Gala BURSA 2018

STRATEGIA DE RELANSARE A PIEŢEI DE CAPITALClaudiu Cazacu: "Imaginea Forex - afectată de cei care nu respectă regulile"

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital /

Imaginea pieţei Forex are de suferit din cauza actorilor care nu respectă regulile de bază ale acesteia, arată Claudiu Cazacu, analistul-şef al XTB România. "Apelurile nesolicitate pe care foarte mulţi oameni le privesc şi prin care unii intermediari încearcă să îi convingă să investească în piaţa Forex nu sunt doar deranjante, dar şi distrugătoare de imagine", a declarat domnia sa, care susţine importanţa integrităţii celor care acţionează în acest domeniu.

"Integritatea presupune respectarea reglementărilor existente şi a confidenţialităţii informaţiilor privitoare la clienţi, oferirea de informaţii corecte cu privire la întreaga activitate de investiţii şi în special la riscul asumat, precum şi educarea clienţilor", susţine reprezentantul XTB.

Cel de al treilea element necesar dezvoltării pieţei, alături de integritate şi educaţie, o reprezintă existenţa unei platforme tehnologice care să permită o conectare permanentă la piaţă, a mai adăugat Claudiu Cazacu.

Opinia Cititorului ( 5 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

  1. Zau, cum naiba sa lasi pe cineva de pe "piata Forex" sa vorbeasca despre regulamente, transparenta si siguranta? Mi se pare o ipocrizie fara margini. Pai aceasta piata se bazeaza pe fraieritul celor ce se cred destepti sa tranzactioneze direct valutele "in burse". E mai bine sa faci reclama, sa atragi oameni creduli si cu mare incredere in ei insisi, sa le dai tot felul de valori de tranzactionare si iluzii de castig, mai ales cand tu ai in mana si cererea si oferta si informatia de pe marile piete, in timp util. Ce legatura are reglementarea pietei Forex cu modul in care isi pierd oamenii banii? De ce sa manjim piata de capital cu aceasta modalitate comerciala de pacalire a oamenilor? Piata Forex este modalitatea desteapta a bancilor de a aspira fluxuri de bani care altfel s-ar duce catre pariuri si catre cazinouri. Se da la schimb o iluzie de analiza si informare directa, controlata de sistemele moderne informatizate. Ati auzit pe cineva dintre persoanele fizice independente sa se imbogateasca din piata Forex? Pe termen mediu si lung? Va rog sa mi-i aratati si mie, sa vorbesc cu ei si sa-i platesc pentru niste cursuri. Serios vorbesc. Da' sa nu-mi dati niste persoane d-astea "acceptate" de firmele de Forex.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    1. Piata are firme de tot felul. Unele sunt ok, altele sunt ”la limita”, altele sunt de-a dreptul scam. Cred ca e deja limpede pana acum de care parte se afla firme care promit castiguri fabuloase pentru oricine, si altele care invita la educatie si atrag atentia asupra riscurilor. Cand intri in piata poti alege sa intri cu pozitia minima, si sa iti reglezi levierul. Problema apare cand nestiinta e crasa sau lacomia prea mare. Cand vezi ca poti face zeci de % in cateva ore, s-ar putea sa iti sticleasca ochii.

      Sunt de acord insa ca daca nu esti educat asupra pietei si modului de trading foarte diferit de cel al actiunilor, risti foarte mult sa pierzi. Din ce am vazut insa cei mai vocali sunt cei care pierd, pe forumuri si in media. Cei care castiga nu au nevoie de laude sau de a isi arata sentimentele public. 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    Sunt de acord cu Toma. Ipocrizia este doar una dintre calitatile brokerilor de forex. In cazul de fata, XTB se mai si joaca de-a "baietii buni". Ce e prostia asta cu "accesul direct la piata"? Pe bune? Aveti curaj sa sustineti ca pozitiile clientilor vostri se duc in piata? Stiti care e, din punctul meu de vedere, diferenta intre brokerii de forex? Unii dau informatii eronate in legatura cu riscurile la care se expun clientii iar ceilalti dau informatii eronate in legatura cu mecanismul de functionare al unui formator de piata. A doua categorie este cea mai periculoasa. XTB, sa va spun eu in ce categorie va incadrati?

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    1. vino cu cateva zeci de mii de euro si o sa ai parte din plin de acces in piata,nu te astepta sa iti ofere cineva stp pt 0,1 loturi....

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      Domnule/Doamna, vorbesc in totala cunostinta de cauza. Daca esti un alt clienti, te asigur ca nu vei avea parte de nici-un "STP". Daca esti un reprezentant al XTB, te asigur ca vin cu cateva zeci dar trebuie sa imi dovedesti ca fiecare ordin al meu ajunge intr-o piata organizata, cu numar de tichet, cu piata pe care ordinul meu s-a executat, cu tot. Ce zici?

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - verfici calitatea de peste 600 de ori pe zi
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Legestart
Calendarul BURSA 2018
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.afeer.rowww.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.roALB Romania 2018www.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită