Victoria lui Caragiale

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial /

Cornel Codiţă

Actualitatea lui Caragiale în spaţiul politic românesc este blestemul şi în acelaşi timp obsesia noastră naţională. Una incomodă pentru politicieni, cei de atunci şi cei de acum, incomodă pentru Caragiale însuşi, incomodă şi pentru cei care, comentînd evenimentele şi încercînd să le aleagă sensul, se reclamă de la scrinul cu scrisori al Maestrului.

O victorie mereu tristă, care măsoară eşecul clasei politice româneşti de a se ridica la înălţimea principiilor democraţiei. Desigur, chiar în democraţiile autentice ale lumii, între principii şi lumea reală sunt diferenţe, derapaje, dar ele nu ajung să abolească pur şi simplu fundamentele, golind democraţia de conţinut şi reducînd-o la o mască, aşa cum se întîmplă la noi.

După lupte seculare care au durat, iaca, mai bine de 15 ani, libertatea politică din România nu a putut crea decît instituţii slabe, tot mai puţin capabile să stăvilească apetitul totalitar al celor care ţin frîiele puterii. Iar aici nu este vorba doar despre cei de la vîrf, ci şi despre toţi cei care, deţinători ai celui mai mic strop de autoritate şi putere nu se sfiesc să-l folosească pentru a-şi spori beneficiile guvernării, în detrimentul legii, al democraţiei şi al bunului simţ. Între logica instituţiilor democratice şi comportamentul celor care le-au populat la noi s-a săpat, încet, dar sigur, o prăpastie. Parlamentari care abia articulează două cuvinte şi care n-au avut niciodată o contribuţie la dezbaterea politică sau la soluţionarea vreunei probleme, se întrec în iniţiative legislative care să le creeze pensii şi alte avantaje pecuniare şi după ce n-or mai fi parlamentari! Mai mult, unul dintre ei propune serios o lege care să facă din fărădelegile parlamentarilor un subiect tabu pentru justiţie. Ce dacă a fost dovedit plastrograf, dacă e parlamentar, de-al nos-tru, de!, atunci să mai aştepte dumneaei justiţia, că tot e legată la ochi!

Guvernul abia dacă mai pridideşte! Cu oiştea dintr-un gard într-altul! Ce dacă una zicem, alta facem; ce dacă negociem aderarea şi legiferăm aberarea; ce dacă între ceea ce se întîmplă în spaţiul economic şi social al României şi ceea ce se întîmplă în UE este tot mai puţină legătură! Vorba lui Caţavencu: "Nu vreau să ştiu, stimabile, de Europa dumitale, eu voi să ştiu de România mea şi numai de România...".

Cea mai tragică dintre împlinirile lui Caragiale nu este însă nici mişelia politicienilor, nici îngustimea lor de orizont, nici trancăneala, nici dorul nespus de căpătuială pe spinarea contribuabilului, ci lehamitea şi ceaţa ce se aşează în sufletele şi minţile celor pe ai căror umeri se sprijină întregul edificiu democratic: cetăţeni, alegătorii. Cei care au totul de plătit şi aproape nimic din beneficiile adevăratei democraţii. Turmentarea cetăţeanului nostru nu este bahică, cum rău îl citesc profesorii pe Caragiale. În paginile lui, ca şi în realitatea de azi, turmentarea omului nostru de rînd este creată "ştiinţific" de valul vorbelor şi al imaginilor cu care este bombardat de mijloacele de dezinformare în masă şi de manevrele obscure ale potentaţilor zilei. După 15 ani, românii au ajuns să creadă sincer, chiar şi cei cu studii şi diplome universitare că "an electoral" înseamnă un an rezervat minciunilor oficiale aduse prinos pe altarul politicii. Oamenii au ajuns să creadă cu tărie că semnul egal există din principiu între "campanie electorală" şi promisiuni fără acoperiri, siluiri ale adevărului, acuzaţii şi contra-acuzaţii fără probe, răsteli şi răţoieli de mahala între oameni care altminteri susţin că vor să ducă România în Europa, acolo unde de mult şi-au plasat ei conturile şi unde-şi fac vacanţele. În România anului 2004, politica este echivalată de marea majoritate a alegătorilor cu o maşinărie stricată, făcătoare de zgomot şi minciuni, în cel mai bun caz un soi de circ ambulant în care toată lumea se dă în bărci, fără ca măcar să plătească bilet!

Unde este limita acestei degradări? Un răspuns l-am primit din partea Uniunii Europene, instituţia sa parlamentară. Dacă România va fi acum, în 2007, parte din marele proiect al integrării, atunci nu doar aparenţele democraţiei trebuie salvate, aşa cum încearcă cu dis-perare onor guvernul, prin sofisticate campanii de imagine şi lobby, ci chiar democraţia.

Iar treaba aceasta este prea serioasă pentru a fi lăsată pe mîna guvernului! O dată şi o dată, românii trebuie să se ridice împotriva propriilor lor slăbiciuni şi să obţină marea victorie împotriva lui Caragiale. Pentru că proiectul său social şi moral nu este inspirat de celebra maximă: Castigat ridendo mores, ci mai degrabă de filosofia lui Swift, care dorea ca scrierile sale să-l incomodeze pe cititorul său!

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

DIN ACEEAŞI SECŢIUNE

Editorial

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită