Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 29.03.2018
Toneli Holding reacționează ca urmare a investigației declanșate de Consiliul Concurenței pe piața ouălor
click aici
     Toneli Holding reacționează ca urmare a informațiilor apărute în mass-media potrivit cărora Consiliul Concurenței a declanșat o investigație pe piața producției și comercializării ouălor de consum din țara noastră, se arată într-un comunicat al companiei, remis Redacției.

     Investigația are la bază suspiciunea că o serie de furnizori de ouă au limitat în cursul anului 2017 livrările în piață cu scopul de a genera în mod artificial creșterile de preț ce au avut loc la sfârșitul anului trecut.

     În acest sens, reprezentanții companiei precizează: "Producția ouălor de consum are un puternic caracter sezonier, în cursul unui an înregistrându-se diferențe importante în ce privește volumele din producția internă ce pot fi livrate în piață. În același timp, cererea de pe piața din România este acoperită într-o măsură semnificativă de importuri de ouă din țări din Uniunea Europeană, precum Polonia, ceea ce face ca piața românească să fie influențată de eventualele evoluții negative înregistrate în statele membre ce livrează cantități mari de ouă în România".

     În acest sens, compania amintește "criza puternică de terminată în cursul anului trecut de contaminarea cu fipronil a ouălor de consum în mai multe state europene, situație ce a condus la o restrângere a producției la nivel european și evident a ofertei disponibile pentru piața din România".

     În contextul acestui scandal, sursa citată precizazează că Toneli Holding "a acționat pe piață, ca întotdeauna, cu respectarea regulilor de concurență, reguli ce guvernează o piață liberă în care strategiile comerciale sunt luate de întreprinderi în mod individual și independent, prețurile practicate în piață fiind rezultatul confruntării libere dintre cerere și ofertă la momentul respectiv".

     În cele din urmă, compania declară că este dispusă să colaboreze cu Consiliul Concurenței, în ancheta demarată, "punând la dispoziția inspectorilor de concurență toate documentele și informațiile necesare în vederea finalizării investigației". 
D.I.
 

 

.