Gala BURSA 2018

UPDATEGrevă la fabrica Ford de la Craiova

Andreea Cuzub
Companii #Auto /

Sindicaliştii "Ford" Craiova negociază cu conducerea companiei (Sursa foto: www.indieframe.com)

Sindicaliştii "Ford" Craiova negociază cu conducerea companiei (Sursa foto: www.indieframe.com)

O parte dintre muncitorii de la uzina Ford din Craiova au intrat astăzi în grevă, a doua zi după ce patronatul a încheiat cu sindicatele un nou contract colectiv de muncă valabil pentru 2018 şi 2019, anunţă news.ro.

Ford România a anunţat ieri că a finalizat cu succes negocierile cu sindicatele cu privire la contractul colectiv de munca valabil pentru 2018 si 2019.

În legătură cu trecerea contribuţiilor de la angajator la angajaţi, reprezentanţii companiei susţin că au identificat soluţiile "adecvate si echilibrate" totodată pentru toţi angajaţii.

"Vom implementa toate măsurile necesare pentru a creşte salariul brut al tuturor angajaţilor noştri, astfel încât de la 1 ianuare 2018 salariile nete ale angajaţiilor noştri să nu fie afectate", a anunţat compania.

Astăzi, câteva sute de muncitori au întrerupt lucrul, fiind nemulţumiţi de ceea ce s-a negociat cu patronatul pentru noul contract colectiv de muncă, a anunţat Gazeta de Sud.

Reprezentanţii Ford România au precizat că nu vor să comenteze cu privire la discuţiile interne dintre sindicate şi membrii acestora.

"Ford România nu face comentarii cu privire la discuţiile interne dintre sindicate şi membrii acestora. Negocierile privind noul contract colectiv de muncă valabil pentru 2018 şi 2019 au fost finalizate ieri. Nu avem nimic în plus de adăugat", se arată în răspunsul trimis astăzi de Ford.

Opinia Cititorului ( 2 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

  1. Salariații sunt plătiți prost ,se opresc din bani, dacă pun întrebării răspunsul este,,nu-ți convine pleacă acasă''.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    1. Sclavie curata la Ford, munca bruta, oameni cu relatii care habar nu au de industria auto, au fost promovati si ei acolo mici sefuti sa frece menta, discriminari salariale. Sefii romani se comporta ca niste pui de comunisti.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - verfici calitatea de peste 600 de ori pe zi
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Legestart
Calendarul BURSA 2018
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.afeer.rowww.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.roALB Romania 2018www.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită