Gala BURSA 2018

STRATEGIA DE DEZVOLTARE A ROMÂNIEI " ÎNTRE ZONA EURO ŞI ZODIA LEULUI" EDIŢIA A III-A / FLORIN DĂNESCU, ARB:"Creditarea, educaţia financiară, agenda digitală şi platforma financiară - pilonii strategici ai dezvoltării"

ANDREI STAN
Ziarul BURSA #Macroeconomie /

"Creditarea, educaţia financiară, agenda digitală şi platforma financiară - pilonii strategici ai dezvoltării"

Cei patru piloni strategici pe care trebuie să se bazeze dezvoltarea economică a societăţii româneşti îi reprezintă, în viziunea Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), creditarea, educaţia financiară, agenda digitală şi platforma financiară, a declarat, ieri, Florin Dănescu, preşedinte executiv al ARB.

Domnia sa a precizat că, dintre cei patru piloni, agenda digitală este considerată de ARB drept acceleratorul principal al economiei româneşti. Domnul Dănescu a precizat că rata de participare la tranzacţii online a consumatorilor din ţara noastră este de 12%, faţă de 55% în Uniunea Europeană, iar rata tranzacţiilor cash este de 94% în România, faţă de 68% în vestul UE. Potrivit domnului Dănescu, digitalizarea în relaţia cu banca va stimula productivitatea companiilor, care va duce la stimularea creditării şi investiţiilor, ceea ce va conduce, mai departe, la crearea de locuri de muncă.

În opinia oficialului ARB, creditarea trebuie să includă trei segmente principale: IMM, fonduri europene şi parteneriatul public-privat.

"Mândria de a nu avea credit e profund antiantreprenorială", a spus Florin Dănescu.

Domnia sa a precizat: "În exerciţiul financiar 2014-2020, 40 de miliarde de euro sunt alocate României, iar sectorul bancar este deschis să se implice activ în prefinanţări şi cofinanţări. Este nevoie de planificare strategică sistematică, fiind prevăzută astfel şi o predictibilitate necesară pe zona legislativă, atât pentru statul român, cât şi pentru investitori."

"Platforma financiară înseamnă contribuţia tuturor indivizilor la un deziderat comun şi la un dialog real, economic, al celor care se pricep pe propria porţiune pe care o au", a mai explicat Florin Dănescu.

În ceea ce priveşte educaţia financiară, oficialul ARB consideră că aceasta trebuie să fie o materie obligatorie de învăţământ. "Educaţia financiară poate fi opţională, dar economia nu e opţională deloc", a atras atenţia Dănescu.

"Ţintim către prosperitate şi bunăstare prin indicatori concreţi pe care să-i măsurăm şi la evoluţia cărora să contribuim: indicatori macro (Produs Intern Brut şi PIB/cap de locuitor) şi indicatori micro (incluziune finaciară, intermediere financiară şi NPL-riscuri)", a arătat oficialul ARB. El a precizat că bunăstarea economică poate fi considerată obiectiv naţional şi, pentru atingerea acestui deziderat, trebuie înlăturate barierele administrative actuale din ţara noastră.

Domnia sa a mai afirmat: "România a fost, la un moment dat, cu faţa spre Uniunea Europeană, pe urmă - şi trebuie să fim - cu faţa spre zona euro, dar eu simt, ca reprezentant al societăţii profesional-bancare din ţara noastră că trebuie să fim mai des şi mai consecvent cu faţa spre economie şi asta face Asociaţia Română a Băncilor: înţelege acest deziderat şi această nevoie - de a mări dezbaterea economică în România, astfel încât să înţeleagă tot mai mulţi că economia este, de fapt, instrumentul care oferă acces spre bunăstare şi că trebuie să îi acordăm o atenţie cât mai mare".

Florin Dănescu a explicat că, după 26 de ani, ARB a propus o viziune care înseamnă contribuţia la consolidarea unui mediu de afaceri "sigur, predictibil, transparent şi de încredere" în ţara noastră, iar misiunea industriei bancare o reprezintă dezvoltarea şi consolidarea sectorului financiar-bancar ca parte a unei pieţe "performante, stabile şi eficiente". În cadrul acestei viziuni, obiectivele le reprezintă alinierea la mediul sistemului bancar din zona Centrală şi Est-Europeană prin eficienţă, competitivitate şi stabilitate, precum şi prin contribuţia sistemului financiar-bancar la prosperitatea economică, a punctat oficialul ARB.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

  1. Daca ai bagat o pe aia cu creditarea si educatia financiara bag o sefu si p aia cu respectarea legislatiei de catre creditori, stoparea abuzurilor bancilor in relatia cu creditorii, practicarea unor dobanzi similare cu cele din europa de vest, plata impozitelor. In tara.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.afeer.rowww.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.roALB Romania 2018www.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită