Gala BURSA 2018

Vânzările Dacia au crescut anul trecut cu 12,2%, până la 655.235 unităţi

Ziarul BURSA #Companii #Auto /

Vânzările Dacia au crescut anul trecut cu 12,2%, până la 655.235 unităţi

Vânzările constructorului auto Dacia au crescut anul trecut cu 12,2%, până la 655.235 unităţi, dintre care 43.262 au fost comercializate în România, a anunţat luni compania.

În România, vânzările Dacia au crescut cu 11,3% în 2017 faţă de 2016, până la 43.262 vehicule, compania înregistrând o cotă de piaţă de 29% din vânzările de vehicule noi.

"Reluat în 2017, programul Rabla şi-a dovedit odată în plus eficacitatea. Din totalul vehiculelor vândute prin intermediul acestui program, 47% au fost livrate de Dacia", se arată în comunicat, conform News.ro.

Cu peste 16.200 de unităţi comercializate, aproximativ 40% din vânzările totale ale mărcii, Logan berlină continuă să fie cel mai popular model Dacia în România.

"Acest rezultat ar fi putut fi mai bun dacă piaţa locală nu ar fi suferit în 2017 impactul masiv al importurilor de vehicule de ocazie, în contextul în care România a înregistrat anul trecut un record trist în domeniul înmatriculărilor de maşini uzate", se arată în comunicat.

Logan MCV a continuat să fie cel mai vândut model break din România (3.200 unităţi). Totodată, lansată la sfârşitul primului semestru, versiunea Stepway reprezintă deja un sfert din vânzările totale ale modelului Logan MCV.

"Sandero domină detaşat segmentul B-hatch şi, cu peste 8 400 de unităţi livrate, se plasează pe locul al doilea în clasamentul pe modele. Merită semnalat faptul că peste 75% din clienţi au optat în 2017 pentru versiunea Sandero Stepway", se arată în comunicat.

În plus, prima generaţie a modelului Duster a realizat în 2017, cu aproape 8.300 de unităţi comercializate, cea mai bună performanţă din întreaga sa carieră, înainte de a preda ştafeta noului Duster.

"Prezentat la Salonul de la Frankfurt, noul SUV Dacia a fost lansat în luna decembrie pe piaţa din România. În decurs de numai trei săptămâni au fost vândute 600 de unităţi, din care primele 100 de exemplare au fost comandate exclusiv online", se arată în comunicat.

Totodată, cu peste 950 de unităţi livrate, din care 40% în versiune Stepway, Lodgy şi-a consolidat poziţia de lider în segmentul monovolumelor.

În afara României au fost vândute anul trecut 611.973 vehicule, cu 12% mai multe faţă de anul 2016. Europa domină în clasamentul pe regiuni, peste 460.000 de vehicule vândute de Dacia în 2017 fiind înmatriculate aici.

"Cu aproape 120.000 de unităţi, ceea ce reprezintă cea mai bună performanţă înregistrată până în prezent, Franţa este prima destinaţie de export. Dacia se situează pe locul 5 în topul mărcilor cele mai vândute în Hexagon, imediat după Volkswagen. Acest rezultat se bazează în principal pe succesul modelelor Duster şi Sandero", se arată în comunicat.

Germania ocupă a doua treaptă a podiumului, cu vânzări de aproape 65.000 de unităţi. Italia se situează pe poziţia a treia, cu peste 63.000 de unităţi, urmată de Spania, unde au fost vândute anul trecut mai mult de 56.000 de vehicule marca Dacia. În Marea Britanie, Dacia a vândut anul trecut 25.211 unităţi, ceea ce situează Regatul Unit pe locul opt în clasamentul pieţelor externe ale mărcii.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.afeer.rowww.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.roALB Romania 2018www.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită