Gala BURSA 2018

Un pod prea îndepărtat

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial /

Cornel Codiţă

Oamenii sunt îndreptăţiţi să creadă şi, cel mai adeseea, cred "de la sine", că politicienii sunt, dacă nu din cale afară de competenţi şi deştepţi, măcar cu scaun la cap şi cu un dram de bun simţ. Nu neapărat în exces, dar măcar atît cît e nevoie ca să nu o iei la fiecare doi paşi prin bălăriile patriei, ori să dai în toate gropile generos plantate în cale. Această presupoziţie operează şi atunci cînd, într-o societate cît de cît normală, cineva se apucă să facă o lege, un act normativ, ori o constituţie. Nu stai să prevezi toate situaţiile absurde! Presupui că bună-credinţa celor care operează cu reglementarea res-pectivă va fi îndeajuns, astfel încît şi fără prevederi exprese, să ocolească acele ramuri din graful acţiunilor posibile care duc în fundături, neunde. Ei bine, România se dovedeşte, încă o dată, tărîmul tuturor posibilităţilor...mai ales al celor "care nu se poate"! În cazul de faţă, este vorba despre "coabitare".

Pentru organizarea post-decembris-tă a instituţiilor guvernării sale, Româ-nia a împrumutat şi hibridat unul dintre cele mai disfuncţionale modele operante în marile democraţii, cel al actualei Republici Franceze. Sistemul francez este îmbibat pînă la saturaţie de aspiraţia "autocratului suprem"; "greaua moştenire" transferată de la Ludovic al XIV-lea, la Napoleon şi de la el, pînă la De Gaulle. În sistemul constituţional actual al Franţei, aceas-ta se traduce prin crearea unei funcţii prezidenţiale aproape echivalentă, ca autoritate, cu cea regală! De altfel, reşedinţa oficială a instituţiei prezidenţiale se află în fostele palate regale!!! Preşedintele stă cocoţat deasupra Guvernului, iar, în plus, are importante prerogative şi asupra Parlamentului, dacă ne referim fie şi numai la privilegiul dizolvării acestuia. Această organizare struţo-cămilară, republican-regalistă, duce la situaţia în care Preşedintele ales direct, de o anume culoare politică (a fost cazul socialis-tului Mitterrand, spre exemplu) este obligat să conlucreze/prezideze cu o majoritate parlamentară de culoare politică opusă şi, pe cale de consecinţă, cu un guvern/prim-ministru din aceeaşi tabără ostilă politic. Situaţia a fost botezată de francezi: coabitare! Englezii i-au spus "În pat cu duşmanul"!!!

Prin hibridare, Constituţia Româ-niei a creat o struţo-cămilă la pătrat! O funcţie prezidenţială, mult mai slabă, dar cu aspiraţii dominante, la fel de mari. Prin urmare ea nu este cocoţată peste Guvern, dar a rupt în două atribuţiile executive şi a creat de facto două guverne: unul aprobat de Parlament şi condus (teoretic!!!) de Primul Ministru, iar altul, desprins din trupul primului, un fel de Cabinet, după modelul britanic, (miniştrii cei mai importanţi: finanţe, justiţie, apărare etc. ), altoit însă cu şefii serviciilor de informaţii plus şeful Statului Major, ba chiar şi un Consilier prezidenţial, condus de data aceasta de Preşedinte şi funcţionînd sub umbrela instituţională a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT). Cu un preşedinte de o culoare politică, Iohannis, şi cu un Parlament/Guvern PSD, de culoare opusă, guvernarea României este obligată să evolueze în sistem de coabitare, pe marginea subţire a unei prăpastii de hăul căreia doar un echilibru desăvîrşit te poate feri. Ei bine, Iohannis şi Drag-nea/Dăncilă, într-o unitate deplină a inconştienţei, au aruncat cît colo orice preocupare pentru echilibru şi funcţionalitate a guvernării. Tot ceea ce-i mai interesează este bătălia pentru supremaţia orgoliilor şi abia după aceea bătălia pentru cîştigarea viitorului mandat la Cotroceni. Guvernarea Româ-niei? Nu are decît să se aleagă praful... cui... ce-i pasă??!!! Supărat că la rectificarea bugetară toate instituţiile au primit suplimentar bani, mai puţin cele aflate în ograda autorităţii prezidenţiale (apărare, servicii), de la care s-au luat bani, şi profitînd de prevederea constituţională care obligă guvernul să treacă bugetul/rectificarea bugetară prin CSAT, Iohannis, Preşedintele, şi-a încercat puterile şi s-a pus de-a curmezişul deciziei cabinetului. Cum? Prin suspendarea şedinţei CSAT, care urma să discute rectificarea bugetară!!!! Adică, pe procedură, că pe fond nu avea în nici un chip sorţi de izbîndă!!! Cum a răspuns Guvernul? Pe procedură! A zis că şi-a făcut datoria să ceară avizul CSAT şi, prin urmare, a adoptat soluţia de rectificare care i-a convenit, fără să-i mai pese de "nazurile şi fiţele" lui Iohannis.

Dacă în operaţiunea "Market Garden" podul de la Arnheim s-a dovedit unul prea îndepărtat pentru trupele aliate, în operaţiunea "Guvernarea României", coabitarea politică este un pod încă şi mai puţin accesibil, aflat mult dincolo de orizontul oamenilor noştri politici. Dacă mai era nevoie de o probă a dispreţului "clasei noastre politice" pentru cetăţeni, pentru orice considerente raţionale, a totalei şi inconşientei ei lipse de preocupare pentru consecinţele instituţionale, juridice, economice şi sociale ale acţiunilor luate în exercitarea mandatului puterii, dacă mai dorea cineva să măsoare pînă unde poate merge absurdul, iaca "păs-torii treburilor publice" aflaţi la Cotroceni şi la Palatul Victoria ne-au pus sub ochi gema în structurile căreia se oglindeşte, în toată splendoarea ei naturală, incalificabila prostie, exihată în funcţia publică.

Opinia Cititorului ( 14 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

  1. Cea mai mare prostie este coabitarea..sau cum spuneti cu dusmanul in pat!...cooperativa munca in zadar!

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    1. Degeaba Tratatul de la Lisabona incearca sa elimine coabitarea..statele membre prefera acest model al leaving with the enemy!..total neproductiv!

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      sleeping with the enemy not lleaving

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    Planul de acțiune era format din două operațiuni:

    MARKET: Armata I aliată aeropurtată trebuia să cucerească podurile și alte regiuni sub comanda tactică a generalului Browning și 

    GARDEN: forțele terestre ale Armatei a 2-a britanice în frunte cu Corpul al 30-lea trebuiau să atace spre nord sub comanda generalului locotenent Brian Horrocks.

    Operațiunea a debutat cu un succes – capturarea podului de peste Waal de la Nijmegen pe 20 septembrie – dar s-a dovedit un eșec, ale cărui premise se puteau bănui încă din faza de planificare. Înaintarea Aliaților prin forțarea Rinului la Arnhem a trebuit să fie abandonată. Divizia I aeropurtată britanică nu a reușit să securizeze podul de la Arnhem, și deși a rezistat în apropierea podului mai mult decât se planificase, Corpul al 30-lea britanic nu a reușit să înainteze până la parașutiști și să-i elibereze. Rinul a rămas o barieră în calea înaintării Aliaților până în la ofensiva din martie 1945. Datorită înfrângerii britanicilor de la Arnhem, nordul Olandei nu a fost eliberat până în iarnă, iar foametea a făcut zeci de mii de victime, în special în orașele din regiunea Randstad. 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    1. ... zice-se ca un planor s-a prabusit din cauza de supra sarcina ... suprasarcina datorata unui jeep "planorat" pentru "confortul" unui general ... jeep care ar fi continut si planurile "market gardenul"-ului ...

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    Se vede acest lucru în alegerea președintelui PE dar acest lucru se schimbă la 2 ani....si jumătate.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    1. Liderii statelor membre ale Uniunii Europene, reuniţi anul acesta la Bruxelles în cadru informal, au respins propunerea ca preşedintele Comisiei Europene să fie în mod automat unul dintre 'capii de listă' selecţionaţi de către partidele politice europene pentru alegerile europarlamentare, dar şi ideea ca funcţia respectivă să fuzioneze cu cea de preşedinte al Consiliului European.

      Ambele iniţiative reflectă lupta pentru putere între instituţiile UE, precum Comisia Europeană şi Parlamentul European, care vor să deţină mai mult control, şi statele membre, reunite în Consiliul European, care nu doresc să cedeze din actualele atribuţii. 

      Preşedintele actual al Consiliului European, Donald Tusk, a declarat la finalul summitului informal de la Bruxelles că la numirea viitorului şef al executivului comunitar, în 2019, liderii statelor membre vor trebui să ţină cont de rezultatele alegerilor europarlamentare, aşa cum prevede Tratatul UE. Totuşi, ei nu sunt de acord cu această alegere să fie în mod automat limitată la 'capii de listă' (sau 'Spitzenkandidat', potrivit termenului în germană care s-a impus în instituţiile europene) desemnaţi de către partidele politice europene. 

      ''A existat un acord conform căruia Consiliul European nu poate garanta în avans că va propune unul dintre candidaţii 'capi de listă' drept preşedinte al Comisiei Europene. În acest proces nu există un mecanism automat'', a spus Tusk. 

      ''(Preşedintele Comisiei Europene) Jean-Claude (Juncker) a prezentat şi ideea ca cele două funcţii ale noastre să fuzioneze, dar nu a existat disponibilitate pentru avansarea acestei propuneri, în primul rând pentru că ea ar reduce substanţial rolul statelor membre în UE'', a explicat Donald Tusk. 

      ''Nu se poate spune, pur şi simplu, că (viitorul preşedinte al Comisiei) va fi candidatul celui mai puternic partid. Trebuie văzut ce raport al majorităţii se poate forma. Există guverne naţionale unde partidul cel mai puternic nu este cel care furnizează şeful guvernului'', a subliniat şi cancelarul german Angela Merkel. 

      Parlamentul European a lansat recent un mesaj foarte clar celor 27 de state membre, cerând ca respectivul candidat pe care acestea îl vor alege în 2019 pentru a conduce executivul comunitar să fie unul dintre 'capii de listă' (sau 'Spitzenkandidat', potrivit termenului în germană care s-a impus în instituţiile europene) selecţionaţi de către partidele politice europene. 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      ''Nu se poate spune, pur şi simplu, că (viitorul preşedinte al Comisiei) va fi candidatul celui mai puternic partid. Trebuie văzut ce raport al majorităţii se poate forma. Există guverne naţionale unde partidul cel mai puternic nu este cel care furnizează şeful guvernului'', a subliniat şi cancelarul german Angela Merkel.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    În viziunea generalului De Gaulle, președintele Republicii era mai presus de partide , iar noțiunea de la « coabitare » nelalocul ei, căci « nu este de acceptat o dualitate a puterii la vârf ». Și dacă totuși asta se întâmplă, asta ar însemna că președintele nu mai are încrederea poporului, singura posibilitate ce-i mai rămâne fiind să-și dea demisia.

    Pentru el, alegerea primului ministru trebuia să se facă astfel încât să existe « compatibilitate » între Președinte și Parlament, primul ministru trebuind să fie numit de primul fără opoziția celui de-al doilea.  

    De fapt, după bipolarizarea politicii franceze apărută după 1962, între stânga și dreapta, președintele a apărut mereu ca făcând parte dintr-una dintre tabere.  

    Dacă politica generală este condusă de guvern, președintele poate să-i pună bețe în roate refuzând să semneze ordonanțe de urgență ; guvernul trebuie atunci să parcurgă calea parlamentară obișnuită. Președintele poate de asemenea, teoretic, să -și folosească puterea de a dizolva Parlamentul, ceea ce apare ca o imposibilitate politică în mod normal.  

    Președintele fiind șeful armatei și reprezentantul Franței în străinătate, miniștrii de Apărării și de Externe sunt în general aleși prin consens între Președinte și Primul ministru.  

    Unii consideră aceste perioade de coabitare ca nefaste pentru funcționarea Statului francez, căci ele nu ar permite abordarea unor reforme importante. Din punctul său de vedere, Lionel Jospin nu consideră că reformele ar fi imposibile, căci guvernul poate să-și îndeplinească perfect rolul. Coabitarea este nefastă, după el, atunci când lipsa de unitate a puterii executive durează și când apare un spirit de confruntare între Președinte și Primul ministru.

    Din punct de vedere al opiniilor, în schimb, principiul coabitării nu este mereu considerat ca fiind un handicap, unii văzând în el un "câștig" pentru democrație. Accelerând alternanța politică, coabitarea (sau cel puțin posibilitatea ei) apare într-adevăr ca o contrapondere la un mandat prezidențial deosebit de lung (șapte ani până în 2002). În prezent , președintele este ales pentru o perioadă de cinci ani în Franța, ca și la noi.  

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    1. In orice context compatibilitatea este primordiala..incepand cu cine dormi in pat, viata sociala si sfarsind cu viata politica..

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      In India nimic nu se face sara compatibilitate...casatoriile se fac dupa ce s-a facut compatibilitatea...ei chiar sunt intelepti! Fara armonie nimic nu se poate construi!

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    Președintele Republicii nu este obligat să dizolve Parlamentul și poate alege să numească un Guvern mai consensual. De altfel în zilele noastre o singură moțiune de cenzură a dus la răsturnarea guvernului francez. Era în 1962, cu guvernul Pompidou, sub președinția generalului De Gaulle. Acesta din urmă s-a grăbit să uzeze de puterea sa de dizolvare a Parlamentului (camera Deputaților) ,și i-a cerut lui Georges Pompidou să aștepte dizolvarea Camerei, apoi să aștepte rezultatul alegerilor legislative anticipate, pentru a-l numi din nou prim ministru, căci el se îndoia de rezultatul alegerilor, care de fapt, cu toate că nu au dezavuat politica dusă până atunci de Președintele Republicii, nu l-au influiențat în numirea viitorului său prim ministru, al cărui nume era deja cunoscut. E important de amintit că dacă alegerile legislative anticipate din 1962 ar fi făcut să reiasă o majoritate a opoziției, generalul de Gaulle nu ar fi putut să-l numească a doua oară pe Georges Pompidou în fruntea guvernului, căci Președintele Republicii, deși are puterea totală de a-și numi primul ministru, conform Constituției Franceze, (în caz de perioadă "normală" să spunem ), nu poate totuși să meargă împotriva voinței generale a poporului (exprimată în alegeri prin vot universal direct), privind alegerea de deputați și să numească un prim ministru din partidul președintelui, dar care să nu fie dorit de majoritatea francezilor, așa cum rezultă din alegeri. Constituția franceză nu dă Președintelui nici o posibilitate de a-și destitui Primul ministru, în afară de a încerca o dizolvare a Parlamentului, și asta cel mult o dată pe an.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    Domnia lui Ludovic începe practic în momentul morţii cardinalului Mazarin, în 1661. Regele nu va mai apela la ministeriatul unui nou cardinal, punând astfel capăt perioadei în care statul a fost practic condus de aceşti cardinali-miniştri (Richelieu şi Mazarin). Guvernarea lui Ludovic a stat sub semnul teoriei dreptului divin al regilor şi, implicit, a lipsei restricţiilor domniei monarhice. Regele a fost propriul său prim-ministru şi a guvernat cu ajutorul a doar câţiva miniştri aleşi, fără să se bazeze prea mult pe Adunarea Stărilor Generale (Parlamentul francez). În pofida tradiţiei, i-a exclus din consiliu pe toţi membrii familei regale şi pe membrii vechii nobilimi militare.

    Bilanțul domniei mele spune multe:Franţa a câştigat zece noi provincii, un imperiu peste oceane şi a devenit prima putere pe continent. Victoriile sale politice şi dezvoltarea culturală i-au adus Franţei admiraţia întregii Europe faţă de succesul, puterea şi spiritul sofisticat francez. Obiceiurile, valorile şi modul de viaţa francez au devenit un model pentru curţile regale europene, iar în această perioadă franceza se impune ca limbă a elitei. 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    1. regele ...domniei sale...scuze mi-a scapat.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

DIN ACEEAŞI SECŢIUNE

Editorial

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - cel mai mare proiect de mediu
Cotnari
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită