Tarom anunţă achiziţii majore pentru sistemul IT de relaţionare cu clienţii

A.G.
Ziarul BURSA #Companii /

Compania de stat Tarom a lansat licitaţii deschise pentru achiziţiile aferente implementării sistemului central de interfaţare cu clienţii, astfel că, după aproa­pe zece ani, compania investeşte masiv în infrastructura IT, "cu beneficii majore pentru companie, dar mai ales pentru pasageri", menţionează societatea de stat. Tarom nu precizează însă care este preţul de pornire al licitaţiilor.

"Prin implementarea noilor soluţii integrate IT se va crea o veritabilă revoluţie în sistemul de rezervări al companiei Tarom. Mai precis, este vorba des­pre rezervări mai rapide, orientate în jurul aşteptărilor pasagerului, despre un acces mai facil şi mai rapid la destinaţiile frecvente, despre dezvoltarea şi comunicarea eficientă a unor oferte comerciale avantajoase şi, nu în ultimul rând, des­pre dezvoltarea unei platforme de comunicare reală cu clienţii şi pasagerii Tarom", anunţă compania.

Tarom investeşte astfel într-un centru de performanţă în ceea ce priveşte infrastructura hardware şi de aplicaţii. Cu alte cuvinte, după implementarea proiectului, compania va beneficia de un nucleu software, total integrat, care să schimbe fundamental modul în care Tarom îşi gestionează resursele.

"Este prima investiţie de substanţă pe care Tarom o implementează, în ultimii zece ani, în domeniul IT. Avem aşteptări mari de la acest sistem integrat, care suntem siguri că va reinventa felul cum Tarom îşi gestionează resursele, activele şi timpul", a declarat directorul general al companiei naţionale Tarom, Werner Wolff.

Referitor la avantajele implementării sistemului nou de relaţionare cu clienţii, directorul general al Tarom a declarat că este vorba de "un salt în timp" în ceea ce priveşte accesul companiei la tehnologie.

"Compania noastră este obligată să facă un salt în timp şi să recupereze ceea ce a pierdut în ultimii ani în materie de satisfacţie a clienţilor, de comunicare, de deschidere şi eficienţă. Pasagerii noştri trebuie să ştie că soluţia integrată IT li se adresează. Vorbim despre dezvoltarea unui nou Call-Center eficient, de un sis­tem unitar de prelucrare a datelor, de des­chiderea posibilităţii utilizatorilor de a-şi crea conturi pe platforma noastră on-line. În paralel, soluţiile de business intelligence vor permite managementului companiei să cunoască în orice moment care sunt costurile, veniturile, gradul de încărcare al curselor şi, bineînţeles, profitabilitatea", a anunţat Werner Wolff.

Tarom estimează pentru acest an un profit brut de 27.470 lei, la venituri totale de 1,5 miliarde lei, după ce, în ultimii zece ani, compania a raportat pierderi în fiecare an.

În plus, pentru anul 2018, Tarom a prevăzut o sumă de 440,25 milioane lei pentru investiţii, potrivit bugetului aprobat la finalul lunii martie de Guvern.

"Din această sumă, peste 10% sunt fonduri destinate investiţiilor pe sectorul IT. Creşterea totală la capitolul investiţii este de 64,4%, faţă de bugetul companiei pentru anul 2017", arată datele societăţii.

În 2016, Tarom a raportat pierderi de 46,97 milioane lei (11,1 milioane euro), iar societatea nu a mai înregis­trat profit din 2007.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Depozitarul Central
Ecosmart
Cotnari
Flixi
Erfi

ENGLISH SECTION

more articles

Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo