Conferinta BURSA Codul insolventei 2019Conferinta BURSA Codul insolventei 2019

Turcia estimează o creştere a turismului de 10%, în 2019

Adelina Toader
Ziarul BURSA #Companii /

Turcia estimează o creştere a turismului de 10%, în 2019

Christian Tour a introdus zboruri directe către Antalya din Baia Mare, Craiova, Bacău, Târgu Mureş 

Vacanţele în Turcia, în special în Antalya, continuă să fie printre cele mai solicitate, şi în acest an, destinaţia se aşteaptă la o creştere de 10% a numărului de turişti, şi să ajungă astfel la un număr de 45-46 de milioane de turişti, potrivit lui Erdinc Adali, directorul comercial pe destinaţia Turcia din cadrul Christian Tour.

De altfel, Turcia a înregistrat anul trecut un număr record de turişti străini, mai exact 41 de milioane, dintre care numai în Antalya au ajuns 13 milioane, devenind destinaţia vedetă a Turciei.

Pentru 2019, Antalya estimează că va primi 15 milioane de turişti.

Potrivit datelor oferite de reprezentantul Christian Tour, turiştii ruşi au revenit pe poziţia întâi în topul naţionalităţilor care au vizitat Turcia, anul trecut, cu un număr de 4,7 milioane, după ce în 2016 numărul lor a scăzut dramatic din cauza crizei diplomatice dintre Rusia şi Turcia.

Topul este completat de germani (2,3 milioane), ucrainieni (720.000), polonezi şi englezi.

Un număr de 193.000 de turişti români au ajuns anul trecut în Antalya cu avionul, iar cumulat cu venirile individuale numărul acestora se ridică la 250.000. Astfel, am devenit principala naţionalitate de turişti de pe piaţa alternativă pentru Turcia, potrivit datelor prezentate.

În plus, românii sunt turiştIi preferaţi de hotelierii turci, pentru că sunt educaţi, mănâncă puţin şi bun şi sunt îmbrăcaţi bine, iar hotelierii încearcă să menţină o balanţă între naţii şi să creeze un ambient plăcut, a mai afirmat reprezentantul Christian Tour.

Erdinc Adali ne-a mai declarat: "Cererile şi rezervările din perioada de early booking, arată că 2019 va fi un nou an record pentru Turcia, dar în special pentru Antalya. Anul acesta nu cred că vor mai exista reduceri pe ultima sută de metri şi nu va mai exista nici disponibilitate".

Antalya este recunoscută ca fiind o destinaţie pentru familii, oferind toate condiţiile şi serviciile necesare unei familii cu copii, indiferent de vârstă. Tariful mediu pentru un pachet standard în această destinaţie pentru doi adulţi şi un copil este de 1400-1500 de euro, prin Christian Tour.

Potrivit reprezentantului agenţiei, turiştii care vor aştepta last minute pe Antalya vor rămâne fără locuri, cererea pe această destinaţie fiind foarte mare. Cel mai probabil aceşti turişti se vor îndrepta către Tunisia şi Egipt.

De altfel, tarifele pe Antalya au cres-cut, faţă de anul trecut, în funcţie de hotel, ajungând chiar şi la 10%. Ţinând cont de cererile numeroase de vacanţe pe această destinaţie, tarifele de anul acesta vor fi cele mai mari de până acum.

40.000 de turişti au plecat, anul trecut, în Antalya prin Christian Tour. Anul acesta, agenţia va pune la dispoziţie un număr de 50.000 de locuri către Antalya, iar, în funcţie de solicitările primite, unele zboruri vor fi suplimentate. În luna iunie, odată cu începerea vacanţei copiilor, Christian Tour are curse sold out către Antalya, care vor fi suplimentate, conform reprezentantului agenţiei.

Pe lângă Antalya, Christian Tour are în ofertă city break-uri în Istanbul, tururi de Turcia în zona Mării Negre, în zona Cappadocia, în zona de vest cu vizită la Pamukkale, Efes, Biserica Sfintei Maria.

Anul trecut, 15.000 de turişti româ-ni au vizitat cu Christian Tour partea de vest a Turciei, alegând atât sejururi, cât şi circuite. Anul acesta estimăm că un număr de 23.000 de turişti vor alege aceste destinaţii.

Erdinc Adali ne-a mai declarat că Turcia nu se rezumă la all-inclusive, ci este o destinaţie care oferă o gamă largă de activităţi: rafting, parasailing, diferite excursii opţionale, fie de relaxare sau culturale, cu preţuri începând de la 30 de euro. În Cappadocia, de exemplu, te poţi bucura de celebra plimbare cu balonul cu aer cald, pentru un preţ de aproximativ 140 de euro.

Totodată, Antalya se bucură de turism 12 luni pe an, fie că vorbim de turism de sănătate, wellness, conferinţe, sportiv (cantonamente), iar piaţa din ţara noastră începe să descopere, în ultimii doi ani, şi această latură a destinaţiei, ne-a mai spus oficialul Chris-tian Tour.

Anul acesta, Christian Tour a introdus zboruri directe către Antalya din Baia Mare, aeroport de pe care nu au mai fost operate zboruri de mulţi ani, Craiova, Bacău, Târgu Mureş.

Tot anul acesta, agenţia a introdus chartere către Tunisia, cea mai ieftină alternativă la Antalya, din Bucureşti, Cluj Napoca şi Arad.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cybersecurity Romania 2019

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Masa rotundă BURSA Energie pentru viitor sau taxe pentru azi?
Deleanu
Cotnari
Erfi
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.roRoEnergyOlimpiada ONU 2019