Gala BURSA 2018

Trend Consult şi-a crescut afacerile cu 40%, în 2014, la 1,3 milioane euro

Elena Deacu
Companii #Consultanţă /

Trend Consult, activant pe piaţa de consultanţă în vânzări şi training din România, anunţă o cifră de afaceri de 1,3 milioane de euro în 2014, în creştere cu 40% faţă de 2013.

"Obiectivul nostru în 2014 a fost o creştere de 30%, mai exact ne-am propus să atingem o cifră de afaceri de 1.200.000 de euro. Pe la jumătatea anului am realizat că există şanse reale să ne depăşim obiectivul. Pentru 2015 plănuim o creştere de 10%. Ne aflăm în mod clar pe un trend ascendent al pieţei şi suntem pregătiţi pentru următorul val. Şi aici mă refer la acele companii care au început să ceară programe speciale, adaptate nevoilor lor, care fac parte dintr-un plan la nivel organizaţional şi care combină tipuri de intervenţii - certificare, training, coaching sau teambuilding", a declarat Marius Decuseară-Brandenburg - Managing Partner şi Country Manager Trend Consult.

Rezultatele financiare sunt divizate în cele trei departamente principale ale grupului, respectiv 41% Departamentul de Consultanţă şi Training în Vânzări (serviciile de consultanţă: 23,5%, training 17,5%), 35,5% Departamentul de training în Leadership & Soft Skills, 23,5% Departamentul de Teambuilding & Conferinţe .

"Departamentul de Teambuilding & Conferinţe a avut cea mai mare creştere anul acesta, de 100%. Proiectele de team culture au devenit mult mai atractive pentru companii, care, după o perioadă destul de aridă, sunt dispuse acum să investească în programe menite să consolideze echipele sau să transmită anumite mesaje organizaţionale într-un mod diferit. Acesta este urmat, cu un avans de 50%, de Departamentul de Consultanţă şi Training în Vânzări, domeniu în care suntem foarte implicaţi şi pentru dezvoltarea căruia deja pregătim ediţia a doua a Sales Performance Summit 2015, ce va avea loc în luna mai", a completat Marius Decuseară-Brandenburg.

Trend Consult a furnizat anul acesta servicii către peste 50 de companii, printre care se numără: Autonom Rent a Car, Banca Comercială Română, Biofarm, Coca-Cola, GDF SUEZ Energy România, Honeywell, ING România, Kaufland, ND Pharma, Orange, Provident, Raiffeisen Bank, Renault România, REWE România, Telekom România, WWF.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - verfici calitatea de peste 600 de ori pe zi
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Legestart
Calendarul BURSA 2018
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită