Trump îl cataloghează pe Biden drept "cretin"

I.I.
Internaţional /

Joe Biden (Sursa foto: Twitter)

Joe Biden (Sursa foto: Twitter)

Donald Trump şi Joe Biden nu s-au întâlnit în Iowa, un stat agricol în Midwest, însă înfruntarea lor la distanţă, tensionată şi agresivă, relevă cum ar putea arăta un eventual duel între ei în alegerile prezidenţiale americane din 2020, relatează AFP.

Alegerile primare democrate sunt foarte deschise, însă Joe Biden rămâne pentru moment favorit, în sondaje, în a-l înfrunta pe preşedintele republican, care doreşte un al doilea mandat de patru ani.

Exprimându-se în aceaşi timp - la Council Bluffs şi Mount Pleasant, două oraşe situate la 400 de kilometri depărtare -, cei doi septuagenari cu cariere radical diferite au pozat marţi în apărători neobosiţi ai intereselor fermierilor americani. Însă şi-au multiplicat atacurile reciproce.

"El este cel mai slab, din punct de vedere mental" dintre candidaţi, a declarat preşedintele american înainte să ia avionul către Iowa, catalogându-l pe posibilul său adversar democrat drept "cretin".

Foarte pornit, locatarul Casei Albe a părut să pună în discuţie capacitatea de a guverna a fostului vicepreşedinte al lui Barack Obama. "El arată altfel, se comportă altfel, este şi mai lent ca înainte. Nu ştiu...", a spus el, cu o formulă plină de subînţelesuri.

"Ceilalţi au mai multă energie", a adăugat el, referindu-se la ceilalţi aproximativ 20 de bărbaţi şi femei care speră să obţină învestitura democrată.

La rândul său, fostul senator democrat l-a atacat frontal pe fostul om de afaceri din New York, pe tema politicii sale economice, acuzându-l că i-a uitat pe cei mai defavrozaţi, care au contribuit la victoria sa surpriză în 2016, şi că este deconectat de o Americă în suferinţă.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS