CONFERINȚA CODUL INSOLVENȚEI - Ediția a V-a
PENTRU MODUL ÎN CARE AU ANCHETAT DOSARUL PRIVIND OUG 13
BURSA 07.09.2017
mărește imaginea
     * Kovesi susține că nu a primit o înștiințare oficială prind cercetarea procurorilor în cazul OUG 13
     -----
       * ACTUALIZARE 12:24 CSM ia în discuție în 25 octombrie raportul IJ în cazul celor trei procurori DNA cercetați disciplinar
     Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) ia în discuție în 25 octombrie raportul Inspecției Judiciare (IJ) în cazul celor trei procurori DNA - Marius Bulancea, Paul Dumitriu și Jean Uncheșelu - cercetați disciplinar pentru "exercitarea funcției cu gravă neglijență", în dosarul în care au anchetat modul de adoptare a OUG 13.
     Potrivit reprezentanților Consiliului Superior al Magistraturii, termenul pentru acțiunea disciplinară promovată miercuri de Inspecția Judiciară în cazul celor trei procurori DNA a fost fixat pentru 25 octombrie. Atunci, cei trei procurori ar urma să se prezinte în fața Secției pentru procurori a CSM, care va lua în discuție raportul de cercetare disciplinară întocmit de Inspecția Judiciară.
     Reprezentanții CSM au precizat, potrivit News.ro: "Procedura disciplinară se completează cu normele de procedura civilă, care implică o etapă preliminară scrisă de comunicare către părti (IJ, respectiv cei trei procurori) a acțiunii disciplinare și a întâmpinării, în vederea respectării dreptului la apărare și a contradictorialității. Secțiile CSM au rol de instantă de judecată (prima instantă) în materie disciplinară, astfel că acțiunea disciplinară se comunică pârătului (cei trei procurori - n.r.), căruia trebuie să i se acorde un termen de 25 zile pentru depunerea întâmpinării, socotit de la data când primește acțiunea. De asemenea, întâmpinarea se comunică reclamantului (Inspecția Judiaciară - n.r.) pentru a formula și a depune răspuns la întâmpinare în maxim 10 zile de la data la care a primit întâmpinarea".
     (M.I.)
     ------
     Inspecția Judiciară (IJ) a anunțat, ieri, că a declanșat o acțiune disciplinară împotriva procurorilor DNA Marius Bulancea - procuror șef secție, Paul Dumitriu - procuror șef adjunct secție și Jean Uncheșelu - de la Structura centrală a Direcției Naționale Anticorupție, acuzați de "exercitarea funcției cu gravă neglijență", în dosarul în care au anchetat modul de adoptare a OUG 13.
     Inspecția Judiciară motivează că, prin conduita adoptată de procurorul șef secție și de procurorul șef adjunct secție în ceea ce privește înregistrarea denunțului formulat în 31 ianuarie și constituirea dosarului privind Ordonanța 13, anterior completării denunțului cu elemente noi de natură să atragă competența DNA, "au fost nesocotite dispozițiile art. 294 alin. 1 și 3 din Codul de procedură penală (CPP), art. 58 alin. 1 și 2 din CPP, dispozițiile procedurale din Legea nr. 78/2000 și din Legea nr. 115/1999 la care fac trimitere prevederile art. 3 alin. 1 lit. a, art. 13 și art. 24 din O.U.G. nr. 43/2002, cu modificările ulterioare".
     Inspecția Judiciară susține: "Nerespectarea normelor de drept procesual în exercitarea atribuțiilor de serviciu care impuneau organului judiciar, pe de o parte, soluția de clasare fără a efectua acte de urmărire penală ca urmare a incidenței unuia dintre cazurile care împiedică exercitarea acțiunii penale și, pe de altă parte, să nu dispună începerea urmăririi penale cu privire la faptă, întrucât toate faptele reclamate în cauză priveau în realitate aspecte legate de procedura de adoptare a unui act normativ, respectiv aspecte de oportunitate și legalitate care nu cad sub incidența controlului organelor de cercetare penală, indiferent de încadrarea juridică stabilită de către procuror (art. 294 alin. 3 din CPP și art. 315 alin. 1 lit. b din același cod și respectiv, art. 305 alin. 1 din CPP)".
     Totodată, inspectorii judiciari au arătat că procurorul Marius Bogdan Bulancea a încălcat dispozițiile art. 304 alin. 2 cu referire la prevederile alin. 1 CPP în ceea ce privește efectuarea urmăririi penale în dosar (în legătură cu desemnarea unui al doilea procuror de caz și cu semnarea a numeroase adrese întocmite în cauză, transmise altor instituții, având ca obiect solicitările formulate de către procurorii de caz în interesul urmăririi penale efectuate) și neexercitarea din oficiu a atribuțiilor privind infirmarea actelor sau măsurilor date de procurorii de caz cu nerespectarea dispozițiilor legale.
     În raportul IJ se mai menționează că efectul a fost încălcarea gravă a principiului separației puterilor în stat de către cei trei procurori DNA, care "s-au considerat competenți să verifice oportunitatea, respectarea procedurii legislative și, implicit, legalitatea adoptării Ordonanței de Urgență a Guvernului".
     Conform sursei citate de News.ro, o altă consecință a fost deteriorarea încrederii și a respectului opiniei publice față de funcția de magistrat, cu consecința afectării imaginii justiției, ca serviciu public, în raport de faptul că, dată fiind conduita concretă adoptată de procurorii cercetați, concretizată în încălcarea normelor de procedură penală arătate, s-a constatat de către Curtea Constituțională, prin aceeași decizie, faptul că Ministerul Public nu doar că și-a depășit atribuțiile prevăzute de Constituție și de lege, dar și-a și arogat atribuții ce aparțin Curții Constituționale sau puterii legislative.
     Inspecția Judiciară mai spune că acțiunea disciplinară împotriva celor trei procurori a fost înaintată Secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, care va decide cu privire la răspunderea magistraților.
     * Kovesi: Am trimis IJ și CSM anumite solicitări pe procedură care pot influența sau nu validitatea raportului
     Procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, a declarat, ieri, într-un interviu acordat Agerpres, că a trimis anumite solicitări pe chestiuni de procedură atât Inspecției Judiciare, cât și membrilor CSM din Secția pentru procurori, aspecte care, din punctul de vedere al procurorilor DNA, pot influența sau nu validitatea raportului inspectorilor IJ.
     Domnia sa a spus: "La aceste solicitări, noi încă nu am primit răspuns. Sigur, sunt niște solicitări în care noi am sesizat anumite chestiuni de procedură și la care așteptăm un răspuns să vedem cum ele vor fi soluționate. (...) Eu nu doresc să vorbesc despre acest raport până el nu va fi făcut public. Nu doresc să mă antepronunț în niciun fel. Vă pot da un exemplu care nu cred că influențează concluziile raportului în niciun fel. Potrivit procedurii efectuării inspecției, la finalul controlului, echipa trebuie să prezinte niște concluzii preliminare. Ca procuror general 6 ani am citit toate rapoartele făcute de IJ și, credeți-mă, au fost zeci de rapoarte pe care le-am citit. De fiecare dată, această procedură a fost respectată, s-au prezentat concluziile în fața procurorilor care au fost controlați. În cadrul controlului care a avut loc la DNA, procedura a fost puțin diferită, sigur, asta nu înseamnă că ea nu este corectă, dar că a fost diferită. O parte a echipei de inspectori a prezentat concluziile oral, o parte a echipei de inspectori a trimis un punct de vedere scris".
     Potrivit acesteia, chestiunile semnalate nu vizează constatările inspectorilor: "Ne-au fost prezentate niște concluzii, unele chiar foarte pozitive, ne-au fost prezentate niște recomandări și niște propuneri pe care Inspecția urmează să le facă în acel proiect. Potrivit procedurii de control, dacă se constată deficiențe în cadrul activității de control, inspectorii discută cu conducerea sau cu șefii structurilor unde găsesc aceste deficiențe și este prevăzută procedura de a îndrepta acele deficiențe până la finalul controlului. În cazul nostru nu am avut astfel de situații".
     Ea a susținut că au fost puse la dispoziția IJ absolut toate datele, informațiile și documentele care le-au fost solicitate: "Nu este un ordin în care să prevadă ce categorie de acte se verifică sau nu. (...) Pot doar să vă confirm că inspectorii au avut acces la dosarele penale. Atunci când au cerut anumite dosare penale, ele au fost puse la dispoziție. În unele situații, au fost cerute toate dosarele penale ale unui procuror, care aveau o anumită vechime, în alte situații au fost cerute dosare prin sondaj de către inspectori. (...) S-a verificat și modul în care au fost respectate dispozițiile penale privind supravegherea tehnică, anume interceptările. Inspectorii au avut acces la tot ceea ce au cerut, inclusiv la dosare penale, indiferent că a fost începută urmărirea penală sau nu".
     Referitor la faptul că Inspecția Judiciară îi cercetează pe procurorii care au investigat dosarul în cazul OUG 13, șefa DNA a spus că nu a primit nicio înștiințare oficială până în acest moment.
     "Știu că a fost demarată o cerere de cercetare disciplinară în vara acestui an împotriva a trei procurori, dar nu am primit oficial niciun fel de răspuns de la Inspecția Judiciară, ca atare nu pot să comentez această afirmație", a precizat Kovesi.
     Dosarul privind OUG 13 a fost închis în 26 iunie de către procurorii Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe fondul deciziei pronunțate de Curtea Constituțională în urma sesizării privind existența unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și DNA. În dosarul privind OUG 13 de modificare a codurilor penale, procurorii DNA au dispus, în 24 februarie, clasarea cauzei având ca obiect infracțiunea prevăzută de articolul 13 din Legea 78/2000, respectiv folosire a influenței ori autorității ca persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. Anchetatorii au mai decis atunci disjungerea și declinarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru soluționarea cauzei legată de cinci infracțiuni, respectiv: favorizare a făptuitorului; prezentare cu rea-credință, de date inexacte, Parlamentului sau președintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârșirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului (prevăzută și sancționată de Legea 115/1999 - a răspunderii ministeriale); sustragerea sau distrugerea de înscrisuri; sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri; fals intelectual.
     Direcția Națională Anticorupție susținea că Ministerul Justiției a distrus un document de la Ministerul pentru Relația cu Parlamentul în care proiectul OUG 13 primea, cu foarte puțin timp înainte de aprobarea în Guvern, aviz de oportunitate cu observații și propuneri. DNA preciza că actul normativ avea, cu câteva ore înainte de aprobare, doar avizul Ministerului Afacerilor Interne, legat strict de infracțiuni din domeniul circulației rutiere, și al Consiliul Legislativ, cu observații privind caracterul de urgență, iar ministrul Afacerilor Externe a semnat proiectul în sediul Guvernului, deoarece i s-a solicitat "pe loc" acest aviz. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
1.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 07.09.2017, ora 08:42)  
  O institutie se poate autosesiza!!!


 
2.  fără titlu
    (mesaj trimis de gigi în data de 07.09.2017, ora 17:26)  
 Dar inspectorii Anaf Galati, insp. Banciu, care emit Decizii de impunere retroactive cu 5 ani pe CASS din niste sume de bani inventate, cind vor fi cercetati si pedepsi pentru abuzurile grosolane.


 
Aceeasi sectiune (Strategia Nationala Anticoruptie)
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
22.02.2018
BVB
     * Piața a înregistrat a treia scădere consecutivă
     * Titlurile OMV Petrom au scăzut cu 1,14%
       Piața a înregistrat în ședința de tranzacționare de la mijlocul săptămânii, cea de a treia zi de scădere consecutivă, majoritatea cotațiilor emitenților listați la Bursa de Valori București (BVB)...  click să citești tot articolul
22.02.2018
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile de pe piețele din Europa au scăzut ieri, în special în sectorul tehnologic, investitorii fiind atenți la rezultatele financiare anunțate de companii.  click să citești tot articolul
21.02.2018
BVB
     * George Brande, Interfinbrok: "Investitorii stau într­-o stare de expectativă, ceea ce poate explica rulajul redus"
       Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a încheiat ședința de tranzacționare de ieri preponderent în scădere, singurul indice ce a cunoscut o creștere fiind BET-FI, al celor cinci...  click să citești tot articolul
21.02.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au crescut ieri, în a doua parte a zilei, datorită rezultator financiare peste așteptări anunțate de unele companii.  click să citești tot articolul
20.02.2018
BVB
     * BET­-FI, singurul indice în creștere
       Volumul înregistrat în prima zi de tranzacționare a săptămânii a fost de doar 25,5 milioane de lei (5,47 milioane de euro), cu mult sub nivelul înregistrat în ședința anterioară, de circa 66...  click să citești tot articolul
20.02.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au urmat un curs mixt ieri, în contextul unui volum redus, dat fiind că au fost închise atât piețele americane, cât și unele din Asia.  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 21 februarie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.9707
2.3829
2.9874
4.0372
0.1839
0.6259
0.2134
4.6606
5.2734
1.4934
3.5192
0.2269
0.4819
1.1215
0.0668
0.4671
0.9980
3.7828
0.3218
1.1619
0.5959
0.0584
0.3522
0.2019
2.7777
0.0395
0.1401
1.0299
0.6263
0.1201
161.5578
5.4841
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
21.02.2018
LIBERAL SENATOR STRIKES AGAIN
     * Senators have voted for the annual effective rate to be at most 2.5% higher than the policy rate when it comes to mortgage
     * The law will go to the Chamber of Deputies - the decision making forum
     * Senator Zamfir: "Today, we have become European as far as the manner in which loans are granted as well"
       PNL senator Daniel Cătălin Zamfir does not disappoint. His draft law concerning the capping of interest rates was the first that appeared on the agenda yesterday, in the common meeting of the specialized commissions and despite the controversies between him and a few other party colleagues, including the president of the Economic Commission Florin Cîțu, the liberal got more than he had made his objective initially - not just the capping of compensatory and penalty interest rates, but also the capping of the annual effective interest rate charged by banks and Non-Financial Banking Institutions (IFNs).  click here to read the entire article
20.02.2018
UPON REQUEST FROM ONE SHAREHOLDER,
     * The investigation concerns the deliberate reporting of inaccurate financial statements or untrue information
     * Sebastian Vlădescu: "An investigation is the only solution which would show where the money went, I know I've done my job"
       The DIICOT prosecutors have begun prosecution in rem of the actions, in the "Romcab" (MCAB) case, according to a response sent by the prosecutors to Valentin Stănescu, a shareholder in the company.  click here to read the entire article
16.02.2018
VALERY KUZMIN, AMBASSADOR OF THE RUSSAIAN FEDERATION IN BUCHAREST:
     * Lucian Bode, co-initiator of the BRUA, is asking for clarifications from Teodor Meleșcanu concerning the export of natural gas from Hungary
       We are happy that the perimeters on the continental coast of Romania (ed. note: offshore in the Black Sea) will start being exploited, because there lies inactive a very important resource of the energy industry, his excellency Valery Kuzmin, Ambassador of the Russian Federation told us in Bucharest, during Diplomat's Day.  click here to read the entire article
15.02.2018
IN THE MEETING WITH THE ANRM
     * Also discussed were the intentions of the Mazarin company to acquire some perimeters
       The management of the National Mineral Resources Agency (ANRM) met on Tuesday with Shelley Saxen, deputy economic advisor of the US embassy in Bucharest. On the agenda was last Friday's order issued by the ARNM which establishes the reference price for natural gas mined in Romania, in order to set the royalties will be calculated based on the trading prices on the hub of CEGH Vienna, according to sources close to the talks.  click here to read the entire article
14.02.2018
     * Gigi Dragomir, the president of the ANRM: "We see no reasons why the price of natural gas paid by the end consumers should increase"
     * ROPEPCA: "The proposal to adapt the royalty for natural gas made in Romania to a virtual foreign number shows a lack of sovereignty"
       The reference price for natural gas extracted from Romania, in order to establish the royalties, will be calculated based on the trading prices of the CEGH Viena hub, the National Agency for Mineral Resources announced on Friday, which issued the Order concerning the approval of the Methodology to set the reference price for natural gas extracted from Romania.  click here to read the entire article
07.02.2018
     The Black Monday of 1987 came two months after the beginning of the term of Alan Greenspan as head of the Federal Reserve. Back then, the Dow Jones Industrial Average (DJIA) fell 508 points, 22.61% below that of the previous trading day.  click here to read the entire article
06.02.2018
     * Mihai Dragoș says that the value of the Certinvest Dinamic fund units is updated slowly on the site
     * The investor raises questions about the ties between the fund's managers and the unlisted bond issuers in the fund's portfolio
       Investor Mihai Dragoș has filed a complaint with the Financial Oversight Authority concerning the open fund Certinvest Dinamic, managed by Certinvest.  click here to read the entire article
05.02.2018
     The National Bank of Romania (NBR) thinks that the National Liberal Party (PNL) is a pariah.  click here to read the entire article
30.01.2018
     The female prime-minister seems like a victory against sexism. The emancipation of our women seems to find its expression in the appointment of Viorica Vasilica Dăncilă as head of the Executive.  click here to read the entire article
25.01.2018
THE SALE OF BANCPOST HAS REOPENED THE ISSUE OF LOANS PAID ON TIME, SOLD IN HOLLAND
     * NBR: "It is still up to the courts to establish and verify the legality of the assignment"
     * Debtor: "I went to the address in Holland and there was no main office of any Eurobank entity there"
     * Cuculis: "Companies that have acquired loans are collecting interest illegally"
     * Civil Code: "The assignee may only enforce their rights on a third party after notifying the debtor that they have been assigned"
     * The bank has not notified the customers before selling their loans
     * Bancpost had not answered our enquiry on the matter, by the time the newspaper had gone to the printers
       The sale of Bancpost to Banca Transilvania, without the loans paid to day that were assigned in the past to a Dutch entity, has once again brought up the issue of loans sold abroad, even though they were performing. Customers who have found themselves in this situation have pointed out a number of irregularities in the assignment process.  click here to read the entire article
22.01.2018
     The issue of the funding of the budget deficit will become acute in 2018, as the government authorities show us that they haven't learned anything from last year's experience.  click here to read the entire article
22.01.2018
RULING OF THE COURT OF APPEAL
     * Profit.ro Publishing owes the Romanian state approximately 360,000 Euros, and "N.ro Agenția de Știri" SRL, approximately 460.000 Euros
       Journalist Cristi Popa has won in the Court of Appeal the lawsuit against Profit.ro Publishing SA, by which he had disputed the decision by which he had been laid off in 2016, as the court decided that he would be reinstated to the job he held before his layoff, as well as the payment of compensatory salaries.  click here to read the entire article
19.01.2018
GIGI DRAGOMIR, REINSTATED AT THE ANRM
     * The dismissal of Gigi Dragomir as chairman of the ANRM, was one of the last decisions made by Mihai Tudose
     * The reinstatement of Gigi Dragomir as head of the ANRM, among the first decisions made by Mihai Fifor
     * Daniel Zamfir, PNL: "I hope that the reinstatement of Dragomir to his own job represent the admission of the mistake made by Tudose, concerning the obstructing of the updating of the reference price for natural gas"
       Former prime-minister Mihai Tudose and the current interim prime-minister Mihai Fifor, seem to have something in common, aside from the position they fill - they seem to be seriously concerned with the natural gas royalties.  click here to read the entire article
18.01.2018
AFTER THE ROW CONCERNING THE AMENDMENT OF THE REFERENCE FOR THE NATURAL GAS ROYALTY
     * Liberal senator Daniel Zamfir accused former prime-minister Mihai Tudose of sacking ANRM president Gigi Dragomir, for issuing an order which updated the methodology for the calculation of the royalty for natural gas, to match the market price
       The Romanian Association for Oil Exploration and Production (ROPEPCA) yesterday denied, in a press release, the "grave and unjustified" accusations made against the Romanian producers of natural gas, "accusations which concern the alleged insufficient payment of natural gas royalties", which it says are "being discussed in public increasingly often".  click here to read the entire article
17.01.2018
     The first hike of the policy rate in the last ten years, by 0.25 percentage points, is too small and has come too late to have a significant effect on inflationary expectations.  click here to read the entire article
.