Gala BURSA 2018

Un nou instrument online pentru identificarea clasei de bonus-malus

D.I
Miscellanea #Auto /

Un nou instrument online pentru identificarea clasei de bonus-malus

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) pune la dispoziţia asiguraţilor, începând de astăzi, o aplicaţie online prin care se pot obţine informaţii despre încadrarea în clasa bonus-malus (B/M) a autovehiculului asigurat prin RCA, conform unui comunicat al ASF.

Instrumentul poate fi utilizat accesând pagina de internet a Autorităţii, www.asfromania.ro.

Căutarea se poate face simultan pentru maximum cinci vehicule, iar criteriile de căutare sunt numărul de înmatriculare sau numărul de identificare a autovehiculului (seria de şasiu). Rezultatele furnizate reprezintă încadrarea în clasa B/M pentru fiecare autoturism în parte, pentru data de referinţă aleasă, precum şi alte detalii privind poliţa RCA (compania de asigurare, durata contractului).

Leonardo Badea, preşedintele ASF, a declarat: "Acest instrument oferă un plus de transparenţă în ceea ce priveşte detaliile contractelor RCA şi, de asemenea, informează în permanenţă asiguraţii cu privire la clasa de B/M în care sunt încadraţi. Consider că aplicaţia pe care am lansat-o astăzi va fi foarte utilă consumatorilor, pentru că sistemul bonus-malus are un rol esenţial în determinarea tarifului poliţelor auto obligatorii".

Conform noii legislaţii din domeniul asigurărilor (art. 32 din Norma ASF nr. 20/2017), în situaţia în care un asigurat persoană fizică deţine mai multe vehicule, acesta beneficiază de aceeaşi clasă a sistemului B/M pentru toate vehiculele, respectiv cea mai favorabilă asiguratului. În cazul persoanelor juridice, sistemul B/M se aplică pentru fiecare vehicul în parte, precizează Agerpres.

Prin interogări succesive - pentru date de referinţă diferite - acest instrument online permite utilizatorilor să genereze şi un istoric al încadrării în clasele de B/M ale autovehiculelor deţinute.

Acordarea celei mai favorabile clase de B/M pentru toate autoturismele deţinute de o persoană fizică se face în contextul mai larg creat de noua legislaţie aplicabilă contractelor RCA (Legea nr. 132/2017, Norma nr. 20/2017) care, prin introducerea unor noi mecanisme, printre care tariful de referinţă, noul sistem bonus-malus, decontarea directă, noţiunea de asigurat cu risc ridicat etc. - a creat premisele necesare echilibrării şi bunei funcţionări a pieţei asigurărilor auto obligatorii.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - cel mai mare proiect de mediu
Cotnari
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Legestart
Calendarul BURSA 2018
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită