Transparency International Romania: Combaterea fenomenului corupţiei este un obiectiv naţional de securitate

S.E.
Miscellanea / 14 noiembrie, 17:43

Sursa: Unsplash

Sursa: Unsplash

Transparency International Romania salută iniţiativa Administraţiei Prezidenţiale de a trata combaterea fenomenului corupţiei ca pe un obiectiv naţional de securitate, conform unui comunicat de presă remis redacţiei, din care urmează să relatăm.

Strategia Naţională de Apărare a ţării, document pus în dezbatere publică, pentru perioada 2025-2030, consideră combaterea corupţiei un obiectiv naţional de securitate şi propune direcţii de acţiune precum „o abordare integrată a fenomenului, prin eforturile conjugate ale tuturor instituţiilor responsabile şi prin utilizarea eficientă a datelor disponibile”.

Transparency International Romania a accentuat nevoia de a trata lupta anticorupţie într-o manieră care să implice toţi actorii societali, de la instituţii publice şi clasa politică, la sectorul privat, mediul academic şi societatea civilă, implicarea acestora în formarea unei societăţi integre fiind esenţială.

Organizaţia îşi exprimă deschiderea de colaborare cu autorităţile competente şi colegii din societatea civilă în vederea creării unui cadru puternic de cooperare în domeniul luptei împotriva corupţiei.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0847
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5259
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7545
Gram de aur (XAU)Gram de aur586.6515

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb