Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 02.04.2018
Surse: "Monte dei Paschi" pregătește un roadshow la Londra
     "Banca Monte dei Paschi di Siena" SpA se va întâlni cu investitorii la Londra, în 4 aprilie, spun surse citate de Reuters, care menționează că banca italiană vrea, astfel, să calmeze îngrijorările legate de progresul pe care îl face în redresarea sa.

     Noul director financiar al băncii, Andrea Rovellini, va fi prezent la întâlnirile cu investitorii, care sunt organizate de "Barclays", spun sursele.

     "Monte dei Paschi", care a fost salvată de stat și investitori, se confruntă cu scăderea veniturilor și cu împrumuturi neperformante mari. În prezent, "Monte dei Paschi este deținută de stat în proporție de 68%.

     Până la mijlocul lui 2018, banca este așteptată să vândă credite neprformante de 24 de miliarde de euro. În plus, banca intenționează să mai vândă credite neperformante de 2,6 miliarde euro anul acesta, dar și dacă va reuși aceste înstrăinări, va mai avea în portofoliu 18 miliarde de euro împrumuturi neperformante, respectiv 15% din totalul creditelor. Banca vrea să reducă acest procent la 14% în 2019.

     "Monte dei Paschi" ar putea avea nevoie de mai mulți bani sau să fie salvată de către un creditor mai sănătos, dacă autoritățile de reglementare vor forța banca italiană să-și reducă creditele neperformante mai rapid decât presupune planul său de restructurare, spun sursele.

     "UBI Banca" a apărut în presa italiană ca un posibil salvator pentru "Monte dei Paschi", dar, la fel ca alte bănci italiene, a negat în mod repetat existența interesului în acest sens.

     Una dintre surse a spus că singura opțiune pentru "Monte dei Paschi" ar putea fi o fuziune în trei, cu două bănci din țară.

     Acțiunile băncii au fost reluate la tranzacționare în 25 octombrie 2017, după zece luni de suspendare, iar acum sunt cu aproape 40% sub prețul de 6,49 euro plătit de Italia ca să salveze banca.

     În 2017, "Monte dei Paschi di Siena" a suferit o pierdere de 3,5 miliarde de euro, față de 3,2 miliarde în 2016, din cauza creditelor neperformante și a declinului vânzărilor. Vânzările au însumat 4,026 miliarde de euro anul trecut, în scădere cu 6% față de 2016.

     Banca țintește un profit de 570 de milioane de euro în 2019. 
A.V.
 

 

.