Gala BURSA 2018

Telekom România a lansat al treilea proiect pilot de tip Smart City

E.O.
Ziarul BURSA #Companii #Telecomunicaţii /

Telekom România a lansat, ieri, în Piatra Neamţ, al treilea proiect pilot de tip Smart City, după cele din Bucureşti şi Constanţa, au anunţat reprezentanţii companiei. Aceştia menţionează că proiectul este parte a strategiei de extindere a propriilor operaţiuni "pe acest segment de inovaţie şi de consolidare a poziţiei de integrator de soluţii ITC pe piaţa locală".

Conform comunicatului Telekom, "Zona smart" include o soluţie de iluminat stradal inteligent, mobilier stradal inteligent, staţie de încărcare pentru maşinile electrice, sistem de monitorizare a calităţii aerului, supraveghere video inteligentă şi Wi-Fi gratuit.

Ovidiu Ghiman, director executiv comercial pe segmentul Business, Telekom România, a declarat: "Faptul că suntem la cel de-al treilea proiect pilot de tip Smart City vorbeşte despre consecvenţa Telekom România în misiunea de susţinere a procesului de digitalizare a României. Soluţiile de tip Smart City oferite de compania noastră vin să completeze demersul administraţiei locale de a răspunde noilor nevoi ale cetăţenilor în era digitalizării. Implementarea proiectelor demonstrează faptul că Telekom România se află în avangarda companiilor care vor să aducă viitorul în prezent şi, mai mult, faptul că sectorul public răspunde cu deschidere nevoii de adoptare a noilor servicii tehnologice în interes public".

Soluţiile instalate vizează oferirea unui răspuns performant pentru nevoi urbane precum iluminatul eficient, siguranţa publică, accesul la internet, încărcarea electrică pentru maşini, calitatea mediului înconjurător, afişarea în timp real de informaţii utile pentru cetăţeni etc.

Proiectul pilot de la Piatra Neamţ prevede implementarea mai multor componente inovatoare printre care se numără o piesă de mobilier stradal inteligent. Banca alimentată cu energie solară permite vizitatorilor parcului din centrul oraşului să îşi încarce dispozitivele mobile şi să se conecteze la serviciul de internet Wi-Fi. Soluţia de iluminat stradal inteligent, instalată în aceeaşi arie, oferă posibilitatea de diminuare a fluxului luminos în funcţie de anumite scenarii predefinite, urmând să genereze reduceri ale consumului de energie, potrivit comunicatului. Aceasta arată că noul proiect mai prevede implementarea unei staţii pentru încărcarea simultană a două maşini electrice, prin intermediul căreia posesorii unor astfel de autovehicule le pot încărca într-un interval rezonabil de timp. Staţia poate fi folosită de turiştii care vizitează nord-estul ţării şi au nevoie de un punct de încărcare disponibil pe această rută.

În cadrul aceleiaşi iniţiative este instalată o staţie de monitorizare a calităţii aerului, fiind măsuraţi zece parametri: temperatura, umiditatea, presiunea, CO2, radioactivitatea, ozonul, dioxidul de azot, dioxidul de sulf, monoxidul de carbon şi pulberile în suspensie. Această componentă este prevăzută cu un ecran exterior pe care sunt afişate informaţiile primite de la staţia de monitorizare a calităţii aerului. În plus, pe acelaşi ecran, primăria are posibilitatea să afişeze diferite informaţii de interes general pentru locuitorii din Piatra Neamţ.

Printre altele, proiectul vizează instalarea unei componente de supraveghere video inteligentă care analizează imaginile. Aceasta oferă posibilitatea identificării şi alertării automate în cazul unui obiect dispărut din imagine sau a unuia lăsat într-o zonă restricţionată; alertarea automată în cazul unei persoane care intră într-un perimetru restricţionat; alertarea automată în cazul în care o persoană stă mai mult de un interval predefinit într-o anumită zonă; alertarea automată în cazul în care un obiect sau o persoană se mişcă cu o viteză mai mare într-un perimetru predefinit; alertarea automată atunci când o cameră video este acoperită sau lentilă optică a acesteia este blocată.

"Nu în ultimul rând, proiectul oferă Wi-Fi gratuit pe întreaga suprafaţă urbană a unei zone, cu un grad crescut de relevanţă publică", mai arată comunicatul, care precizează că principalul partener tehnologic pentru implementarea soluţiilor inteligente a fost Huawei Technologies.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - cel mai mare proiect de mediu
Cotnari
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită