Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 04.07.2018
Stă să cadă reduta germană?
     Ca de obicei, este o combinație toxică de factori externi și interni: "asaltul decis al inamicului" plus "trădarea dinlăuntru". Așa au căzut Bizanțul și Marele imperiu al Chinei, cîndva, în ciuda zidurilor inexpugnabile cu care se înconjuraseră, așa se pregătește să cadă astăzi America, în ciuda zidurilor pe care încearcă să le ridice în fața altei Chine cvasi imperiale și a altei Europe rebizantinizate. Așa stau lucrurile și pentru Germania, chiar dacă ecuația ei geopolitică nu este deloc de tip imperial, ci doar ultima rădăcină adîncă în care se mai ține proiectul trans-național al construcției europene; singurul din istoria modernă a Europei care a țintit să construiască pacea, hrănindu-se din substanța politică a reinventării cooperării, împinsă mereu la frontieră, timp de o jumătate de secol.

     Deloc previzibil la încheierea războiului rece, asaltul exterior asupra Germaniei este condus și susținut de America. Evident, altă Americă decît cea care și-a trimis soldații să apere Germania după încheierea celui de al doilea război mondial, altă Americă decît cea care a injectat cîteva zeci de miliarde prin Planul Marshall, permițînd Germaniei să revină pe cursul ascensiunii economice, altă Americă decît cea care a impus integrarea Germaniei Federale în NATO, în ciuda rezistenței acerbe a URSS și a reticențelor franco-britanice, altă Americă decît cea care și-a legat în mod politic și juridic securitatea de Europa, garantînd-o cu propriile arsenale nucleare pe toată durata războiului rece, altă Americă decît cea care a coordonat soluția Reunificării Germaniei prin dizolvarea și absorbția RDG-ului în noua Germanie berlineză, în ciuda opoziției franco-britanice și a reticențelor sovietice, altă Americă decît cea care a văzut în proiectul reunificării europene un atu pentru politica sa și nicidecum o amenințare, ba chiar un pericol, așa cum este el declarat astăzi de Administrația Trump. Pe fondul presiunii crescînde a Statelor Unite asupra Germaniei și a Uniunii Europene, considerată la Washington nimic altceva decît un fel de exoschelet menit să multiplice forța economică și politică a Germaniei, Rusia putiniană și-a pus la dispoziție "umărul de sprijin", pe care doamna Merkel și-a întîrziat din cînd în cînd fruntea ostenită, bîntuită de coșmarurile americane. Așa s-a născut ambivalența schizoidă a Germaniei în raporturile cu Rusia: pe de o parte proiecte privilegiate de cooperare, mai ales în sectorul energetic, pe de altă parte, sancțiuni economice impuse Rusiei; pe de o parte încercarea de a părea fermă în respingerea asalturilor Moscovei asupra Ucrainei de est, pe de altă parte, acceptarea de facto a reintegrării prin forță a Crimeei, de către Rusia. Pe urmele "slăbiciunilor pasagere" ale Cancelarului Germaniei, politica oficială a Uniunii Europene a înclinat și ea balanța, nu de puține ori ridicol și forțat, în favoarea Moscovei, stîrnind ici și colo reacții critice, predominant în cheie umoristică. Doar la Varșovia subiectul nu a putut fi luat niciodată în glumă, escaladarea tensiunilor polono-bruxelleze solidificînd, în cele din urmă, nucleul dur al unei crizei interne a UE suprapusă peste criza brexitului și peste cea a erodatei credibilități a Franței, care se agață cu disperare, totuși, de speranța menținerii ei în nucleul politic dur al proiectului european, nu ca altă dată, locomotivă politică, ci, mai modest, doar însoțitor de bord al Germaniei.

     Din interior, Germania este trădată chiar de către politicienii ei, cei de pe prima scenă. Dacă, într-o anumită măsură, generația doamnei Merkel era pregătită pentru reunificare și pentru extinderea spre est a proiectului european, cu siguranță ea a fost total luată prin surprindere și s-a găsit complet nepregătită pentru erodarea masivă a relației trans-atlantice și transformarea competiției cu Statele Unite într-o confruntare fără menajamente. La fel de mare a fost surpriza realizării faptului că, prin extinderea spre est, proiectul Uniunii Europene nu mai poate fi "adaptat" și "corectat din mers", ci ar trebui radical refondat. O sarcină imposibilă pentru această generație de politicieni! În sfîrșit, pentru a pune bomboana pe colivă, a venit brexitul, un proces politic ale cărui consecințe se vor extinde pe decenii de acum înainte și puține dintre acestea vor aduce lucruri pozitive pentru Europa. În sfîrșit, pentru ca haosul să se poată dezvolta în voie, a fost nevoie de monumentala eroare politică a doamnei Merkel care a tratat problema asaltului demografico-social asupra Europei, declanșat de valurile succesive și din ce în ce mai mari ale emigrației din zonele de conflict ale Africii de Nord, Orientului Mijlociu extins și ale Asiei Mici, cu formula politicianistă "Wir schaffen dass". Menită, imediat, doar să închidă gura opozanților săi politici, care au declarat-o incapabilă să iasă din marasmul croșetării diferitelor compromisuri, în care s-a specializat, și să ia o decizie strategică, eroarea Cancelarului Merkel avea să grăbească procesul degradării rapide a coerenței politice interne a Germaniei și să determine, foarte probabil, una dintre cele mai urîte ieșiri din scena politică, pentru Merkel însăși. Rezultatele ultimelor alegeri generale din Germania au confirmat acest diagnostic, doar că politicienii de vîrf ai marilor partide, în ciuda drasticelor penalități electorale încasate, au refuzat să tragă consecințele, adică, să părăsească scena. Așa s-a născut actuala coaliție de guvernare a învinșilor, în care nemulțumirea fiecăruia este, de departe, mai mare decît speranța unor cîștiguri politice rezultate din ducerea pînă la capăt a celui de al patrulea mandat Merkel. CSU se opune drastic politicilor europene privind gestiunea migrației, cu alte cuvinte Cancelarul și Ministrul său de externe sunt pe poziții radical diferite, au mesaje și acțiuni diferite, nu doar pe plan intern, ci și extern!!! O premieră absolută pentru Germania!!! Evident, Horst Seehofer a fost amenințat cu demiterea, la care replica a venit mai ceva ca în oborul bucureștean: cine să mă demită, pe mine, un cancelar care este cancelar datorită mie??!!! Mă rog, frecușuri, demisii care nu sunt demisii, dar sunt retrase peste cîteva ore și, în cele din urmă, "compromisul", cuvîntul magic al formulei politice Merkel. Care compromis, însă, ar putea fi greu sau deloc acceptat de către SPD. O voce cîrcotașă, președinta fracțiunii parlamentare a verzilor, Katrin Göring-Eckardt, le-a adus aminte celor din conducerea SPD că așa zisul compromis dintre CDU și CSU este o soluție vehiculată în 2015, pusă în vitrină acum ca nouă, dar pe care SPD-ul a declarat-o moartă, cu acte în regulă, încă de atunci! Astăzi, o să ne spună că mortul este viu??? Este vorba despre așa zisa soluție a "lagărelor interne" pentru gestiunea emigrației, o măsură menită, în fapt, să "renaționalizeze" politica de control asupra emigrației, pe principiul "fiecare face la el acasă ceea ce crede de cuviință, pe baza legilor interne, iar nu a normelor și a convențiilor generate de politica europeană prin pachetul Dublin II".

     "Criza Seehofer" a trecut, dar uriașele probleme politice ale Germaniei sunt abia la început. Iar acestea nu sunt problemele unui moment sau altul, ale unei crize locale sau alta, ale eșecului unui partid sau altul, sunt problemele care anunță și forțează restructurarea completă a Germaniei ca actor politic european și global. Încotro? și Pe ce drum? sunt întrebări la care răspunsurile pertinente, solide, nu mai pot fi așteptate de la generația politică Merkel, cu atît mai puțin de la Merkel, un om politic complet și iremediabil ruinat. 
Cornel Codiță
 

 

.