Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 07.09.2018
Un pod prea îndepărtat
     Oamenii sunt îndreptățiți să creadă și, cel mai adeseea, cred "de la sine", că politicienii sunt, dacă nu din cale afară de competenți și deștepți, măcar cu scaun la cap și cu un dram de bun simț. Nu neapărat în exces, dar măcar atît cît e nevoie ca să nu o iei la fiecare doi pași prin bălăriile patriei, ori să dai în toate gropile generos plantate în cale. Această presupoziție operează și atunci cînd, într-o societate cît de cît normală, cineva se apucă să facă o lege, un act normativ, ori o constituție. Nu stai să prevezi toate situațiile absurde! Presupui că bună-credința celor care operează cu reglementarea res-pectivă va fi îndeajuns, astfel încît și fără prevederi exprese, să ocolească acele ramuri din graful acțiunilor posibile care duc în fundături, neunde. Ei bine, România se dovedește, încă o dată, tărîmul tuturor posibilităților...mai ales al celor "care nu se poate"! În cazul de față, este vorba despre "coabitare".

     Pentru organizarea post-decembris-tă a instituțiilor guvernării sale, Româ-nia a împrumutat și hibridat unul dintre cele mai disfuncționale modele operante în marile democrații, cel al actualei Republici Franceze. Sistemul francez este îmbibat pînă la saturație de aspirația "autocratului suprem"; "greaua moștenire" transferată de la Ludovic al XIV-lea, la Napoleon și de la el, pînă la De Gaulle. În sistemul constituțional actual al Franței, aceas-ta se traduce prin crearea unei funcții prezidențiale aproape echivalentă, ca autoritate, cu cea regală! De altfel, reședința oficială a instituției prezidențiale se află în fostele palate regale!!! Președintele stă cocoțat deasupra Guvernului, iar, în plus, are importante prerogative și asupra Parlamentului, dacă ne referim fie și numai la privilegiul dizolvării acestuia. Această organizare struțo-cămilară, republican-regalistă, duce la situația în care Președintele ales direct, de o anume culoare politică (a fost cazul socialis-tului Mitterrand, spre exemplu) este obligat să conlucreze/prezideze cu o majoritate parlamentară de culoare politică opusă și, pe cale de consecință, cu un guvern/prim-ministru din aceeași tabără ostilă politic. Situația a fost botezată de francezi: coabitare! Englezii i-au spus "În pat cu dușmanul"!!!

     Prin hibridare, Constituția Româ-niei a creat o struțo-cămilă la pătrat! O funcție prezidențială, mult mai slabă, dar cu aspirații dominante, la fel de mari. Prin urmare ea nu este cocoțată peste Guvern, dar a rupt în două atribuțiile executive și a creat de facto două guverne: unul aprobat de Parlament și condus (teoretic!!!) de Primul Ministru, iar altul, desprins din trupul primului, un fel de Cabinet, după modelul britanic, (miniștrii cei mai importanți: finanțe, justiție, apărare etc. ), altoit însă cu șefii serviciilor de informații plus șeful Statului Major, ba chiar și un Consilier prezidențial, condus de data aceasta de Președinte și funcționînd sub umbrela instituțională a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT). Cu un președinte de o culoare politică, Iohannis, și cu un Parlament/Guvern PSD, de culoare opusă, guvernarea României este obligată să evolueze în sistem de coabitare, pe marginea subțire a unei prăpastii de hăul căreia doar un echilibru desăvîrșit te poate feri. Ei bine, Iohannis și Drag-nea/Dăncilă, într-o unitate deplină a inconștienței, au aruncat cît colo orice preocupare pentru echilibru și funcționalitate a guvernării. Tot ceea ce-i mai interesează este bătălia pentru supremația orgoliilor și abia după aceea bătălia pentru cîștigarea viitorului mandat la Cotroceni. Guvernarea Româ-niei? Nu are decît să se aleagă praful... cui... ce-i pasă??!!! Supărat că la rectificarea bugetară toate instituțiile au primit suplimentar bani, mai puțin cele aflate în ograda autorității prezidențiale (apărare, servicii), de la care s-au luat bani, și profitînd de prevederea constituțională care obligă guvernul să treacă bugetul/rectificarea bugetară prin CSAT, Iohannis, Președintele, și-a încercat puterile și s-a pus de-a curmezișul deciziei cabinetului. Cum? Prin suspendarea ședinței CSAT, care urma să discute rectificarea bugetară!!!! Adică, pe procedură, că pe fond nu avea în nici un chip sorți de izbîndă!!! Cum a răspuns Guvernul? Pe procedură! A zis că și-a făcut datoria să ceară avizul CSAT și, prin urmare, a adoptat soluția de rectificare care i-a convenit, fără să-i mai pese de "nazurile și fițele" lui Iohannis.

     Dacă în operațiunea "Market Garden" podul de la Arnheim s-a dovedit unul prea îndepărtat pentru trupele aliate, în operațiunea "Guvernarea României", coabitarea politică este un pod încă și mai puțin accesibil, aflat mult dincolo de orizontul oamenilor noștri politici. Dacă mai era nevoie de o probă a disprețului "clasei noastre politice" pentru cetățeni, pentru orice considerente raționale, a totalei și inconșientei ei lipse de preocupare pentru consecințele instituționale, juridice, economice și sociale ale acțiunilor luate în exercitarea mandatului puterii, dacă mai dorea cineva să măsoare pînă unde poate merge absurdul, iaca "păs-torii treburilor publice" aflați la Cotroceni și la Palatul Victoria ne-au pus sub ochi gema în structurile căreia se oglindește, în toată splendoarea ei naturală, incalificabila prostie, exihată în funcția publică. 
Cornel Codiță
 

 

.