SURSE:
BURSA 03.11.2017

A.C.
 
mărește imaginea
     * Directorul general și cel de exploatare de la Metrorex, demiși
     ----------
       * ACTUALIZARE 19:25
     Consiliul de Administrație al Metrorex a decis astăzi numirea lui Ion Constantinescu în funcția de director general interimar al Metrorex, pe o perioadă de patru luni, și a aprobat depunerea mandatului pentru Marin Aldea, acesta revenind pe funcția de director Strategie Planificare Resurse în cadrul companiei, au declarat pentru Agerpres surse oficiale din domeniu.
     "În ședința din 3 noiembrie 2017, Consiliul de Administrație al Metrorex a aprobat depunerea mandatului domnului Marin Aldea și revenirea acestuia pe funcția de Director Strategie Planificare Resurse în cadrul Metrorex. De asemenea, Consiliul de Administrație al Metrorex a decis, cu unanimitate de voturi, ca domnul Ion Constantinescu să fie numit director interimar pe o perioadă de patru luni cu posibilitatea de prelungire, așa cum prevede legea", au precizat sursele citate.
     Ion Constantinescu ocupa în prezent funcția de Director Strategie Planificare Resurse în Metrorex.
     Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, a anunțat vineri dimineața că i-a demis pe directorul general al Metrorex, Marin Aldea, și pe directorul de exploatare al societății, Liviu Daniel Dinu, decizia fiind luată după ce circulația metroului a fost blocată pe tronsonul Izvor-Politehnica-Grozăvești din cauza unui jgheab de scurgere a infiltrațiilor care a căzut din plafon și a produs un scurt circuit.
     De asemenea, ministrul a dispus și "o anchetă severă la metrou".
     (G.F.)
     ----------
     * ACTUALIZARE 18:56 Eugen Tomac: "Viețile bucureștenilor, în siguranță dacă PSD ar părăsi cât mai curând guvernarea"
     Președintele Executiv al PMP Eugen Tomac critică într-o postare pe Facebook incidentul din această dimineață, de la metrou, când un tren a rămas blocat între stații, precizând că viețile bucureștenilor ar fi mai în siguranță dacă PSD ar părăzi guvernarea.
     Eugen Tomac a scris pe Facebook: "Viețile și destinele cetățenilor capitalei ar fi mai în siguranță dacă PSD ar părăsi cât mai curând guvernarea. Nu poți să arunci vina pentru un incident la metrou pe unul sau pe câțiva directori când tu, PSD, ai fost la putere cinci ani din ultimii șase. Am remarcat elanul noului ministru pesedist al Transporturilor în a demite directorii companiilor de transport pe care le are în subordine, dar cei demiși tot de partidul-stat fuseseră numiți. Este inadmisibil să punem viețile oamenilor în pericol și să se întâmple evenimente ca cel de azi dimineață, când un tren de metrou a rămas blocat între stații. Îi cer ministrului Felix Stroe să ne comunice ce măsuri de fond a dispus, astfel încât asemenea incidente să nu mai aibă loc și transportul cu metroul să nu pună în pericol viețile bucureștenilor".
     (G.F.)
     -----------
     * ACTUALIZARE 12:21 OUG privind guvernanța corporativă nu permite Ministerului Transporturilor să-l demită pe directorul general al Metrorex
     Ministerului Transporturilor nu poate interveni în activitatea de administrare a Metrorex și nu-l poate demite pe directorul general al companiei, aceasta din urmă intrând doar în atribuțiile Consiliului de Administrație, potrivit statutului companiei actualizat cu prevederile OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a companiilor publice, potrivit unui comunicat de presă.
     "Consiliul de Administrație și directorul general răspund de activitatea de administrare și conducere a Metrorex, iar Ministerul Transporturilor, în calitate de autoritate publică tutelară, și Ministerul Finanțelor Publice nu pot interveni în activitatea de administrare și conducere a Metrorex", se arată în statutul companiei actualizat cu prevederile OUG 109/2011.
     (A.C.)
     -----
     * ACTUALIZARE 9:43 Ministrul Transporturilor: "La metrou sunt foarte multe lucruri în neregulă"
     Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, a declarat, vineri dimineață, că la Metrorex există foarte multe lucruri în neregulă, precum indisciplina și rutina, el precizând că a fost formată o comisie de anchetă care verifică dacă lucrările de întreținere, pentru care există bani, sunt făcute în realitate, iar dacă va fi cazul vor fi sesizate și organele de urmărire penală, potrivit unei surse din presă.
     De asemenea, acesta a menționat că: "Pe tot lanțul de vinovății se vor lua cele mai severe măsuri. Vom verifica dacă aceste lucrări sunt prevăzute în planuri și dacă se fac cu adevărat. Au fost demiși directorul general al Metrorex, Marin Aldea, și directorul de exploatare, Liviu Dinu, iar în funcție de rezultatele anchetei vom lua și alte măsuri. Dacă va fi cazul, vom sesiza și organele de urmărire penală".
     (C.A.)
     -------
     * ACTUALIZARE 09:28 Circulația metroului pe tronsonul Izvor-Politehnică-Grozăvești a fost reluată
     Circulația metroului pe tronsonul Izvor-Politehnică-Grozăvești a fost reluată la ora 7.45, potrivit unui comunicat de presă al Metrorex.
     Conform sursei, circulația trenurilor pe tronsonul afectat a fost reluată la ora 7:45 în condiții normale.
     (A.C.)
     -----
     Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, i-a demis în această dimineață pe directorul general și directorul de exploatare de la Metrorex, potrivit unui comunicat de presă.
     Potrivit acestora, ministrul a dispus și o anchetă severă la metrou.Circulația metroului este oprită pe tronsonul Izvor - Politehnica - Grozăvești, iar între stațiile Gorjului și Politehnica se circulă în sistem pendulă, după ce un jgheab de scurgere a infiltrațiilor a căzut din plafon și a produs un scurt circuit, informează reprezentanții companiei.
     Într-un comunicat al companiei se transmite: "Metrorex informează ca astăzi la ora 5:24, pe tronsonul Eroilor-Politehnica, pe firul 1, un jgheab de scurgere a infiltrațiilor a căzut din plafon, pe șina a 3-a (responsabilă cu transmiterea tensiunii ) și a produs un scurt circuit. Din acest motiv, a fost scoasă tensiunea de pe șină, trenul care tranzita zona a fost oprit, călătorii din tren fiind evacuați în siguranță de către echipele Metrorex prin stația Eroilor. Directorul general al Metrorex se află la fața locului pentru coordonare și remedierea rapidă a situației. La acest moment echipele Metrorex lucrează pentru remedierea situației".
     Ca urmare a scoaterii tensiunii din șină, pe tronsonul Izvor - Politehnica - Grozăvești nu se circulă, iar între stațiile Gorjului și Politehnica se circulă în sistem pendulă, informează sursa.
     Trenurile de la Republica circulă până la Piața Unirii și cele de la Anghel Saligny până la Izvor, se precizează în comunicat.
     "Metrorex cere scuze călătorilor pentru disconfortul creat și depune toate eforturile pentru remedierea rapidă a situației'', dă asigurări Metrorex. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Trimite părerea ta.
Nume (maxim 50 caractere)
E-mail (optional)
Titlu (maxim 50 caractere)
Mesaj
 
REGULAMENTUL MESAJELOR
Acord
Prin trimiterea opiniei ne confirmați că ați citit regulamentul de mai sus și că vă asumați prevederile sale !
Aceeasi sectiune (Companii Afaceri)
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
175 milioane metrii cubi de apă
Jurnal Bursier
24.10.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au scăzut, ieri, până la cel mai redus nivel din ultimii doi ani, din cauza tensiunilor diplomatice cu Arabia Saudită, a temerilor legate de bugetul Italiei și de negocierile de...  click să citești tot articolul
24.10.2018
BVB
     * Transferuri cu 8,35% din acțiunile Conpet, realizate prin piața "deal"
       * Transferuri cu 8,35% din acțiunile Conpet, realizate prin piața "deal"
     
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a ieșit în evidență, în ședința de ieri, printr-un rulaj de...  click să citești tot articolul
23.10.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa s-au înscris pe un curs ușor pozitiv ieri, pe fondul redresării pieței din Italia, generată de faptul că agenția de rating Moody's a informat că nu va retrograda imediat țara...  click să citești tot articolul
23.10.2018
BVB
     * Rulaj de doar 28 milioane de lei
       * Rulaj de doar 28 milioane de lei
     
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a înregistrat un debut pozitiv de săptămână din punctul de vedere al cotațiilor, șapte dintre cei nouă...  click să citești tot articolul
22.10.2018
     * Rulaj de 39,86 milioane de lei
     Șapte dintre cei nouă indici ai Bursei de Valori București (BVB) au terminat ultima ședință de tranzacționare a săptămânii ușor în teritoriul pozitiv, în contextul...  click să citești tot articolul
22.10.2018
     Acțiunile tranzacționate la bursele din Europa au urmat un curs negativ vineri, din cauza rezultatelor financiare dezamăgitoare raportate de unele companii din sectorul auto și cel al...  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 23 octombrie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sârbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.8801
2.3862
3.1040
4.0897
0.1808
0.6256
0.2269
4.6670
5.2812
1.4461
3.6223
0.2382
0.4911
1.0861
0.0622
0.4513
0.7023
4.0662
0.2830
1.1031
0.5862
0.0553
0.3578
0.2099
2.6677
0.0394
0.1447
1.1070
0.6282
0.1238
161.4068
5.6548
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
22.10.2018
THE VENICE COMMISSION CLAIMS:
     * Klaus Iohannis is asking for the resignation of Tudorel Toader as minister of Justice
     * Ludovic Orban: "We are at risk of saying goodbye to Schengen, and goodbye to European funds"
     
     On Friday, the Venice Commission passed the report concerning the amendment of the laws of justice and the criminal legislation by the PSD-ALDE majority parliamentary coalition. In its opinion, the Commission expresses its concern over the fact that many of the changes made to the Criminal Code and the Criminal Procedure Code in Romania seriously weaken the effectiveness of the criminal justice system when it comes to fighting corruption, violent crimes and organized crime.  click here to read the entire article
15.10.2018
     Italian finance minister, Giovanni Tria, recently said that the yield of government bonds is not justified by the fundamental aspects of the budget and it is expecting a drop in them, in order for "the negative effects on the banking system to be avoided".  click here to read the entire article
12.10.2018
     * American president criticized the central bank for raising the interest rates
     * Bloomberg: The richest people in the world have lost 99 billion dollars following the drops in the stock market
     * Liviu Moldovan, financial analyst: "There is no real danger of us being faced with a stock market crash"
     
     The stock markets of the world saw major drops yesterday, especially those in Asia and Europe, following the Wednesday evolutions of the American markets. Yesterday, on the markets, panic came as a result of American president Donald Trump against the central bank (Federal Reserve - Fed), concerning the interest rate hikes.  click here to read the entire article
01.10.2018
REPORT FROM ROME
     Some people mistake direct democracy with "the popular democracy regime" of communism. No, it is called direct democracy, because the decision is not mediated by representatives.  click here to read the entire article
26.09.2018
THE ROMANIAN DEVELOPMENT CONFERENCE STRATEGY / LÁSZLÓ BORBÉLY, STATE ADVISOR:
     * "We should more seriously concern ourselves with the durable development concept"
     
     The National Strategy for Sustainable Development of Romania will be completed by October 1st, according to Laszlo Borbely, State Counselor, Head of the Department for Sustainable Development of the Government, who states:  click here to read the entire article
14.09.2018
MREPORT BY TRANSPARENCY INTERNATIONAL
     Globalization has also brought with it an unpleasant effect: cross-border corruption. According to the intermediate report Exporting Corruption for the year 2018, a document drawn up by the organization Transparency International, there is a practice among powerful foreign companies of bribing the public servants of another country when they want to enter the local market.  click here to read the entire article
07.09.2018
DEPUTY VIRGIL POPESCU, VICEPRESIDENT OF THE COMMISSION FOR INDUSTRIES AND SERVICES
     The offshore law will once again reach the Commission, in one or two weeks, according to Mr. Virgil Popescu, the vice-president of the Commission for Industries and Services, the Chamber of Deputies.  click here to read the entire article
05.09.2018
MRS. FIREA'S VERBAL BOMBS
     * "There have been attempts for the prefect to be made a scapegoat"
     * "The support from the government wasn't much to talk about, so if it were withdrawn, there wouldn't be much of a difference"
     Bucharest's General Mayor was heard on Tuesday as a witness by the prosecutors of the General Prosecutor's Office in the case concerning the events which happened on August 10th in Victoriei Square. Before going into the Prosecutors' Department building, Gabriela Firea said she stood by her statements made immediately after the meeting of the National Executive Committee of the PSD and said: "I always speak based on facts, not just in this particular case, but in other areas as well, including politics. I will be answering to the questions of the prosecutor who contacted me and told me I was supposed to be heard in the case which is now being investigated concerning the intervention of the gendarmes on August 10th".  click here to read the entire article
31.08.2018
     The particularly hot weather and the conditions of extreme draught in Europe have brought to light terrible warnings from the past.
     Associated Press recently wrote that in the riverbed of the Elba in the Czech Republic have resurfaced the giant stones known as "the hunger stones", which have indicated over time, the coming of hard times.
     "When you see me, weep", is written on one of these stones, which seems to be considered the best hydrological benchmark in Europe. The inscription is in German and dates back to 1616.
     A detailed analysis of the stone inscriptions was published by the Czech researchers in the "Climate of the Past" magazine in 2013 (author's note: "Droughts in the Czech Lands, 1090-2012 AD", April 2013).  click here to read the entire article
29.08.2018
     * Claudiu Cazacu, XTB România: "United States companies have posted results that even exceeded the analysts' expectations, which were already for 2-figure profit increases"
     * Liviu Moldovan, financial analyst: "Currently, investors have a «blind» faith in the stock markets, in general, and in that of the US, in particular"
     For the first time in the history of the American markets, Nasdaq has surpassed the psychological level of 8,000 points.
     In the August 27 session, the Standard & Poor's 500 (S&P 500) index also reached an all time high, ending the trading session at almost 2,897 points.  click here to read the entire article
27.08.2018
     The capital market was marked, last week, by a number of controversial statements tied to the listing of Digi Communications, starting from the statements made recently by Darius Vâlcov, state advisor on the team of the prime-minister, who wrote on his Facebook page that he has asked the Financial Oversight Authority (ASF) if it was true that the book value of the Digi shares was 1 leu and 8 bani, and pointed out that at the time of the IPO, the shares of Digi were listed at 40 lei and are currently priced at 28 lei (30% down) and keep going down.  click here to read the entire article
23.08.2018
     Angela Merkel inaugurated the highway in December 2005, less than a month after she became chancellor of Germany.
     The highway was built on the territory of the former East Germany, connects Lubeck and the Polish border, after the junction with A11, and goes through the electoral precinct of chancellor Merkel.  click here to read the entire article
20.08.2018
THE NATIONAL MINERAL RESOURCES AGENCY, IN A NOTIFICATION TO THE PRIME-MINISTER:
     The Romanian government has lost over 8 billion lei, between 2006-2018, following the failure to update the royalties paid by the oil and gas companies, says Gigi Dragomir, the president of the National Mineral Resources Agency (ANRM), in a report sent to the prime-minister.  click here to read the entire article
15.08.2018
      * (Interview with Radu Grațian Ghețea, President - CEO of CEC Bank)
     In banking there are many risks and that is why banks need to be flexible and have as diverse an exposure as possible, which take the market circumstances at the time into account, says Radu Grațian Ghețea, President and CEO of CEC Bank. He told us, in an interview: "We have to adapt to what is happening in the market and we need to do things in such a way that the economic activity and that of the bank both function properly. If we're going with the idea that we want to eliminate every risk, then we'll just stop doing anything. For instance, we have been and we are a bank which heavily funds agriculture, which also means animal husbandry. A few years ago, our exposure to the aviculture sector was rather significant, and when the avian flu came we had to cover some non-performing loans on that segment. Now that the avian flu is done, we are facing the swine flu. What should we do, stop lending?"
     Reporter: Lately, there have been opinions from some experts who are saying that there is a wave of non-performing loans of the ones taken out by the First Home Program. What is your comment on these statements?  click here to read the entire article
08.08.2018
     * (Interview with Laszlo Diosi, OTP Bank CEO)
     Reporter: How would you describe the banking market, at the present time?
     Laszlo Diosi: Even though there are plenty of challenges, there are also many opportunities for the Romanian banking system. The lessons of the financial-economic crisis have resulted in a better regulated framework, stable, transparent and predictable. The guiding line of the policies developed by the authorities that are qualified, but in particular by those with a regulatory and oversight role has been characterized by a balance between profitability and systemic safety.
     But there is no shortage of challenges. We are talking here about challenges which concern the digitalization of the banking system and the national and international legislation. The entire system needs to align with complex and sometimes confused regulations.
     Recorded by Emilia Olescu  click here to read the entire article
.