Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 19.07.2018
TENIS
Halep se luptă pentru un munte de bani la US Open
click aici
     Simona Halep are ocazia să dea o lovitură financiară la sfârșitul acestei veri, dacă va reuși să se impună la US Open. Câștigătorii turneului, la simplu feminin și simplu masculin, vor încasa câte 3,25 milioane de euro în creștere față de anul trecut. Suma este cu aproximativ un milion de euro mai mare decât premiul Simonei Halep pentru triumful de la Roland Garros de anul acesta.

     Finaliștii la simplu vor primi la Flushing Meadows câte 1,85 de milioane de euro, în timp ce jucătorii eliminați în primul tur vor încasa câte 46.000 de euro. Un jucător eliminat în primul tur al calificărilor va primi 6850 de dolari. În comparație, câștigătorii la simplu la Australian Open au primit câte 2,6 milioane de euro, cei de la Roland Garros câte 2,2 milioane de euro, iar învingătorii de la Wimbledon câte 2,53 milioane de euro. Premiile totale de la US Open sunt de 53 de milioane de dolari, în creștere cu 5 la sută față de 2017 și cu 57 la sută față de 2013. US Open a fost primul turneu care a acordat premii egale la masculin și la feminin, începând din 1973. Ultimul grand slam al anului se va desfășura între 27 august și 9 septembrie.

     Simona Halep este pentru a 37 - a săptămână în fruntea ierarhiei jucătoa­relor profesioniste de tenis, cu 7571 de puncte. Mihaela Buzărnescu este a doua jucătoare autohtonă cel mai bine clasată, pe locul 25, cu 1693 de puncte. Buzărnescu a înregistrat o nouă ascensiune, de trei poziții, ajungând pe cel mai înalt loc ocupat în carieră. Irina Begu a coborât de pe locul 36 pe 42, cu 1245 puncte, la fel Sorana Cîrstea, de pe locul 51 pe 57, cu 976 de puncte. Monica Niculescu a urcat de pe 61 pe 59, cu 927 de puncte, în timp ce Ana Bogdan a coborât de pe 59 pe 66, cu 871 de puncte. Primele zece locuri în clasamentul WTA sunt: 1. Simona Halep (România) 7571 de puncte; 2. Caroline Wozniacki (Danemarca) 6740; 3. Sloane Stephens (SUA) 5463; 4. Angelique Kerber (Germania) 5305; 5. Elina Svitolina (Ucraina) 5020; 6. Caroline Garcia (Franța) 4730; 7. Garbine Muguruza (Spania) 4620; 8. Petra Kvitova (Cehia) 4550; 9. Karolina Pliskova (Cehia) 4485; 10. Julia Goerges (Germaniei) 3980. Clasamentul ATP la simplu este următorul:1 (1). Rafael Nadal (Spania) 9310 puncte; 2. Roger Federer (Elveția) 7080; 3. Alexander Zverev (Germania) 5665; 4. Juan Martin Del Potro (Argentina) 5395; 5. Kevin Anderson (Africa de Sud) 4655; 6. Grigor Dimitrov (Bulgaria) 4610; 7. Marin Cilic (Croația) 3905; 8. John Isner (SUA) 3720; 9. Dominic Thiem (Austria) 3835; 10. Novak Djokovic (Serbia) 3355. 
D.N.
 

 

.