Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 21.03.2018
Surse: "Facebook", investigată în SUA
click aici
 
    * Fondatorul companiei, Mark Zuckerberg, convocat în Parlamentul britanic, în ancheta privind activitățile firmei de analize politice "Cambridge Analytica", implicată în campania electorală a președintelui american Donald Trump și în cea pro-Brexit

     * Washington Post: Mii de dezvoltatori au obținut cantități uriașe de date despre utilizatorii Facebook
 
       Compania americană "Facebook" Inc., care deține rețeaua de socializare online cu același nume, este investigată de o autoritate pentru protecția datelor personale din SUA, cu privire la utilizarea informațiilor privind un număr de 50 de milioane de utilizatori de către "Cambridge Analytica", firma de analiză care l-a susținut pe actualul președinte american Donald Trump în campania electrorală din 2016, anunță Bloomberg.

     Amintim că o anchetă realizată de New York Times și The Observer susține că societatea "Cambridge Analytica" a obținut acces la datele în cauză și le-a folosit pentru dezvoltarea unui soft care să permită previzionarea și influențarea votului alegătorilor în favoarea candidatului Donald Trump.

     Comisia federală pentru tranzacții din SUA (FTC) examinează dacă "Facebook" a încălcat termenii unei înțelegeri din 2011 privind transmiterea datelor utilizatorilor către "Cambridge Analytica" fără cunoștința acestora, potrivit unei surse citate de Bloomberg.

     Purtătorii de cuvânt ai Facebook și FTC nu au răspuns solicitărilor de declarații din partea Bloomberg, cu privire la anchetă.

     În cazul în care constată că "Facebook" a încălcat înțelegerea menționată, FTC poate amenda compania cu mii de dolari pe zi, pentru fiecare încălcare.

     Pe de altă parte, Camera Comunelor (Parlamentul britanic) l-a convocat, ieri, pe Mark Zuckerberg, fondatorul și directorul general al "Facebook", la audieri în ancheta privind activitățile companiei "Cambridge Analytica".

     Damian Collins, membru al Camerei Comunelor, i-a trimis o scrisoare oficială lui Zuckerberg, prin care îl invită la audieri în Comisia pentru Activități Digitale, Cultură, Media și Sport.

     "Comisia parlamentară a formulat în mod repetat solicitări adresate Facebook privind modul în care diverse companii obțin și utilizează datele din conturile rețelei de socializare online; principala întrebare este dacă au fost folosite date fără acceptul utilizatorilor. Răspunsurile oficiale au subestimat în mod consistent acest risc, iar Comisia parlamentară a fost indusă în eroare", se arată în scrisoarea adresată fondatorului "Facebook".

     Totodată, Comisia Europeană a solicitat "clarificări" din partea "Face­book" în cazul amintit.

     Compania americană susține că a suspendat din rețeaua sa "Cambridge Analytica", acuzând-o că a colectat, fără acordul său, informații personale a milioane de utilizatori ai rețelei sociale. De asemenea, "Facebook" a suspendat accesul firmei-mamă a "Cambridge Analytica", "Strategic Communication Laboratories".

     Potrivit The New York Times, copii ale datelor sustrase de firma "Cambridge Analytica" încă sunt online. Informațiile au fost colectate prin aplicație numită "thisisyourdigitallife", care strângea și datele din listele de "prieteni" ale celor care au acceptat testele, astfel că au fost obținute profilurile a zeci de milioane de persoane, potrivit cotidianului The Guardian.

     Washington Post scrie că mii de dezvoltatori au avut, de-a lungul anilor, acces la datele despre milioane de conturi de pe "Facebook", din cauza regulilor nu foarte clar definite ale rețelei de socializare.

     Potrivit Washington Post, "Face­book" a dat acces dezvoltatorilor la listele de prieteni ale celor care au instalat aplicațiile și la lucrurile la care aceștia au dat "Like", confrom hotnews.ro. Un dezvoltator care a convins un user Facebook să descarce o aplicatie sau se logheze pe un site prin Facebook ar fi avut acces nu doar la preferințele unui user, ci și la date despre toți prietenii lui.

     Aceste informații sunt foarte valoroase pentru companiile de marketing și pentru modelarea mesajelor în campaniile electorale, dar și pentru campaniile de strângeri de fonduri. Facebook le-a permis dezvoltatorilor să păstreze pe timp nedefinit în baze de date informațiile despre useri, însă în 2015 regulile s-au schimbat, după ce a ieșit la iveală că datele au ajuns la terțe părți și "Facebook" a schimbat și strategia în legătură cu relațiile sale cu dezvoltatorii. 
V.R.
 
     Comisarul britanic pentru informații Elizabeth Denham a solicitat emiterea de urgență a unui mandat pentru percheziționarea sediului din Londra al firmei "Cambridge Analytica", potrivit The Guardian.
     Denham a spus că a mai cerut ca "Facebook" să oprească un audit de date pentru "Cambridge Analytica" pentru că ar putea influența ancheta în acest caz. 

 

.