged to support with all his strength, the efforts of FAIR-MediaSind to halt the politicians' attacks on the independence of Romanian journalists
       The political assault on the freedom of the press in Romania, through the amendment of the laws of justice by the coalition in power, was one of the main issues today in the meeting of the Social Dialog Commission of the European Commission, which was attended, on behalf of Romania, Leonard Pădureț, president of the FAIR - MediaSind Culture and Mass Media Federation, together with executive president Cristi Godinac.  click here to read the entire article
14.12.2017
EXCLUSIVE:
     * "We need real and rational policy from the international community and not political tricks"
     * (Interview with his Excellency, Mr. Fuad Kokaly, the Ambassador of Palestine in Bucharest)
       The UN stated it was "extremely concerned over the risks of a violent escalation of the situation" after the decision of Donald Trump to unilaterally recognize Jerusalem as the capital of Israel, in a reunion of the Security Council in which the United States have appeared more isolated than ever, according to AFP.  click here to read the entire article
12.12.2017
AFTER BEING INVESTIGATED BY THE TAX ADMINISTRATION AND THE ANPC, BANKS GET INVESTIGATED BY THE COMPETITION COUNCIL
     * Chirițoiu: "We suspect an exchange of sensitive information on the banking market"
     * Dan Suciu, NBR: "The audits of the Competition Council can't be a reason for panic whatsoever"
     * Unannounced audit at Finmedia
     * The investigated institutions are at risk of being fined 10% of their turnover
     * Vasilescu: "The NBR has nothing to do with these investigations"
       The financial banking system seems to be the focus of most of the investigation entities. After being audited by the National Tax Administration Agency (ANAF) and by the National Consumer Protection Authority (ANPC), some of the banks which operate in Romania have also been investigated by the Competition Council (CC).  click here to read the entire article
11.12.2017
THE COURT RULED THAT SOME CONTRACTS CONCLUDED BY CELL PHONE COMPANIES INCLUDE ABUSIVE CLAUSES
     * The Bucharest Court of Appeal Bucharest yesterday ruled that RCS&RDS has abusive clauses in its contracts
     * The ANPC has also won the initial lawsuit against Telekom România
     * Vodafone has lost the case in the court of last instance against the ANPC
       The Courts have decided that some contracts concluded by the telephony companies contain abusive clauses. The Court rulings were rendered last year, as well as in 2016, but the argumentations have been formulated relatively recently.  click here to read the entire article
08.12.2017
     The hope of an accession as quick as possible by Romania to the Eurozone was dealt a heavy blow precisely on the National Day.  click here to read the entire article
06.12.2017
AFTER THE DRAFT HAD BEEN PUBLISHED IN OCTOBER
     * Gheorghe Șimon: "The royalties law will be voted in the Parliament in February next year"
     * Ministry of the Economy: "We will establish royalties which are fair both for the state as well as for the business sector"
     * Daniel Cătălin Zamfir, PNL: "I found out that there are companies that have never, take note, never paid even one leu in royalties to the Romanian state, even though they have been exploiting resources for over 20 years"
     * Last year, the Court of Auditors announced that Romania lost 1.4 billion dollars, because the ANRM established the oil royalties in a flawed manner
       The entire legislative package concerning the regulation of the system for the regulation of the mineral, oil and hydromineral resources will be revised and will be voted in the Parliament in February next year, Economics minister, Gheorghe Șimon, announced yesterday, after the debates of the Economic, Industries and Services Commission of the Senate.  click here to read the entire article
28.11.2017
AFTER THE TRANSACTION BETWEEN BANCA TRANSILVANIA AND BANCPOST
     * Customers with borrowers in CHF from Bancpost are waiting for a conversion program with a discount
       After moving to second spot last year in the domestic banking system, through the acquisition of Volksbank, Banca Transilvania (BT) ends up on equal footing with BCR, taking over Bancpost, from Greek group Eurobank.  click here to read the entire article
27.11.2017
     * MAKE, BURSA: "I want the new CEO of the BSE to participate in the drafting of a new strategy for the development of capital market"
       On Thursday night, "BURSA" received the Award for the promoting of high standards of corporate governance on the capital market, as part of the 2017 Capital Market Awards Gala, organized by the Association of Brokers.  click here to read the entire article
24.11.2017
     * Ciprian Păltineanu and Adrian Tănase, scheduled for meetings with the board
     * Both candidates seem to be closet o the group in the shareholder structure of the BSE
     * George Butunoiu is in charge of recruitment
     * The waiting list may include a few foreigners, including former BRD executive Jacek Panczyk
       According to some market sources, banker Ciprian Păltineanu and Adrian Tănase, Chief Investment Officer at NN Pensii România, will hold interviews in the beginning of next week with the Board of the BSE, after Ludwik Sobolewski's term expired in the summer.  click here to read the entire article
23.11.2017
PATRICIA SUÁREZ RAMÍREZ, THE PRESIDENT OF THE ASSOCIATION OF FINANCIAL CONSUMERS OF SPAIN:
     * The head of the ASUFIN: "The ruling of the Supreme Court of Spain in which the Andriciuc case has been invoked will be part of the Spanish case law and the lower courts will be required to apply the principle that underlies this decision"
       The ruling issued by the Court of Justice of the European Union (CJUE) in the Andriciuc versus Banca Românească case represents a great advantage for Spanish debtors, said Patricia Suarez Ramírez, the president of the Association of Financial Consumers in Spain (ASUFIN), as part of a response recently sent to BURSA.  click here to read the entire article
.