Trecerea Transelectrica şi Transgaz de la Finanţe la SGG, aprobată de Senat

A.C.
Companii /

Ordonanţa care prevede trecerea companiilor Transelectrica şi Transgaz de la Finanţe la SGG (Secretariatul General al Guvernului) a fost adoptată, astăzi, de Senat, liberalul Varujan Vosganian afirmând că, astfel, administraţia e folosită ca un instrument de către politic şi arată arbitrariul care a domnit în alianţa cu PSD, potrivit surselor din presă.

Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 6/2014 privind exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar al statului la Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. şi la Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" S.A. Mediaş şi pentru modificarea unor acte normative a fost adoptat de plenul Senatului cu 74 de voturi "pentru", 33 de voturi "împotrivă" şi două abţineri.

Termenul de adoptare tacită se împlinea astăzi. Senatul este prima cameră sesizată, forul decizional fiind Camera Deputaţilor.

Senatorul PNL Varujan Vosganian, fost ministru al Economiei, a declarat în cadrul dezbaterilor că, din modul în care a fost rânduită administraţia centrală a României, în ultimii ani, această ordonanţă de urgenţă este "expresia clară a dezordinii şi confuziei, care este indusă în permanenţă, prin acte conjucturale, ce urmăresc, de fapt, interese mărunte care nu au legătură cu reforma administraţiei".

Companiile Transelectrica (TEL) şi Transgaz (TGN) au fost trecute de Guvern, prin ordonanţă de urgenţă, de la Ministerul Finanţelor la Secretariatul General al Guvernului, în şedinţa de Guvern din 14 februarie.

Ordonanţa de urgenţă a fost aprobată în ultima şedinţă de guvern, la care Daniel Chiţoiu (Finanţe) şi Andrei Gerea (Economie), propuşi de PNL spre înlocuire, nu au participat, în locul lor fiind prezenţi secretari de stat.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Depozitarul Central
Ecosmart
Cotnari
Flixi
Erfi

ENGLISH SECTION

more articles

Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo