Transportatorii protestează în faţa Reprezentanţei Comisiei Europene

E.A.
Miscellanea /

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) organizează astăzi un protest în faţa Reprezentanţei Comisiei Europene de la Bucureşti cu ocazia vizitei Preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Junker, şi a Colegiului Comisarilor.

Transportatorii cer stoparea adoptării Pachetului Mobilitate 1, ce cuprinde măsuri considerate protecţioniste, aplicate în favoarea transportatorilor din Vestul Europei, în defavoarea celor din Est.

Protestul anunţat de UNTRR are loc astăzi între 08:30 şi 10:30.

"Acest protest are ca scop conştientizarea factorilor politici decidenţi de la Bucureşti şi Bruxelles privitor la pericolul pe care îl reprezintă adoptarea acestui nou pachet de reglementări care va închide piaţa transporturilor vest europeană pentru transportatorii rutieri din est, prin măsuri vădit protecţioniste, inadmisibile într-o piaţă liberă cum se autocaracterizează Uniunea Europeană", au transmis orgaizatorii, potrivit News.ro.

UNTRR a mai solicitat organizarea unui protest în data de 11.01.2019 şi în Piaţa Victoriei, însă cererea a fost respinsă de Primăria Municipiului Bucureşti.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cybersecurity Romania 2019

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova

ENGLISH SECTION

more articles

Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.roRoEnergyOlimpiada ONU 2019
Cabinet de avocatTMPS