Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 20.12.2017
UPDATE
Senatul a adoptat propunerea legislativă de modificare a Legii privind organizarea judiciară
click aici
     ACTUALIZARE 13:32 Propunerea legislativă pentru modificarea legii privind organizarea juridică a fost adoptată

     Senatul a adoptat, în ședința plenului de astăzi, în calitate de Cameră decizională, propunerea legislativă de modificare a Legii 304/2004 privind organizarea judiciară.

     S-au înregistrat 80 de voturi pentru, 1 abținere și 28 împotrivă.

     Nu a fost adoptat în plen niciunul dintre amendamentele respinse în Comisia specială.

     ---------

     ACTUALUZARE 11:37

     Senatul a început dezbaterea legii 304/2004 privind organizarea judiciară și a legii 317/2004 privind funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, fiind respinse prin vot solicitările opoziției de scoatere de pe ordinea de zi a celor două acte normative.

     PMP a părăsit sala de plen.

     În debutul ședinței, PNL, USR și PMP au solicitat amânarea dezbaterii ultimelor două legi ale Justiției.

     Traian Băsescu a declarat: "Vă propun să amânaăm votul până la 1 februarie pentru a exista timpul necesar să fie analizate modificările. Dacă nu se acceptă retragerea de pe ordinea de zi a celor două legi, PMP nu va participa la lucrările Senatului".

     Senatorul PNL, Mario Oprea a afirmat: "Aceeași solicitare o are și grupul PNL. Motivul este încălcarea regulamentului. Nu putem să încălcăm la infinit regulamentul. Raportul se trimite plenului cu cel puțin trei zile lucrătoare înainte de dezbaterea în plen. Acest raport trebuia distribuit de vineri, dar a fost distribuit azi-dimineață, ca și ieri de altfel la legea 303/2004".

     Solicitările opoziției au fost însă respinse prin vot de majoritatea PSD - ALDE - UDMR.

     -----------

     Senatul va dezbate, în ședința plenului de astăzi, în calitate de Cameră decizională, propunerea legislativă de modificare a Legii 304/2004 privind organizarea judiciară, potrivit News.ro.

     Actul normativ, adoptat săptămâna trecută de Camera Deputaților, a primit ieri seară raport favorabil din partea Comisiei parlamentare speciale pentru legile Justiției, după analizarea amendamentelor formulate de senatori.

     În comunicat se precizează: "Printre cele mai importante modificări aduse de comisie se numără un amendament conform căruia Secția pentru investigarea infracțiunilor din Justiție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte poate investiga toate infracțiunile comise de magistrați. Secția își păstrează competența de urmărire penală și în situația în care alături de magistrați sunt cercetate și alte persoane, potrivit unui amendament din partea UDMR".

     Parlamentarii au mai decis ca această secție să fie condusă de un procuror-șef, ajutat de un procuror-șef adjunct, numiți în funcție de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează conflictele de competență apărute între Secția pentru investigarea infracțiunilor din Justiție și celelalte structuri sau unități din cadrul Ministerului Public.

     De asemenea, Senatul ar putea lua în dezbatere astăzi propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 317/2004 privind organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, act normativ înscris pe ordinea de zi a plenului, conform sursei citate.

     Parlamentarii Comisiei speciale pentru legile justiției au dat ieri vot favorabil raportului la proiectul Legii 317/2004 privind CSM, adoptat săptămâna trecută de Camera Deputaților, care va intra în dezbaterea plenului Senatului. Au votat în favoarea raportului 12 de deputați, iar doi deputați au votat împotrivă. 
Andreea Cuzub
 

 

.