Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 25.01.2016
SUPLIMENTUL FONDUL PROPRIETATEA
Gabriel Dumitrașcu: "Cred că FP va evolua ca o gaură neagră - va deveni din ce în ce mai mic și va condensa din ce în ce mai mult"
click aici
     În mare parte, evoluția bursei noastre se datorează presiunii puse de Fondul Proprietatea, consideră Gabriel Dumitrașcu, fost responsabil cu listările în Ministerul Energiei, actualmente președinte al RADET.

     Domnia sa ne-a declarat: "Trebuie să privim presiunea pe care a pus-o FP pentru modernizarea economiei românești. Multe din procesele de restructurare economică vin și la presiunea FP. Guvernanța corporativă, transparentizarea, profesionalizarea corpului administrativ din societățile de stat sunt o consecință a presiunii FP".

     Domnia sa spune că susține și acum principiul de despăgubire prin intermediul Fondului Proprietatea, dar apreciază că modul de aplicare a fost criticabil, chiar păgubos.

     "Putem suspecta că FP a fost util unor grupuri de investitori străini, care au profitat mult mai mult decât investitorii români", ne-a spus Gabriel Dumitrașcu, adăugând: "Este o problemă și de capital. Băieții aceia de afară au avut mult mai mulți bani decât investitorii români, noi neavând o clasă de investitori calificați".

     În opinia domnului Dumitrașcu, Fondul Proprietatea va evolua ca o gaură neagră: "Va deveni din ce în ce mai mic și va condensa din ce în ce mai mult. Va avea bogății mult mai valoroase. Pe termen mediu, nu cred că va fi lichidat. Într-un final, este previzibil că o să dispară Fondul. Asta a fost rațiunea înființării lui - capitalizăm un fond, astfel încât păgubiții să-și recapete, într-o formă financiară, bunurile confiscate abuziv. Pe filosofia aceasta, investitori actuali urmăresc principiul inițial: vindem și recuperăm banii".

     Referitor la posibilitatea listării Hidroelectrica în acest an, Gabriel Dumitrașcu, consideră: "Voință există, nu știu dacă există și putință".

     Domnul Dumitrașcu a fost și administrator special la Hidroelectrica, până vara trecută. Domnia sa ne-a spus: "Putința este dată de o sumă de factori. Până acum, nici unul dintre mandatații guvernamentali nu a enunțat care ar fi obiectivele listării. Pur și simplu să listezi o societate nu există ca obiectiv. Au fost tot felul de obiective enunțate de-a lungul timpului. Îmi mențin ideea că Hidroelectrica tinde să fie o societate matură, mai are nevoie de câteva ajustări care să îi crească valoarea de piață. Apoi, ea poate fi scoată la listare. Important este dacă ne propunem să obținem și un preț corect pe acțiune și dacă prin această listare putem duce valoarea Hidroelectricii acolo unde îi este locul.

     Prin listarea Romgaz, valoarea intrinsecă a companiei acceptată de bursă a crescut cu vreo 30 de procente. Putem face acest lucru și cu Hidroelectrica? Eu spun că da, dar este nevoie de multă finețe".

     Domnul Dumitrașcu se întreabă de ce ar fi necesară listarea duală a Hidroelectrica?

     "În cazul Romgaz știm de ce a fost necesară, la fel și în cazul Electrica", a spus domnia sa, continuând: "Pentru că trebuia să focalizăm atenția unor grupuri financiare mari, să ne punem pe harta investitorilor. Deja suntem frecventați pentru că acei investitori instituționali care au venit și au subscris la Romgaz și la Electrica ne monitorizează, pentru că au România în portofoliu. Nu văd de ce ar trebui să listăm Hidroelectrica la Londra. În etapa de față, sunt adeptul listării doar pe Bursa de Valori București.

     Probabil că și pachetul acesta care urmează să fie scos la vânzare, de 15%, ar trebui urcat undeva la 20%. Asta nu înseamnă că statul și-ar pierde controlul. Dar acest pachet de 20% ar fi integral subscris numai pe BVB și cu o pondere semnificativă a investitorilor români, care au apetit pentru astfel de investițiii. Am da satisfacție și am răsfrânge bunăstarea din Hidroelectrica și asupra investitorilor români. Asta nu înseamnă că fac o pledoarie pentru capitalul românesc, dar este momentul să gândim din perspectiva capitalului românesc într-o competiție cu celelalte capitaluri de pe piața europeană și mondială și să punem acestuia, acumulat greu, pe o poziție de egalitate cu alte capitaluri, dacă vreți chiar să ne protejăm interesele".

     Gabriel Dumitrașcu spune că, din păcate, nu poate compara administrarea Franklin Templeton cu o altă administrare privată a fondului: "Chiar dacă, teoretic, se puteau face și alte lucruri mai bune, prin prisma majorității acționarilor din FP, aș gândi că Fondul a fost administrat corespunzător, în caz contrar, toți fiind investitori privați, sunt convins că n-ar fi reînnoit mandatul lui Franklin dacă ar fi existat alte oferte și alte disponibilități pentru administrarea FP". 
.
 

 

.