Strategii dezvoltare imm 2014Strategii dezvoltare imm 2014

speakerigalerie fotopartenerievenimente bursa

Conferinţa BURSA "Strategii pentru dezvoltarea IMM-urilor"

Grupul de presă BURSA, cu sprijinul Departamentului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism, a organizat Conferinţa "Strategii pentru dezvoltarea IMM-urilor", în data de 20 noiembrie 2014, începând cu ora 09.30, la Jubilé Primăverii, str. Amiral Constantin Bălescu nr. 3, Bucureşti.

Strategii dezvoltare imm 2014

speakeri

IMM
"Dorim să extindem activitatea FNGCIMM"

Pe masa Guvernului se află un memorandum care prevede extinderea activităţii Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM, care ar urma să devină Fondul de Garantare a Creditelor din Fonduri Europene, a declarat Florin Jianu, ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism.

OVIDIU NICOLESCU, CNIPMMR
"Avem nevoie de clustere inovative pentru IMM-uri, în fiecare regiune"

La nivelul fiecărei regiuni a ţării este nevoie de crearea unui cluster inovativ pentru IMM-uri, a declarat Ovidiu Nicolescu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).

CLAUDIA IONESCU, ADRBI
"Au fost identificate măsuri de simplificare a rambursării fondurilor UE"

În următoarea perioadă de programare a fondurilor europene se merge pe simplificarea procedurii de absorbţie a banilor de la UE, până acum, problemele identificate fiind, în primul rând, birocraţia şi achiziţiile publice, potrivit Claudiei Ionescu, Şeful Departamentului Promovare Regională şi Investiţii din cadrul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Bucureşti-Ilfov (ADRBI).

CORINA VULPEŞ, EXIMBANK
"IMM-urile pot obţine de la EximBank până la 1,5 milioane euro pentru investiţii"

Intreprinderile mici şi mijlocii din ţara noastră pot beneficia de credite de dezvoltare de la EximBank de până la 1,5 milioane de euro (echivalentul în ei) pentru proiecte de investiţii, pe o perioadă de până la 10 ani, a declarat Corina Vulpeş, directorul Direcţiei Relaţii Financiare Interne şi Internaţionale din cadrul băncii.

CRISTIAN PÂRVAN, AOAR
"Creativitatea trebuie văzută ca o şansă de valoare adăugată"

Domeniul creativităţii trebuie văzut ca o şansă de valoare adăugată, consideră Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), care susţine că inovarea a ajuns o industrie de luat în seamă: "În România, avem inteligenţă şi trebuie sprijinit acest capital autohton - creativitatea noastră -, în demersul de a produce mai mult. Trebuie să ne gândim ce putem face pentru stimularea creativităţii în cadrul culturii antreprenoriale".

OKAN YURTSEVER, GARANTI LEASING
"IMM-urile vor contribui din ce în ce mai mult la PIB, în următorii ani"

Sprijinul oferit de stat sectorului IMM-urilor, prin proiecte şi finanţări, este de bun augur, ne-a declarat Okan Yurtsever, general manager al Garanti Leasing. Domnia sa ne-a spus, într-un interviu, că acest segment va avea o contribuţie din ce în ce mai mare la Produsul Intern Brut, iar piaţa va deveni mult mai dinamică.

DANIELA MARIN, BANCA EUROPEANĂ PENTRU RECONSTRUCŢIE ŞI DEZVOLTARE
"BERD va oferi granturi pentru 60-70 de IMM-uri româneşti, în 2015"

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) va oferi fonduri nerambursabile pentru aproximativ 60-70 de IMM-uri din ţara noastră, valoarea medie a co-finanţării fiind de 7.000 de euro, prin Small Business Support, după cum ne-a declarat, ieri, Daniela Marin, directorul programului în cadrul BERD. Domnia sa ne-a spus că instituţia pe care o reprezintă a deschis linii de finanţare cu circa 13 bănci de pe piaţa locală. Totodată, Daniela Marin ne-a menţionat că EximBank nu se află printre aceste unităţi bancare, întrucât banca românească de stat deţine instrumente de finanţare asemănătoare cu cele oferite de BERD.

RADU GRAŢIAN GHEŢEA, ARB
"Una din şapte companii se află în insolvenţă"

Una dintre realităţile economiei româneşti în perioada de criză arată că, în urmă cu patru ani, una din 30 de companii se afla în insolvenţă, iar astăzi, una din şapte companii este în această situaţie, a afirmat Radu Graţian Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), subliniind că lucrurile în materie sunt extrem de complexe.

CRISTINA CHIRIAC, ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A ANTREPRENORILOR
"Statul şi mediul de afaceri trebuie să găsească politici uşoare de accesare a fondurilor"

Dezvoltarea segmentului IMM-urilor este o prioritate, iar statul, împreună cu mediul de afaceri, cu piaţa, trebuie să creeze politici uşoare de accesare a fondurilor, întrucât, în prezent, o problemă majoră a domeniului este lipsa de finanţare, conform afirmaţiilor doamnei Cristina Chiriac, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Antreprenorilor.

LAURENŢIU DINU, AMCHAM
"UE ne alocă 42 miliarde euro pentru perioada 2014-2020"

Alocarea totală pentru ţara noastră la nivelul programelor operaţionale cu finanţare europeană este de circa 42 de miliarde de euro pentru perioada 2014-2020, conform afirmaţiilor domnului Laurenţiu Dinu, managing partner EU Advisors şi membru ex-officio al board-ului AmCham România, care adaugă că patru programe operaţionale pot finanţa sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM) în intervalul amintit.

PETER BARTA, FUNDAŢIA POST- PRIVATIZARE
"Este nevoie de instrumente de finanţare cu efect de levier pentru un sistem sănătos"

Avem nevoie de anumite tipuri de fonduri pentru finanţarea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii, este de părere Peter Barta, CEO Fundaţia Post-Privatizare.

ALIN MITRICĂ, MFE
"Trebuie să facilităm accesul întreprinderilor la finanţarea europeană"

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) va continua să asigure un acces facil la fonduri nerambursabile pentru întreprinderile mici şi mijlocii, a declarat Alin Mitrică, secretar de stat în cadrul MFE.

Organizator

Ziarul BURSA

cu sprijinul

Departamentul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism

şi

Asociaţia Română a Băncilor

Parteneri

media

Alte Evenimente

Gala Bursa 2018

Gala BURSA 2018 va avea loc la Palatul Parlamentului în data de 20 noiembrie 2018, începând cu ora 19:00. Evenimentul se desfăşoară cu sprijinul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din cadrul Camerei Deputaţilor.

detalii eveniment

Conferinţa BURSA Fondurile Europene 2018

Grupul de presă BURSA a organizat a X-a ediţie a Conferinţei "FONDURILE EUROPENE", în data de 1 noiembrie 2018, începând cu orele 09:30, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Sala Aurel Ghibuţiu, din Bd. Octavian Goga nr. 2, Bucureşti.

detalii eveniment

Masa rotundă BURSA România şi Rusia în căutare de noi formate de cooperare - 2018

Camera de Cooperare Economică şi Culturală Româno-Rusă şi Grupul de Presă BURSA, în parteneriat cu Academia de Studii Economice Bucureşti, Asociaţia Financiar Bancară pentru Cooperare EuroAsiatică şi Uniunea Întreprinzătorilor şi Industriaşilor din Federaţia Rusă, a organizat Masa rotundă dedicată dezvoltării relaţiilor financiar-economice româno-ruse cu tema: "România şi Rusia în căutare de noi formate de cooperare". Evenimentul a avut loc în data de 18 octombrie 2018, începând cu orele 09:30, la Academia de Studii Economice, Aula Magna.

detalii eveniment

Conferinţa BURSA AGRI-BUSINESS PE PROFIT 2018

Grupul de presă BURSA a organizat a V-a ediţie a conferinţei "AGRI-BUSINESS PE PROFIT", în data de 9 octombrie 2018, începând cu orele 09:30, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Amfiteatrul Alexandru Ioan Cuza, Bd. Octavian Goga nr. 2, Bucureşti.

detalii eveniment

Conferinţa BURSA Strategia de dezvoltare a României 2018

Grupul de presă BURSA a organizat, în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie a României, a IV-a ediţie a conferinţei "Strategia de dezvoltare a României", în data de 25 septembrie 2018, începând cu orele 09:30, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Sala Aurel Ghibuţiu, Bd. Octavian Goga nr. 2, Bucureşti.

detalii eveniment

Conferinţa BURSA Energia în Priză 2018

Grupul de presă BURSA a organizat a VI-a ediţie a Conferinţei "ENERGIA ÎN PRIZĂ", în data de 6 septembrie 2018, începând cu orele 09:30, la sediul Electrica SA, sala Radu Zane din str. Grigore Alexandrescu nr. 9, Sector 1, Bucureşti.

detalii eveniment

Gala Bursa Construcţiilor 2018

Grupul de presă BURSA a organizat, în data de 28 iunie 2018, Gala BURSA Construcţiilor 2018. Evenimentul a avut loc la Camera de Comerţ şi Industrie a României, Sala Aurel Ghibuţiu, din Bd. Octavian Goga nr. 2, Bucureşti.

detalii eveniment

Conferinţa BURSA Antreprenoriatul Feminin 2018

Grupul de presă BURSA a organizat a VI-a ediţie a Conferinţei ANTREPRENORIATUL FEMININ "Femeia la putere - o lume mai bună" în data de 15 mai 2018, începând cu ora 09.30, la Camera de Comerţ si Industrie a României, Sala Aurel Ghibuţiu, Bd. Octavian Goga nr. 2, Bucureşti.

detalii eveniment

Conferinţa BURSA Viitorul pieţei de capital româneşti

Grupul de presă BURSA a organizat Conferinţa "Viitorul pieţei de capital româneşti" - ediţia a VII-a, pe 27 martie 2018, începând cu ora 9:30, la Restaurantul Elisabeta din Bucureşti, Bd. Regina Elisabeta, nr. 45.

detalii eveniment

Conferinţa BURSA Viitorul pieţei de capital româneşti

Grupul de presă BURSA a organizat a V-a ediţie a Conferinţei "CODUL INSOLVENŢEI", în parteneriat cu Institutul Naţional pentru Pregătirea Practicienilor în Insolvenţă (INPPI), în data de 27 februarie 2018, începând cu orele 09:30, la Restaurantul Elisabeta, din Bulevardul Regina Elisabeta 45, Bucureşti.

detalii eveniment

Craciun 2017

Atelierul lui Moş Crăciun
- ediţia cu numărul 17 -

Spiriduşii şi crăciuniţele de la ziarul "BURSA" au deschis, şi anul acesta, Atelierul lui Moş Crăciun, pentru al 17-lea an consecutiv. Sute de pachete, conţinând dulciuri, sucuri, lactate, haine şi nu în ultimul rând jucării au fost oferite copiilor din zona Popa Tatu, dar şi celor de la Asociaţia Mamă, Alinare, Mângâiere, Emoţie" (M.A.M.E.) şi de la Centrul de plasament Sfântul Iosif.

detalii eveniment

Gala BURSA 2017

"Deceniul european din centenarul României" a fost tema Galei BURSA din acest an, în cadrul căreia au fost premiate companii din diverse domenii ce au performat în cei zece ani de după integrarea în Uniunea Europeană (UE).

detalii eveniment

Conferinţa BURSA Fondurile Europene

Grupul de Presă BURSA a organizat a IX-a ediţie a Conferinţei Fondurile Europene, în data de 31 octombrie 2017, începând cu orele 9.30 la Restaurantul Elisabeta, din Bucureşti, bd. Regina Elisabeta nr. 45.

detalii eveniment

Conferinţa BURSA Viitorul pieţei de capital româneşti

Grupul de presă BURSA a organizat Conferinţa "Viitorul pieţei de capital româneşti" - ediţia a VI-a, pe 25 septembrie 2017, începând cu ora 9:30, la Restaurantul Elisabeta din Bucureşti, Bd. Regina Elisabeta, nr. 45.

detalii eveniment

Conferinţa BURSA ENERGIA ÎN PRIZĂ 2017

Grupul de presă BURSA, în parteneriat cu Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, a organizat cea de-a V-a ediţie a Conferinţei "ENERGIA ÎN PRIZĂ", pe 7 septembrie 2017, începând cu ora 9:30, la Restaurantul Elisabeta din Bucureşti, Bd. Regina Elisabeta, nr. 45.

detalii eveniment

Gala BURSA Construcţiilor 2017

Gala BURSA Construcţiilor 20 de ani a avut loc în data de 21 iunie 2017, la Restaurantul Elisabeta, bd. Regina Elisabeta nr. 45, Bucureşti.

În cei 20 ani de aparitie neîntreruptă, revista BURSA Construcţiilor şi-a câştigat reputaţia prin publicarea informaţiilor utile atât investitorilor în construcţii, antreprenorilor, arhitecţilor, producătorilor şi distribuitorilor de materiale de construcţii, cât şi beneficiarilor implicaţi în proiecte de investiţii în construcţii rezidenţiale, comerciale, industriale, infrastructură.

detalii eveniment

Conferinţa BURSA CYBERSECURITY 2017

Ziarul BURSA a organizat a III-a ediţie a CONFERINŢEI NAŢIONALE DE CYBERSECURITY, în data de 15 iunie 2017, începând cu ora 09:30 la Teatrul Elisabeta, Bd. Regina Elisabeta nr. 45, Bucureşti.

detalii eveniment

Conferinţa BURSA Strategia de dezvoltare a României 2017

Grupul de presă BURSA a organizat a III-a ediţie a Conferinţei "Strategia de dezvoltare a României" cu tema "Între zona euro şi zodia leului", în data de 24 mai 2017, începând cu ora 09.30, la Institutul Bancar Român, Aula Costin Murgescu, intrarea A, str. Negru Vodă nr. 3, Bucureşti.

detalii eveniment

Conferinţa BURSA ANTREPRENORIATUL FEMININ 2017

Ziarul BURSA a organizat a V-a ediţie a Conferinţei ANTREPRENORIATUL FEMININ "Femeia la putere - o lume mai bună", în parteneriat cu Asociaţia Naţională a Antreprenorilor, în data de 26 aprilie 2017, începând cu ora 09:30, la Restaurantul Elisabeta, din bd. Regina Elisabeta nr. 45, Bucureşti.

detalii eveniment

Conferinţa BURSA Viitorul bursier al SIF-urilor şi FP 2017

Grupul de presă BURSA organizat Conferinţa "Viitorul bursier al SIF-urilor şi FP", ediţia a III-a, în data de 28 martie 2017, începând cu ora 09:30, la sediul Electrica SA, sala Radu Zane, din str. Grigore Alexandrescu nr. 9, Bucureşti.

detalii eveniment

Conferinţa BURSA CODUL INSOLVENŢEI 2017

Grupul de presă BURSA a organizat, în parteneriat cu Institutul Naţional de Pregătire a Practicienilor în Insolvenţă (INPPI), a IV-a ediţie a Conferinţei "CODUL INSOLVENŢEI", în data de 21 februarie 2017, începând cu orele 9:30, la la Hotel Pullman Bucharest, World Trade Center, sala New York.

detalii eveniment

VEZI TOATE EVENIMENTELE BURSA