STB va eliberarea carduri de transport gratuite destinate pensionarilor

I.M.
Companii /

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

Societatea de Transport Bucureşti (STB) va distribui, începând de mâine, formularele necesare pentru eliberarea abonamentelor de călătorie gratuite destinate pensionarilor, dar şi celor care însoţesc persoanele vârstnice. După ce datele vor fi verificate la Casa Naţională de Pensii, STB va trimite acasă cardurile care vor fi valabile 12 luni.

"Începând cu data de 12.02.2019, Primăria Capitalei, prin Societatea de Transport Bucureşti STB SA, începe distribuirea formularelor necesare pentru eliberarea abonamentelor de călătorie destinate pensionarilor care beneficiază de gratuitate pe mijloacele de transport în comun", au transmis, astăzi, reprezentaţii STB, conform News.ro.

În prima etapă, persoanele cu domiciliul în Bucureşti, pensionate la limită

de vârstă, pot solicita Centrelor de Emitere si Reîncărcare Carduri şi controlorilor

legitimaţii călătorie, instrucţiuni cu privire la datele/ documentele pe care este

necesar să le depună la orice unitate de vânzare (formularul completat însoţit de

copia talonului de pensie şi a actului de identitate).

După completarea formularului tip, împreună cu o copie a talonului de pensie şi a actului de identitate, solicitantul le va depune la oricare Centru de Emitere si

Reîncărcare Carduri al STB SA.

În urma colectării acestor documente, STB SA le transmite către Casa Naţională de Pensii Publice pentru verificare şi validare. După validare, STB SA va emite

cardurile electronice şi le transmite, prin corespondenţă, către beneficiari, la

adresele indicate de aceştia.

Pensionarii care au împlinit vârsta de 63 de ani, în cazul femeilor, şi 65 de ani, în

cazul bărbaţilor, pot opta, tot prin completarea formularului, pentru emiterea unui

card de călătorie destinat însoţitorilor.

Conform HCGMB 839/2019, persoanele care au domiciliul stabil în Bucureşti şi sunt însoţitoare ale pensionarilor beneficiază de gratuitate pentru călătoria pe mijloacele de transport public ale operatorilor de transport ce prestează servicii de transport pe raza Municipiului Bucureşti.

Cardurile de transport vor permite două validări consecutive, una pentru posesorul de card nominal, respectiv pensionarul, şi una pentru însoţitorul acestuia.

Persoanele însoţitoare, beneficiază de această facilitate numai pe durata călătoriei în care însoţesc pensionarii deţinători ai unor astfel de carduri.

Cardul se emite pentru o perioadă de 12 luni.

Opinia Cititorului ( 3 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Cum rămâne cu legea de confidențialitate a datelor personale? Care e scopul acestor cheltuieli?

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Stimata dna Primar,

    Va rog sa-mi spuneti care este utilitatea acestui card? Din banii cui se plateste emiterea acestui card? Nu era mai bine ca acesti bani sa se foloseasca la " despaducherea mijloacelor de transport" si nu aruncarea banilor pe "fereastra" pentru emiterea acestora? Asa intelegeti dvs. sa veniti in sprijinul pensionarilor, punandu-i pe drumuri anual? Astept raspunsul dvs. 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Doamnelor si domnilor primari si consilieri generali, inainte de aceasta hotarare era necesar un studiu de impact. Sunt convins ca toti cei care au votat, aceasta hotarare inutila. au masina la scara sau au masina personala. Stiti ce ati facut?

    1. Ne obligati sa dam publicitatii datele personale, intrucat aceste documente pot  

    circula si la angajati reprobabili.  

    2. Putem sau nu putem, trebuie sa cautam "centrele de emitere" si sa asteptam la rand circa una ora. 

    3. Nu va dati seama ca BLOCATI CASELE DE PENSII? 

    4. Ne obligati sa ducem grija la inca un card, pe care probabil trebuie sa-l aplicam pe  

    aparate, aceata constituind un deranj foarte mare pentru persoanele in varsta. 

    4. Sper sa anulati aceasta hotarare nefundamentata.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
Business Card
BTPay
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS