UE adaugă 15 persoane şi 18 entităţi comerciale pe lista sancţiunilor împotriva Rusiei

E.D.
Internaţional / 25 iulie 2014

Actualizare

Consiliul Uniunii Europene a adăugat astăzi 15 personalităţi ruse sau ucrainene pro-ruse şi 18 entităţi comerciale pe lista celor sancţionate în legătură cu situaţia tensionată din Ucraina, a informat un comunicat al Consiliului, transmit surse din presă.

Decizia de astăzi dă valoare juridică acordului convenit ieri la nivelul ambasadorilor statelor celor 28 de state membre, în urma summitului din 16 iulie de la Bruxelles.

Astfel, numărul celor vizaţi de sancţiunile Uniunii Europene se ridică în prezent la 87, în timp ce numărul entităţilor comerciale este de 20.

Tot astăzi, Consiliul a extins criteriile juridice pentru aprobarea unor noi sancţiuni la adresa Rusiei. Acestea vizează îngheţarea activelor şi interdicţii pentru obţinerea vizelor pentru persoane şi entităţi care sprijină în mod activ sau care sunt în legătură cu factorii de decizie responsabili pentru anexarea Crimeii sau destabilizarea estului Ucrainei. Sancţiunile intră în vigoare astăzi, odată cu publicarea acestora în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

--------

În urma prăbuşirii unui avion civil malaezian în estul Ucrainei, conform Statelor Unite aparatul fiind doborât de o rachetă lansată de separatişti, miniştrii de externe celor 28 de state ale Uniunii Europene s-au reunit marţi pentru a lua în discuţie o înăsprire a sancţiunilor împotriva Rusiei, inclusiv posibila instituire a fazei a treia a sancţiunilor, ce ar avea caracter economic.

Dar singura decizie pe care au luat-o a fost să ceară Comisiei Europene şi Serviciului European pentru Acţiune Externă să prezinte până joi propuneri de sancţiuni.

Tot conform surselor, printre aceste propuneri s-ar număra tăierea finanţării pentru băncile ruse, plus restricţionarea transferului de tehnologii cu dublă întrebuinţare (civilă şi militară) către companiile ruse.

Însă o eventuală adoptare a unor asemenea sancţiuni ar urma probabil să se facă numai după convocarea unui nou summit european.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4336
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.1608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb