Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 09.03.2018
Startul Programului de sprijin pentru crescătorii de porci din rasele Bazna și Mangalița
click aici
Sursa foto: Twitter
     Prima livrare de purcei din rasele Bazna și Mangalița, realizată în prezența ministrului Petre Daea care s-a aflat în comuna Roșia, satul Nou, în județul Sibiu, în data de 6 martie 2018, s-a efectuat către un crescător de porci din satul Bradu, informează un comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

     Potrivit documentului, purcelușii din rasele amintite au fost transportați de către procesatorul înscris în Program, demarând astfel programul guvernamental.

     Programul de sprijin pentru crescătorii de porci din rasele Bazna și Mangalița a continuat și în data de 7 martie 2018. Astfel, în comuna Bazna 10 purcei au fost preluați de la un furnizor și livrați către un alt fermier dornic să se alăture Programului.

     Miercuri au mai fost preluați 10 purcei din rasa Mangalița din comuna Moșna și livrați către alt producător agricol din aceeași comună și încă 8 purcei din rasa Mangalița au fost preluați de la un producător din comuna Roșia și livrați către alt crescător din comuna Roșia, județul Sibiu.

     Totodată, ieri a avut loc o altă livrare de 4 purcei în județul Hunedoara de la un furnizor din satul Galați, comuna Pui către un crescător din satul Vețel, comuna Vețel.

     Potrivit sursei citate, purceii pentru creștere și îngrășare sunt preluați de procesatori de la furnizorii de purcei din rasele Bazna și/sau Mangalița si sunt transportați la crescătorii de porci grași, ocazie cu care se încheie contractul de livrare între procesator și crescătorul de porci. Ajutorul de minimis ce reprezintă 250 lei/cap este acordat furnizorului de purcei livrați la greutatea minimă de 10 kg fiecare.

     În comunicat se mai precizează că transferul de purcei va continua și în alte județe, ținându-se cont de înscrierile în registru și de existența purceilor înțărcați, ajunși la greutatea de livrare. 
D.I.
 

 

.