Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 17.07.2018
Vandalism pe banii noștri
     M-am mirat când am văzut-o prima dată. Însă când am revăzut-o peste câteva ore, am rămas uluit. Biata fată nu se mișcase de acolo. Stătea la un colț de stradă din Gdansk, cu un anunț prins pe un băț. Făcea reclamă unui prânz ieftin la restaurantul de după colț. 12 zloți (nici 3 euro) - nu am idee ce puteau să îți pună în farfurie.

     Imaginea era degradantă. M-am simțit prost ca om să o văd pe amărâta aceea înțepenită o jumătate de zi la colțul străzii. Și m-am întrebat ce se întâmplă.

     Ocazie cu care am constatat că ea este parte a unui fenomen masiv. Pentru a înțelege despre ce este vorba, trebuie mai întâi să vizualizăm scena. Centrul Gdansk-ului actual este, de fapt, orașul istoric Danzig. Cândva un bogat oraș hanseatic, Danzigul a fost făcut praf în cel de-Al Doilea Război Mondial. A fost reconstruit prin anii '50-'60. Cu rezultate mixte, trebuie spus. Însă chiar și așa, este un loc uimitor. Strada centrală, macaraua medievală, primăria și biserica Sfânta Maria atrag, pe bună dreptate, numeroși vizitatori.

     Necazul este că mulțimea aceasta de oaspeți este o ocazie pentru mulți alții, lipsiți de orice simț al decenței, să facă un ban rapid. Iată un exemplu. Stăteam la o terasă când am observat... câteva solnițe umblând pe stradă. Ați citit bine. Erau câțiva tineri îmbrăcați în chip de solnițe. Trimiși de o firmă să facă reclamă. (Suspectez că efectul era invers. Eu unul nu voi mai cumpăra de la firma respectivă). Solnițele umane - roșii, albe și verzi - dansau pe o muzică stupidă, printre clădirile istorice.

     Întrebare: este normal? Eu cred că nu. Danzingul este, de fapt, un muzeu în aer liber. Un om normal merge acolo pentru a admira arhitectura. Pentru a înțelege ceva. Pentru a reflecta. Pentru a se reculege.

     Imaginați-vă că sunteți într-un muzeu. Unde doriți. La Prado în Madrid, să spunem, admirând Las Meninas, celebra pictură a lui Velasquez. Și deodată prin față vă trec cinci iepurași colorați, din burete, dansând pe ritm de rap. Iar aerul miroase a kebab. Vă uitați în jur și vedeți, în galerie, vânzători de șepci și panouri cu reclame la băuturi răcoritoare. Ați fi, desigur, revoltați.

     Din fericire, la Prado cu totul alta este atmosfera. Însă centrele istorice ale orașelor europene sunt tratate exact în maniera descrisă. Avem de-a face, efectiv, cu un gest de vandalism cultural.

     Observați că nici nu am amintit, până acum, de situația din România. Aici degradarea este maximă. Dez­interesul, chiar disprețul, pentru cultură și pentru istorie a devenit politică oficială. Recent, am văzut un clasament al celor mai nerecomandate locuri din lume pentru vizitatori. În acest clasament al rușinii era și castelul Bran. Clădirea este frumoasă, spuneau autorii articolului, însă kitsch-ul din jur este inimaginabil. Sute de terase care vând mărfuri demențiale, de la mititei la brelocuri cu chipul Elenei Ceaușescu. (Apropos, îmi poate spune cineva numele minis­trului Turismului din acest "guvern" care are, cronic, probleme cu gramatica?).

     Europa este pe cale să piardă o avuție cu totul aparte. Aproape că nu mai găsești un loc care să nu fie sluțit. Mănăstiri, monumente, străzi, amfitea­tre: nimic nu mai este sfânt. Orice respect s-a evaporat. Orice simț al ocaziei s-a dus.

     Acum câteva săptămâni, în centrul orașului Zamosc. Acesta are o istorie foarte interesantă. A fost gândit la sfărșitul secolului XVI, de cancelarul Poloniei, ca un oraș ideal, un fel de utopie urbană. Are o piață renascentis­tă splendidă, proiectată de arhitecți italieni. Credeți că am văzut mare lucru? În ziua respectivă era târg în piață. Cozonaci, genți din plastic, de toate pentru toți. Tarabele și scena imensă (montată pentru un spectacol) blocau priveliștea către fațade.

     La fel la Cracovia, unde una dintre cele mai frumoase piețe din Europa era ocupată cu o scenă unde se chinuiau niște adolescenți întârziați. Într-un alt colț al pieței era un stand... de motocros. Montaseră două ecrane electronice uriașe care făceau imposibilă contemplarea a jumătate dintre minunile din jur.

     Ce ar fi de făcut? Mi se va spune că, în fond, acelea sunt spații publice. Dar tocmai asta e problema. Publicul chel­tuiește enorm de mulți bani pentru întreținerea acestor spații. Așa că ele trebuie tratate ca atare.

     Vandalismul cultural trebuie să înceteze. Centrele istorice, bisericile, monumentele - toate acestea sunt locuri ale memoriei. Regulile trebuie să fie aceleași ca acelea din spațiile închise, din muzeele propriu-zise.

     Pentru tot acest techno-fest de prost gust, pentru chioșcurile care vând junk-food în fortificațiile medievale, sunt direct responsabili politicienii. Lipsiți de educație și de maniere, lor li se pare normal întregul spectacol. Cu o mână iau bani din buzunarul nostru, "pentru renovarea Centrului istoric". Și în secunda doi, dau aprobări pentru berării care ocupă trotuarele și pentru festivaluri de "fotbal de stradă". Totul este gândit să îmbogățească câțiva șmecheri cărora, se vede treaba, școala nu le-a plăcut. 
Cătălin Avramescu
 

 

.