Conform studiului IKEA "Life at Home Report", care descoperă obiceiurile pe care cei mai mulţi oameni le au atunci când gătesc, servesc masa şi mănâncă acasă, bucătăria este camera în care 74% dintre bucureşteni mănâncă de luni până vineri.
"Life at Home Report" a fost aplicat la nivel local, pe un eşantion de 1.009 persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 60 de ani. La nivel internaţional, au fost adunate rezultate din Berlin, Londra, Moscova, Mumbai, New York, Paris, Shanghai, Stockholm, Copenhaga, Zürich şi Sydney.
Dacă prima parte a studiului a fost dezvăluită odată cu lansarea Catalogului şi oferea date despre încrederea bucureştenilor în calităţile lor de bucătari, timpul petrecut în bucătărie sau relaţia cu tehnologia la masă, a doua parte aduce noi procente despre depozitare, mesele de acasă sau reciclare.
Astfel, potrivit datelor descrise în analiză, bucătăria este camera în care 74% dintre bucureşteni mănâncă de luni până vineri, în timp ce 16% nu mănâncă niciodată în bucătărie în timpul săptămânii, cel mai mic procent dintre ţările incluse în studiu. 57% dintre bucureştenii care locuiesc singuri îşi doresc să mănânce alături de cei dragi, în timp ce media globală este de 34%. Doar 37% dintre persoanele care locuiesc alături de familie sau prieteni îşi doresc să ia masa împreună mai des, însă media globală este de 21%. 41% dintre tineri spun că timpul este motivul pentru care nu mănâncă alături de cei dragi, iar 46% dintre bărbaţi, de două ori mai mulţi decât femeile (23%), spun că timpul este principala barieră pentru care nu mănâncă alături de cei dragi.
Mai mult, studiul arată că 31% nu s-ar simţi bine dacă cineva s-ar uita în bucătăria lor, cel mai mare procent din lume, în timp ce 20% s-ar bucura dacă cineva ar veni în bucătăria lor, cu 23 de procente mai puţin faţă de media globală de 43%.
În ceea ce priveşte reciclarea şi risipa de mâncare, 58% dintre bucureştenii cu venituri mari sortează deşeuri mai des. 40% dintre femei se simt vinovate pentru cantitatea de mâncare pe care o aruncă, în timp ce 35% dintre bărbaţi simt acelaşi lucru. Ambele sunt procente mai mari faţă de media de 25% din alte capitale. 21% cumpără mâncare şi descoperă că o aveau deja acasă, cu un procent mai puţin faţă de media din celelalte capitale, iar 20% nu mănâncă ce au gătit cu o zi înainte.
Din punctul de vedere al variaţiei meselor, 33% mănâncă acelaşi lucru la micul dejun în fiecare zi, cu 19 procente mai puţin faţă de media globală. În ceea ce priveşte cina, 35% dintre bucureşteni mănâncă aproximativ acelaşi lucru, în timp ce media globală este de 42%. Analiza arată că 52% au căutat anumite reţete pe internet.
De asemenea, 47% spun că este mai distractiv să gătească alături de cei dragi, în timp ce 20% preferă să gătească singuri.
Pentru studiul global Life at Home Report au fost colectate 8.527 de răspunsuri din 11 capitale ale lumii. Datele au fost obţinute pe baza unui chestionar online a cărui durată de răspuns a fost de 14 minute în medie.
În România, rezultatele au fost obţinute prin intermediul unui chestionar online la care au răspuns 1.009 persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 60 de ani. Cercetarea a fost realizată în mai şi iunie 2014 în colaborare cu agenţia de business intelligence United Minds.