Conferinţa BURSA Antreprenoriat fără genConferinţa BURSA Antreprenoriat fără gen

Vâjhaţul de la Oltchim continuă în aşteptarea banilor lui Diaconescu

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital /

Vâjhaţul de la Oltchim continuă în aşteptarea banilor lui Diaconescu

Vâjhaţul de la Oltchim a continuat şi ieri, în lipsa lui Dan Diaconescu, care va reveni astăzi în ţară. Autorităţile aşteaptă în continuare banii de la Dan Diaconescu, luni fiind ultima zi în care jurnalistul mai poate semna contractul de privatizare a combinatului. Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) a şi cerut, luni, realizatorului de televiziune să facă dovada că deţine cele 45 milioane de euro pentru Oltchim, ca să elimine suspiciunile că n-ar dispune de aceşti bani.

Premierul Victor Ponta a ţinut, ieri, să clarifice poziţia sa faţă de Oltchim, menţionând că acceptă criticile şi sfaturile presei şi pe cele ale analiştilor economici, dar nu şi pe cele venite din partea PDL.

Domnia sa a spus, într-o conferinţă: "Adriean Videanu ar trebui să tacă din gură pe problema Oltchim pentru că sub guvernarea PDL datoriile Oltchim sunt uriaşe. În 2009, când era ministru al Economiei, ar fi putut salva mai uşor Oltchim decât acum. Acum situaţia a devenit extrem de dificilă, este aproape fără ieşire. Suntem pregătiţi să rezolvăm situaţia de la Oltchim, dacă până luni nu plăteşte Dan Diaconescu, care acum este plecat din ţară, ca şi Adriean Videanu, să facă rost de bani".

În cazul în care nu va fi încheiat contractul cu Dan Diaconescu, Guvernul este pregătit să numească un nou administrator special pentru Oltchim, a mai spus şeful Executivului. Astfel, perioada de administrare specială de la Oltchim va continua încă şase luni, după care privatizarea va fi reluată, cu o metodă diferită care să aibă rezultate mult mai bune. Primul-ministru a spus că exclude intrarea Oltchim în insolvenţă pentru a eficientiza combinatul. La Oltchim va fi numit un nou management, iar administratorul special va trebui să negocieze cu creditorii şi să repornească producţia, dar şi să stopeze contractele dăunătoare.

Victor Ponta consideră că Guvernul nu este responsabil de circul creat în jurul privatizării Oltchim, licitaţia fiind deschisă participării oricărui investitor, şi că nu are ce să reproşeze ministrului Economiei, Daniel Chiţoiu în ceea ce priveşte transparenţa şi respectarea legii privind procedurile de privatizare. Domnia sa a evitat să precizeze dacă Daniel Chiţoiu "va răspunde cu capul" dacă nu va fi semnat contractul de privatizare cu Dan Diaconescu.

Cum şi când se acordă ajutorul de salvgardare pentru Oltchim

Guvernul susţine că este pregătit, chiar de luni, să acorde Oltchim un ajutor de salvgardare, cu titlu de împrumut, pentru o perioadă de şase luni. Potrivit lui Victor Ponta, banii vor proveni din privatizările realizate până acum. Ca să acceseze fonduri pentru combinat, viitorul administrator special va trebui să vină la Guvern cu un plan de afaceri şi strategia de eficientizare.

În cazul în care Dan Diaconescu încheie contractul şi plăteşte banii pentru privatizarea Oltchim, suma de 45 milioane de euro de la jurnalist poate fi virată Oltchim, la cererea acestuia, tot ca ajutor de salvgardare, pentru repornirea producţiei.

Deocamdată, conform ofertei cu care Dan Diacones-cu a câştigat licitaţia, Oltchim nu va avea nevoie de împrumutul de la stat după privatizare, a ţinut să menţioneze ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, prezent la conferinţa de ieri.

Poziţia PCC a forţat Guvernul să adopte actuala metodă de privatizare

Victor Ponta a mai declarat că actuala metodă de privatizare (vânzarea separată a creanţelor AVAS şi Electrica, precum şi a pachetului majoritar de acţiuni) a fost determinată de poziţia PCC, acţionarul minoritar al Oltchim. Domnia sa susţine că PCC a informat Ministerul Economiei, pe 10 august, că se va opune majorării de capital cu creanţa AVAS. Privatizarea ar fi trebuit să aibă loc ulterior majorării capitalului Oltchim.

Fără acceptul PCC (care împreună cu Nachbar controlează 33% din acţiunile Oltchim), statul (încă stăpân pe 54,8% din acţiuni) nu poate face singur această operaţiune pentru că este nevoie de votul acţionarilor care deţin împreună două treimi din capitalul social al combinatului.

Daniel Chiţoiu a precizat că, până în 10 august, PCC anunţase că este de acord cu conversia, după care le-a trimis o adresă oficială cu opoziţia.

Premierul a amintit că firma de consultanţă PricewaterhouseCoopers (PwC) a fost selectată în decembrie 2011 de Guvernul Boc, iar termenul agreat cu FMI şi Banca Mondială pentru încheierea privatizării Oltchim a fost aprilie 2012. Până la acest termen însă, procesul de privatizare nu a fost încheiat, iar datoria combinatului către AVAS a crescut de la 165 milioane euro la 250 milioane euro prin adăugarea de penalităţi şi dobânzi (măsură luată de Guvernul Ungureanu).

În condiţiile nerespectării condiţiei de finalizare a privatizării până în luna aprilie, această obligaţie a fost tratată în continuare de către FMI ca o acţiune prioritară care trebuie îndeplinită până la reuniunea board-ului de la finele lunii septembrie. Astfel, Victor Ponta susţine că Guvernul a privatizat Oltchim şi sub presiunea timpului, schimbând metoda de privatizare după lansarea licitaţiei.

Legislaţia nu mai permite condiţionarea participării la privatizări

Şeful Executivului a mai explicat, ieri, că legislaţia europeană nu mai permite impunerea de condiţii în cadrul privatizărilor, care să împiedice participarea unor ofertanţi. Astfel, licitaţia pentru Oltchim nu a avut res-tricţii în participare, tocmai pentru a maxima şansele de a veni cât mai mulţi ofertanţi.

Victor Ponta a spus: "PwC a recomandat metoda aceasta cu licitaţia din cauza timpului foarte scurt pe care l-am avut pentru a îndeplini angajamentul cu FMI. Consultantul nu a anticipat că poate veni la licitaţie o persoană fizică. A trebuit ca licitaţia să fie cât mai deschisă pentru a atrage participanţi".

Domnia sa a menţionat că va schimba metoda de privatizare cu investitor strategic dacă Dan Diaconescu nu va semna contractul.

Ponta: "FMI nu ne-a cerut un câştigător la privatizarea Oltchim, ci doar organizarea licitaţiei"

FMI nu a obligat Guvernul să desemneze un câştigător la licitaţia pentru privatizarea Oltchim, ci doar ca autorităţile române să organizeze procedura de vânzare a acţiunilor statului, pe care a tot amânat-o în ultimii ani. Astfel, Victor Ponta consideră că Guvernul s-a achitat de obligaţiile asumate faţă de FMI.

Domnia sa susţine că prospectul pentru vânzarea pe Bursă a unui pachet minoritar de acţiuni la Transgaz a ajuns la CNVM, aceasta fiind o altă obligaţie faţă de FMI.

Şeful Executivului a afirmat că, dacă Guvernul nu ar fi organizat în septembrie procesul de privatizare a Oltchim, scrisoarea de intenţie a României nu ar fi intrat în board-ul FMI din 28 septembrie. Alte obligaţii presante pe care domnul Ponta le consideră îndeplinite faţă de organismele internaţionale sunt micşorarea arieratelor şi creşterea preţului gazelor naturale (restanţe de la guvernările trecute).

Oltchim poate funcţiona şi fără rafinăria Arpechim

Oltchim poate funcţiona, "în cea mai mare parte", şi fără preluarea integrală, de la compania OMV Petrom, a rafinăriei Arpechim Piteşti, a afirmat Victor Ponta: "Cea mai importantă parte a Arpechim pentru Oltchim, anume instalaţia de piroliză, este deja la Oltchim de acum doi ani. Singurul lucru util pentru Oltchim mai este instalaţia de nafta, care poate fi sau nu transferată la Oltchim, şi asta presupune costuri importante, investiţii de mediu necesare Arpechim".

Oltchim şi Arpechim au fost gândite ca un complex petrochimic integrat. Arpechim este principalul furnizor de materii prime pentru combinatul din Râmnicu-Vâlcea.

În procesul de privatizare a Oltchim, Guvernul a stipulat în caietul de sarcini că eventualul nou proprietar al combinatului chimic va putea negocia direct cu OMV Petrom preluarea Arpechim.

Dan Diaconescu este "asul din mâneca preşedintelui Traian Băsescu", succesul acestuia în procesul de privatizare a Oltchim fiind parte a unei strategii mai largi de reducere a şanselor USL la alegerile parlamentare, comentează Vocea Rusiei, în ediţia online.

ŢPentru orice observator avizat, succesul obţinut de Dan Diaconescu în lupta pentru privatizarea Oltchim este un semnal de ordin politic care se înscrie într-o strategie mai largă de reducere a şanselor USL de a obţine o majoritate parlamentară în urma alegerilor viitoare. Situaţia politică, privită din perspectiva chiriaşului de la Cotroceni, prezintă anumite provocări care pot fi depăşite prin utilizarea creativă a electoratului lui Dan Diaconescu", mai scrie Vocea Rusiei citată de Mediafax.

"Perspectivele electorale ale PDL nu sunt deloc strălucite şi, chiar dacă Barroso şi Reding vor face campanie prin satele Olteniei, este improbabil ca echipa portocalie să recâştige popularitatea de odinioară. «Generaţia nouă» a politicienilor de dreapta, inclusiv «micul Codreanu» alias Neamţu şi «premierul Puff» alias MRU nu pot oferi nici un fel de speranţe politice, fiind fie nişte anonimi din punct de vedere electoral, fie nişte persoane care provoacă alergia electoratului. În aceste condiţii, unica speranţă de a reduce procentajul USL sub 50% este partidul lui Dan Diaconescu", explică publicaţia rusă.

"Un prim pas pentru ranforsarea Partidului Poporului este demarginalizarea acestei structuri politice. Cei care îşi doresc o viitoare alianţă parlamentară între PP şi PDL ar fi interesaţi ca imaginea politică a lui Dan Diaconescu să fie disociată cât mai rapid de imaginea lui «domu' Dan de la televizor» şi privatizarea Oltchim oferă o şansă pentru a-l transforma pe Diaconescu într-un fel de erou naţional". (...) În cazul Oltchim, poziţia lui Dan Diaconescu este un fel de win-win în varianta triplă. Dacă o altă companie ar fi oferit mai mulţi bani pentru acţiunile combinatului (ceea ce nu era o problemă), cel mai probabil, «eroul poporului» ar fi contestat până în pânzele albe procesul de privatizare şi, ajutat de «justiţia independentă», ar fi transformat activitatea noului investitor într-o veritabilă cursă cu obstacole juridice şi administrative. Orice victorie în instanţă a lui Dan Diaconescu ar fi fost tratată ca o înfrângere a «ciocoilor capitalişti» şi o victorie «a poporului». Dacă Diaconescu pierdea în instanţă, probabil, ar fi urmat acuzaţii de blat între investitorul străin şi guvernul USL, iar Diaconescu ar fi căpătat o aură de erou care a suferit de pe urma patriotismului său. În aceste condiţii, faptul că mogulul poporului a câştigat licitaţia nu trebuie tratat ca ceva surprinzător", adaugă Vocea Rusiei.

"Acum, situaţia va evolua în funcţie de conjunctura politică. Nu este exclus ca anumite grupuri politico-economice cu pronunţate afilieri portocalii să-i ofere lui Dan Diaconescu banii necesari pentru a cumpăra acţiunile, iar achiziţia Oltchim să devină o importantă sursă de capital electoral pentru PP. Dacă Electrica sau AVAS vor încerca să forţeze plata datoriilor Oltchim, «mogulul poporului» va deveni un martir al luptei cu «ciocoii de la USL» care doresc «să dea combinatul pe mâna unor străini». Chiar şi în acest caz, Dan Diaconescu va obţine o creştere importantă a capitalului electoral. Astăzi, o asemenea variantă este încă posibilă, dar deja improbabilă. Scenariul cel mai probabil fiind utilizarea dezastrului de la Oltchim în calitate de piatră de moară legată de gâtul campaniei electorale a USL. Scandalul va continua, banii nu se vor da, Dan Diaconescu va acuza ciocoii de sabotaj şi atacuri la adresa mogulului poporului, iar USL va scădea în sondaje", subliniază Vocea Rusiei.

Opinia Cititorului ( 3 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. aceasta minciuna de asa zis prim ministru al romaniei habar nu are ca piroliza este parte a oltchim nu mai are treaba cu arpechim a fost cumparata de la omv deci arata nestiinta si se baga in seama singur si se face de ras ca de obicei,pt a functiona piroliza este nevoie de rafinaria arpechim care furnizeaza acea benzina nafta dar pt a obtine benzina nafta trebuie pornita rafinaria care mai produce si gaze si multe produse secundare de aceea acest complex este proiectat sa functioneze integrat asa se asigura profit maxim rafinariile care nu au functionat integrat au avut mari probleme unele fiind chiar inchise, la pitesti avem ce ne trebuie si plangem pe la usa omv sa nu-i deranjam cumva si in viitor va veni si problema petrobrazi care deja a intrat in sistem stop and gow ,acest sistem a fost introdus si la raf arpechim pana a fost numai stop si pontacul vine cu povesti ,ma miram sa aven un pm cu sange dar daca era valetul lui adi ce pretentii sa avem,si angajatii raf pitesti asteapta cu sperante pornirea oltchim si implicit a rafinariei dar de ca sa ai bataie de cap vinzi si stai linistit la miami

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    ce nu inteleg eu de ce angajatii respectivi in loc sa faca greve nu isi cauta de lucru in alta parte sau se apuca de agricultura. Oltchim-ul e chiar singura voastra placere? altceva nu mai stiti sa faceti? dar e mai misto sa iesi la greva cu baietii si dupa aia la berea de dupa decat sa pui osul la treaba (si mintea, daca o ai). Sindicatele, aceasta ciuma a economiei, ar face mai bine sa recalifice oamennii decat sa-i instige la proteste (si apoi la vot pentru partidul care cotizeaza cel mai bine la "lider")

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. asa e, la munca ,nu la intins mana la banii nostri din taxe. sindicalisti nenorociti

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cybersecurity Romania 2019

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova

ENGLISH SECTION

more articles

Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.roRoEnergyOlimpiada ONU 2019
Cabinet de avocatTMPS