Ţara noastră va găzdui un exerciţiul militar multinaţional

D.I.
Miscellanea /

Ţara noastră va găzdui un exerciţiul militar multinaţional

Aproximativ 100 de militari din Armata României se vor instrui în comun cu aproximativ 200 de militari din Bulgaria, Ucraina, Republica Moldova şi Statele Unite ale Americii, la Centrul secundar de instruire pentru luptă al Forţelor Terestre Române, din Babadag, judeţul Tulcea, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale (MApN), dat astăzi publicităţii.

Conform documentului, exerciţiul se va desfăşura în cadrul modulului de pregătire Platinum Eagle 18.1, parte a exerciţiului multinaţional Black Sea Rotational Force 18 (BSRF 18).

Reprezentanţii MApN afirmă că Armata României va fi reprezentată de militari din Forţele Terestre Române (Brigada 9 Mecanizată "Mărăşeşti"), militari din Forţele Navale Române încadraţi în Batalionul 307 Infanterie Marină şi de personal navigant din Forţele Aeriene Române din cadrul Bazei 86 Aeriană "Locotenent aviator Gheorghe Mociorniţă".

Conform sursei citate, Platinum Eagle 18.1 are ca obiective creşterea interoperabilităţii forţelor armate ale ţărilor partenere participante la exerciţiu, menţinerea capabilităţii de dislocare şi instruire în comun prin exersarea sprijinului logistic în comun, dezvoltarea unui mediu regional favorabil cooperării militare multinaţionale şi creşterea de pregătire al militarilor din ţările participante.

În comunicat se mai precizează faptul că în cadrul acţiunilor de pregătire comună sunt planificate exerciţii tactice ce includ trageri cu armamentul din dotare, acordarea primului ajutor în zonele de operaţii, precum şi exersarea procedurilor de comandă şi control la nivel subunitate.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Depozitarul Central
Ecosmart
Cotnari
Flixi
Erfi

ENGLISH SECTION

more articles

Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo