Conferinta BURSA Codul insolventei 2019Conferinta BURSA Codul insolventei 2019

UE, o nouă ofertă privind introducerea unei taxe digitale

T.V.
Internaţional /

UE, o nouă ofertă privind introducerea unei taxe digitale

Miniştrii de Finanţe din Uniunea Europeană vor discuta, săptămâna viitoare, o propunere privind introducerea unei "taxe digitale" la nivelul UE, în ideea de a convinge şi guvernele reticente să accepte acest plan până la finele anului, conform unor documente consultate de Reuters.

Statele UE ar urma să perceapă o taxă de 3% pe veniturile realizate în Uniunea Europeană de marile companii din sectorul tehnologiei, precum Google şi Facebook, care sunt acuzate că îşi redirecţionează profiturile spre statele membre cu taxe reduse, conform unei propuneri a Comisiei Europene din luna martie.

În timp ce Franţa şi alte mari state membre militează pentru o introducere rapidă a acestei taxe, alte state mai mici precum Irlanda sau Luxemburg se opun, considerând că veniturile lor din taxe vor avea de suferit.

Conform documentelor consultate de Reuters, pentru a depăşi reticenţele, Austria, ţară care în prezent deţine preşedinţia rotativă a UE, a propus stabilirea unei "date fixe de expirare" în cazul taxei digitale.

Această taxă a fost destinată să fie, de la început, doar o soluţie temporară pentru recuperarea veniturilor datorate de companiile digitale, care evită plata taxelor graţie afacerilor lor transfrontaliere. O aşa-numită "clauză de expirare" a fost deja susţinută de majoritatea celor 28 de state membre, dar, până acum, era legată de un acord global cu privire la reforma fiscală. În conformitate cu propunerea Austriei, taxa ar urma să ia sfârşit la o dată prestabilită.

De asemenea, Austria a propus excluderea veniturilor obţinute din vânzarea datelor utilizatorilor de pe lista activităţilor care ar urma să fie acoperite de noua taxă digitală, ceea ce înseamnă o diluare a propunerii iniţiale a Comisiei Europene. Doar veniturile din publicitatea online sau de pe pieţele virtuale ar urma să fie supuse noii taxe în conformitate cu planurile Austriei.

Reuters susţine că miniştrii de Finanţe din Uniunea Europeană ar urma să discute propunerile preşedinţiei austriece la reuniunea lor lunară care va avea loc în data de 6 noiembrie la Bruxelles. Pentru a fi introdusă noua taxă digitală are nevoie de sprijinul tuturor statelor membre UE, relatează Agerpres.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cybersecurity Romania 2019

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Cotnari
Erfi
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.roRoEnergyOlimpiada ONU 2019
Cabinet de avocat