Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 11.07.2018
Viitorul statului social sau despre încurcata enigmă a mortului viu de sub scara fără trepte
     Președintele Franței s-a înfățișat dinaintea camerelor reunite ale Parlamentului pentru a da seamă despre "starea națiunii". Bățos și plin de importanța propriei persoane, respectiv a misiunii sale istorice, le-a mărturisit francezilor că lucurile nu merg chiar bine, că miraculoasele "Soluții Macron" sunt minunate dar... nu se potrivesc, ori nu au reușit să iasă din bancul de probe...! În orice caz, însă, Președintele veghează! Și, mai ales, "nu cedează"!!! Președintele merge înainte și vrea să dăruiască Franței un nou "stat social" tocmai bun pentru secolul XXI. Tema are toate șansele să rămînă calul de bătaie preferat al ideologiilor etatiste sau hiper-etatiste, fie ele colorate în roșu, roz, brun sau albas-tru. Iar acest lucru este valabil nu doar în Franța, ci mai peste tot, din America lui Trump, pînă în Rusia lui Putin și din China lui Xi Jinping, tocmai în România lui alde-Dragnea. De aceea, merită să aruncăm o privire asupra subiectului.

     Viața socială a modernității este construită pe adînci, persistente, sis-temic generate sau reproduse clivaje sociale. De la economie, la modul de organizare al mega-aglomerațiilor urbane și de la formele expresiei culturale, la structurile mentalului colectiv, polaritățile, opozițiile ireductibile, reprezintă una dintre formele fundamentale de materializare a raporturilor sociale. Nu singura, dar una cu impact sistemic. Nu doar o mare "opoziție de clasă", cum propunea Marx, simplificator și anti-sociologic, ci multiple constelații de opoziții care se nasc, se dezvoltă, dispar, întretăindu-și existența, interferînd și condiționîndu-și complex consecințele. Toate ar fi fost bune și frumoase, doar că lăsate de capul lor, conform teoremei lui Murphy, lucrurile nu știu să meargă decît din rău în mai rău. Tensiunile sociale create de aceste constelații ale opozițiilor radicale consumă neproductiv tot mai multe resurse sociale, nu doar economice, ci și politice, dar mai ales irosesc tot mai multe oportunități de dezvoltare. Nu doar spaima de "revoluții", ori dezvoltarea dominantei umaniste a culturii sociale, ci și acest "calcul mercantil" al eficienței a împins o parte a elitelor modernității către ideile și politicile "statului social". Nimic altceva decît încercarea de a pune "mașinăria statului" în postura unui soi de "anti-demon al lui Maxwell", ocupat nu cu accentuarea discrepanțelor prin segregare (în fizică este vorba despre mișcarea moleculară!), ci dimpotrivă, cu egalizarea și netezirea discrepanțelor sociale create, inevitabil, de mecanismele de alocare asimetrică cons-titutive vieții moderne. Pentru a realiza această funcție, însă, statul are nevoie de resurse, iar resursele nu există, decît dacă sunt luate din avutul și leafa cetățenilor. Cît de mari trebuie să fie aceste resurse și după care metodă trebuie ele prelevate de la diferite categorii de cetățeni, constituie două întrebări aflate în miezul dezbaterilor politice pro și anti statul-asis-tențial în ultimii cel puțin o sută de ani. Și astăzi, confruntarea este la fel de vie, de încrîncenată. Exemple, la tot pasul! Dacă există o "logică" a mandatului Trump, este imposibil să nu observi că ea derivă aproape exclusiv din încrîncenarea de a demonta pachetul social al mandatului Obama; în primul rînd demolarea "medicare", trecerea poverii cheltuielilor cu asis-tența medicală de la cetățeanul cu mijloace materiale reduse sau inexis-tente, în seama statului. În fond, privită dintr-un unghi non-cultural, tema gestionării emigrației în Germania, în Franța și în restul Europei este de fapt problema limitelor "statului social". Nimic nu este nelimitat! De aceea, nici chiar societatea germană nu își poate permite, așa cum a sugerat formula nechibzuit-heirupistă a doamnei Merkel (Wir schaffen das!), cheltuieli nelimitate pentru susținerea unui flux nelimitat de emigrație!!! Unde se află această limită? Care este definiția ei legală? și Care sunt soluțiile pentru implementare? iată temele care stau să rupă fragila coaliție de guvernare de la Berlin, care au bulversat alegerile și spațiul politic al Italiei, care alimentează succesul contracurentului politic care-l ține pe vîrful valului electoral de atîta timp pe Orban în Ungaria, au asigurat victoria conservatorilor anti-europeni în Polonia, după cum în Marea Britanie au furnizat combustibilul propagandistic înalt inflamabil utilizat din belșug de piromanii brexitari.

     Puțini sunt cei care pun la îndoială necesitatea unei funcții sociale a statului modern, post-modern, care să realizeze detensionarea relațiilor sociale prin crearea unor contra-fluxuri de redistribuire a resurselor și oportunităților sociale. Problema este însă, ca de obicei... realitatea, nu teoria! În realitate, în spatele pancartelor cu frumoase lozinci ideologice afișate atît de stînga tradițională, cît și de oportuniștii populiști ai neo-dreptei de astăzi, funcția cu pricina este aproape total ignorată, ori lăsată la voia întîmplării. Ceea ce se petrece în spate este o bătălie pe pozițiile cheie de decizie statală care permit redistribuirea către grupuri de interese private a resurselor adunate din buzunarul cetățeanului. În rest, Dumnezeu cu mare mila lui! Iar, dacă dorește cineva o ilus-trare mai mult decît convingătoare a acestei realități, atunci îi urăm Bun venit în România. Aici este teritoriul privilegiat al unui absurdistan în care statul a adunat și a cheltuit miliarde de euro pentru "infrastructură" - drumuri, trasport feroviar, naval, aerian, alte infrastructuri critice pentru transportul resurselor naturale ori al electricității etc., iar rezultanta este prăbușirea în paragină a tuturor mai sus numitelor infrastructuri. Drumuri și autostrăzi, ioc; cale ferată, cvasi-desființată; trans-port naval, ioc; maritim, ioc; aerian, tîrîș-grăpiș cu injecții masive de capital de stat, cam de două ori pe an!!! România este, de asemenea, absurdis-tanul absolut în care statul adună bani cu nemiluita pentru servicii de sănătate, educaționale, pentru amenajare și modernizare urbană, pentru rețele și infrastructuri de tot felul, care după aproape 3 decenii și cîteva sute de miliarde "arse" de băieții deștepți ne-au lăsat mai în urmă decît eram prin 1989, cînd eram... rău de tot...! În sfîrșit, ca să nu rămînă coliva fără bomboană, statul nostru nu cheltuie doar ceea ce ia azi din buzunarul cetățeanului, ci se împrumută vîrtos an de an și lună de lună, adică s-a apucat să cheltuie în avans de alți vreo treizeci de ani, pentru servicii sociale și activități de "asis-tență" pe care în realitate nu le livrează, ori o face la standarde de calitate care fac serviciile respective nu doar inutilizabile, ci de-a dreptul toxice pentru societate. Exemplul strigător la cer, la noi, este, de departe, învățămîntul, unde ceea ce se oferă de fapt nu se mai află nici măcar la standardul lui "subcultură", ci este de-a dreptul "analfabetism funcțional". Asta avem, asta vă dăm!

     Pe scurt, "statul social" a încetat să mai fie o realitate de întreținerea și gestionarea eficientă a căreia s-ar ocupa "clasa politică". A rămas doar un vraf de lozinci electorale, cîrpite și boțite, în spatele cărora "șacalii" și "hienele" politicii își împart concurențial, cu dinții, cu colții și cu ghiarele, stîrvul de mult decedatului ideal al unei modernități deopotrivă umanistă și eficient-performantă tehnologic, economic. Post-modernitatea nu mai are nevoie de statul social, după cum stă gata să arunce la coș și alte farafastîcuri ale modernității, cum ar fi democrația, formele clasice ale culturii, statul de drept, libertatea individului, ca să nu mai vorbim despre egalitate și fraternitate...! 
Cornel Codiță
 

 

.