OVIDIU GHEORGHE, PNVV:
BURSA 10.10.2016

LARISA BĂNICĂ
 
mărește imaginea
     * "Fără un brand de țară vinicolă va fi foarte greu să creștem notorietatea pozitivă a României pe plan extern"
     * "În acest an, capacitatea de producție este de patru milioane de hectolitri" * "Din punct de vedere al exporturilor, România nu este încă un jucător foarte important pe piața mondială"
     * "La APIA și MADR nu există niciun angajat specializat în domeniul vitivinicol"
         Țara noastră are nevoie de un brand de țară vinicolă pentru a se remarca pe piața internațională a producătorilor de vin și a-și crește notorietatea, potrivit directorului general al Patronatului Național al Viei și Vinului (PNVV), Ovidiu Gheorghe. Într-un interviu acordat ziarului BURSA, domnia sa a vorbit despre situația producției de vin din ultimii ani, despre preferințele românilor în materie de vin, dar și despre poziționarea noastră din punct de vedere al importului și exportului.

 
     Reporter: Cum descrieți sectorul viticol din țara noastră?

     Ovidiu Gheorghe: În ultima perioadă, s-au făcut investiții foarte mari și pot spune că România a ajuns la un nivel de competitivitate similar cu Franța, Italia sau Germania. În continuare, ne lipsește brandul de țară realizat prin program guvernamental, care să ne facă remarcați în străinătate. Acest lucru ar fi necesar deoarece avem soiuri naționale care ne diferențiază pe piața mondială a vinului.
     Reporter: Ce loc ocupăm în Uniunea Europeană, din punct de vedere al producției viței de vie? Dar mondial?
     Ovidiu Gheorghe: Din punct de vedere al producției de vin, la nivel european ne revine poziția a șasea. Primele cinci poziții sunt ocupate de Italia, Franța, Spania, Portugalia și Germania. La nivel mondial suntem pe locul 12. Dacă ne referim la suprafața cultivată cu viță de vie, la nivel european suntem pe locul cinci.
     Reporter: Câte hectare de suprafață cultivabilă deținem?
     Ovidiu Gheorghe: 178.294 ha.
     Reporter: Câte crame sunt în România și ce grad de modernizare au?
     Ovidiu Gheorghe: Aproximativ 250 de ferme vitivinicole, din care circa 150 vând vin într-o formă îmbuteliată și primele zece acoperă circa 80% din vinul comercializat legal.
     Reporter: În ce zone ale României se găsesc cele mai multe?
     Ovidiu Gheorghe: Zona Vrancei și Dealu Mare.
     Reporter: Ce costuri sunt necesare pentru o investiție în acest sector, pentru a fi profitabil?
     Ovidiu Gheorghe: O cramă modernă poate costa între 200 de mii și cinci milioane de euro. Cea mai mare investițe este, însă, în capitalul uman specializat și în marketingul corect al vinului. Aici, încă, suntem un pic lacunari, dar cerințele pieței ne împing spre dezvoltare. Subliniez că producătorii, patronii, trebuie să dea o mai mare încredere școlii de oenologie românească și să își angajeze vinificatori români, dacă ne propunem să creăm tradiție!
     Reporter: Sectorul vitivinicol din țară a reușit să atragă în totalitate, în ultimii ani, fondurile europene alocate pentru dezvoltare?
     Ovidiu Gheorghe: În perioada 2007 - 2014 am avut absorbție 100% (42,1 milioane de euro/an). În ultimii doi ani am coborât la circa 40% din cauza birocrației excesive introduse de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), ca reacție la "recomandările Curții de Conturi a României" (47,7 milioane de euro/an).
     Reporter: Cum a fost producția vinului din 2015?
     Ovidiu Gheorghe: Noi am estimat la puțin peste patru milioane hectolitri. În practică, în 2015 s-au produs 3,6276 milioane hectolitri, conform statisticilor MADR. Din punct de vedere calitativ, anul de recoltă 2015 a fost unul atipic însă, cu variații de calitate și cantitate medie la hectar de la o regiune la alta.
     Reporter: Anul acesta ce capacitate de producție preconizați?
     Ovidiu Gheorghe: Va fi în parametrii ultimilor ani, în jurul cantității de patru milioane de hectolitri. Din punct de vedere calitativ, acumulările de zaharuri din struguri sunt proprii obținerii vinurilor de calitate.
     Se înregistrează diferențe semnificative de medie cantitativă de struguri la hectar atât între regiunile viticole, cât și între producătorii aflați în același areal. Aceste diferențe sunt create de doi factori: condițiile climatice și atenția dată aplicării eficiente a tratamentelor fitosanitare. Pe acest ultim considerent semnalăm faptul că producătorii care și-au făcut la timp aceste tratamente au producții foarte bune, nefiind afectați de mană sau de făinare.
     În urma discuțiilor avute cu producătorii de vin, suntem în măsură să prognozăm că, urmare a efectelor climei (grindină - izolat în Dealu Mare, seceta din sudul țării - Oltenia și Dobrogea) și a presiunii fitosanitare asupra plantațiilor, situația la nivel național, comparativ cu anul precedent, se prezintă astfel: Moldova (Huși, Iași, Cotnari) - producție cu până la 20% mai mare; Vrancea - producție cu 20% mai mare; Dealu Mare - comparativ egal cu anul trecut (variații mari între producători, unii înregistrând pierderi și de 30% față de 2015); Dobrogea - producție cu 30% mai mică; Oltenia - producție cu 20 % mai mică; Banat - producție cu 10% mai mare; Transilvania - comparativ egal cu anul trecut (probabil cu 10% mai mare).
     În aceeași ordine de idei, perioada prelungită de insolația și nivelul precipitațiilor din acest an ne îndreptățesc să afirmăm că în arealele viticole cu tradiție și la producătorii de vin care au făcut investiții în tehnologie în ultimii ani pentru creșterea nivelului de competitivitate, producția de vin 2016 va fi una foarte bună atât din punct de vedere calitativ, cât și cantitativ.
     Reporter: Care au fost cerințele pieței? Ce preferințe au românii din punct de vedere al vinului?
     Ovidiu Gheorghe: În proporție de 60%, în România se consumă vinul alb. Cel roșu peste 30%, iar rose între 5-7%.
     Reporter: Pe ce soiuri s-a pus accent?
     Ovidiu Gheorghe: Principale soiuri în cultură sunt: fetească regală (13.723 ha), merlot (11.975 ha), fetească albă (10.210 ha), riesling italian (5.853 ha), aligote (5.142 ha), sauvignon blanc (5.023 ha), cabernet sauvignon (5.013 ha), muscat ottonel (3.333), băbească neagră (2.745 ha), fetească neagră (2.404 ha), roșioară (1.718 ha).
     Reporter: Cum ne poziționăm din punct de vedere al exportului? Dar al importului? Ce locuri ocupăm?
     Ovidiu Gheorghe: Din punct de vedere al exporturilor, România nu este încă un jucător foarte important pe piața mondială, din mai multe considerente: românul este tradiționalist în consum și peste 90% din vinul îmbuteliat consumat este produs în țara noastră, iar pentru a conta pe piața internațională este nevoie de un efort consistent al statului în producerea și promovarea unui brand de țară sectorial, efort care nu este la îndemâna producătorilor de vinuri. Totodată, suntem într-o cursă comercială cu țări, precum Franța, Spania, Italia.
     La nivel mondial, datele preliminare publicate de Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIV) arată că producția de vin a României a scăzut cu 20% în 2014, până la 4,093 milioane hectolitri, de la 5,113 milioane hectolitri, în 2013, dar cu toate acestea România ocupă în continuare locul 12 în topul celor mai mari producători mondiali de vin, cel puțin așa arată datele OIV.
     În datele statistice, România a exportat, în 2014, 10.513 tone de vin, în valoare de 19,4 milioane de euro, în timp ce importurile au fost de 34.157 de tone și pentru ele s-au cheltuit 36 de milioane de euro. În 2015, am importat 506.821 hl, în valoare de 42,4 milioane de euro. În același timp, am exportat 138.000 hl cu o valoare de 22,3 milioane de euro.
     Reporter: Ce cantitate se bea într-un an, în țara noastră, comparativ cu alte țări ale UE?
     Ovidiu Ghoerghe: Consumul de vin în România este puțin peste 22 litri/capita anual, mult sub nivelul unor țări, precum Franța, Spania sau Italia, mare pondere fiind însă auto-consumul. Apreciem că undeva la 40% din vinul românesc se comercializează prin forme moderne de piață, restul fiind auto-consum sau piață nelegală.
     Reporter: În ce perioadă a anului crește consumul de vin în România?
     Ovidiu Gheorghe: În perioada sărbătorilor de iarnă (decembrie) comerțul cu vin crește cu peste 50% față de o lună normală și în special crește consumul de vinuri roșii, românii alegând de obicei vinurile albe (circa 60% din total vinuri).
     Reporter: Care sunt prețurile strugurilor în țara noastră?
     Ovidiu Gheorghe: În România prețul de tranzacționare al strugurilor din soiuri nobile pentru producerea vinului variază între 1 leu/kg si 1,5 lei/kg, în funcție de zonă, de culoare și de calitatea strugurilor.
     Din punct de vedere al investițiilor realizate cu sprijin european în domeniul vie-vin, dacă până în 2014 eram lideri la nivelul sectoarelor de activitate din agricultură, cu absorbție 100% a fondurilor alocate pentru proiecte, în ultimii doi ani am coborat la circa 40% din cauza birocrației excesive instituite de MADR și a lipsei de profesionalism și de interes din partea acestei instituții. Spre exemplificare, în APIA și Ministerul Agriculturii - Direcția de politici agricole - nu există niciun angajat specializat în domeniul vitivinicol!
     Reporter: Ce ar trebui să se implementeze pe viitor, pentru a se îmbunătăți sectorul vitivinicol din România?
     Ovidiu Gheorghe: Crearea unui brand de țară și asocierea producătorilor. Fără acest brand de țară vinicolă va fi foarte greu să creștem notorietatea pozitivă a României. Soluții sunt, dar trebuie să avem cu cine să le discutăm.
     Reporter: Cum arată situația ultimilor ani în sectorul vitivinicol?
     Ovidiu Gheorghe: În ultimii 15 ani în sectorul vitivinicol românesc am reușit să facem investiții fantastice în modernizarea plantațiilor și a cramelor (peste 500 milioane de euro). Conluzii relevante pe acest subiect sunt: peste 40.000 de hectare noi replantate cu viță de vie, apariția unui număr foarte mare de "mici producători" care au adus o benefică diversitate de vinuri în atenția consumatorilor, modernizarea plantațiilor de viță de vie și a capacităților de producție a marilor producători de vinuri (însumează peste 70% din total piață vin), exercițiul financiar 2008 - 2013 a consemnat 100% absorbție fonduri europene din Programul Național suport pentru sectorul vitivinicol românesc.
     Cu toate aceste succese, în repetate rânduri, am semnalat Guvernului României și Ministerului Agriculturii câteva aspecte negative care încetinesc progresul vinului românesc: birocrația excesivă și abuzivă apărută în ultimii doi ani la nivelul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) și Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) în aplicarea legislației privind programele cu finanțare europeană pentru dezvoltarea sectorului vitivinicol a condus la un nefericit procent de 41,7 (la 15 octombrie 2015) din bugetul anual de 47,7 milioane euro alocat României în exercițiul financiar 2014 - 2018; promisiunile guvernanților de a demara procesul de crearea a unui brand național pentru promovarea produselor agroalimentare românești și a vinului au rămas fără acoperire în realitate, ceea ce îngreunează major promovarea cu succes a produselor românești pe piețe străine.
     Reporter: Vă mulțumesc pentru timpul acordat!
     Ovidiu Gheorghe: Eu mulțumesc pentru timpul investit promovării vinului românesc! 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Trimite părerea ta.
Nume (maxim 50 caractere)
E-mail (optional)
Titlu (maxim 50 caractere)
Mesaj
 
REGULAMENTUL MESAJELOR
Acord
Prin trimiterea opiniei ne confirmați că ați citit regulamentul de mai sus și că vă asumați prevederile sale !
Aceeasi sectiune (Vinuri)
Calendarul BURSA 2018
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
17.08.2018
BVB
     * BET-FI, singurul indice care a închis ședința de tranzacționare în teritoriu negativ
     
     Rulajul înregistrat în ședința de tranzacționare de ieri a Bursei de Valori București (BVB) a fost de...  click să citești tot articolul
17.08.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au crescut ieri, pe fondul redresării prețurilor metalelor.
     În acest conext, titlurile "BHP Billiton" Plc., cel mai mare grup minier din lume, s-au apreciat cu 1,2%, la...  click să citești tot articolul
13.08.2018
BVB
     * Circa 30% din rulaj dat de acțiunile Fondul Proprietatea
     * Picaj de peste 5% pentru titlurile Alro, după publicarea rezultatelor financiare pentru primul semestru
     
     Piața principală a...  click să citești tot articolul
13.08.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au scăzut vineri, pe fondul temerilor legate de eventuala răspândire în afara granițelor a problemelor din Turcia, unde lira a scăzut masiv.  click să citești tot articolul
10.08.2018
BVB
     * Declin de 0,33% pentru BET
     
     Rulajul înregistrat în ședința de tranzacționare de ieri a Bursei de Valori București (BVB) a fost de 33,8 milioane de lei (7,29 milioane de euro), în...  click să citești tot articolul
10.08.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa se mențin pe un curs mixt, în condițiile în care investitorii sunt atenți la tensiunile comerciale globale și la rezultatele anunțate de companii.  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Prognoza Meteo
Vezi harta temperaturilor
harta temperaturilor
     17.08.2018 
     Prognoza pentru Romania
     În Maramureș, nordul Crișanei, precum și în zonele de munte și pe arii mai restrânse în Transilvania, Banat și Moldova, în special după-amiaza și seara, vor fi înnorări temporar accentuate, averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor putea lua și aspect de vijelie și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși pe spații mici 20...30 l/mp. În restul teritoriului manifestări specifice instabilității atmosferice vor fi posibile doar izolat, dar vremea va fi călduroasă, local caniculară în Câmpia Română și Podișul Dobrogei, zone în care indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 și 35 de grade, iar cele minime se vor situa între 11 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 23...25 de grade pe litoral.
     Prognoza pentru Bucuresti
     Vremea va fi călduroasă, posibil caniculară după-amiază, când și indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 34 de grade, iar cea minimă va fi de 20...21 de grade, ușor mai scăzută în zona preorășenească.
      
Curs Valutar

Curs valabil din data de 16 august 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sârbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.9785
2.3819
3.1211
4.1247
0.1811
0.6248
0.2290
4.6586
5.2037
1.4388
3.6983
0.2478
0.4836
1.0818
0.0613
0.4452
0.7073
4.0976
0.2828
1.0500
0.5938
0.0583
0.3625
0.2147
2.6970
0.0395
0.1481
1.1156
0.6276
0.1231
155.3364
5.6800
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
15.08.2018
      * (Interview with Radu Grațian Ghețea, President - CEO of CEC Bank)
     In banking there are many risks and that is why banks need to be flexible and have as diverse an exposure as possible, which take the market circumstances at the time into account, says Radu Grațian Ghețea, President and CEO of CEC Bank. He told us, in an interview: "We have to adapt to what is happening in the market and we need to do things in such a way that the economic activity and that of the bank both function properly. If we're going with the idea that we want to eliminate every risk, then we'll just stop doing anything. For instance, we have been and we are a bank which heavily funds agriculture, which also means animal husbandry. A few years ago, our exposure to the aviculture sector was rather significant, and when the avian flu came we had to cover some non-performing loans on that segment. Now that the avian flu is done, we are facing the swine flu. What should we do, stop lending?"
     Reporter: Lately, there have been opinions from some experts who are saying that there is a wave of non-performing loans of the ones taken out by the First Home Program. What is your comment on these statements?  click here to read the entire article
08.08.2018
     * (Interview with Laszlo Diosi, OTP Bank CEO)
     Reporter: How would you describe the banking market, at the present time?
     Laszlo Diosi: Even though there are plenty of challenges, there are also many opportunities for the Romanian banking system. The lessons of the financial-economic crisis have resulted in a better regulated framework, stable, transparent and predictable. The guiding line of the policies developed by the authorities that are qualified, but in particular by those with a regulatory and oversight role has been characterized by a balance between profitability and systemic safety.
     But there is no shortage of challenges. We are talking here about challenges which concern the digitalization of the banking system and the national and international legislation. The entire system needs to align with complex and sometimes confused regulations.
     Recorded by Emilia Olescu  click here to read the entire article
31.07.2018
     * (Interview with Dan Paul, the president of the Association of Brokers)
     The management of the Bucharest Stock Exchange (BVB) needs to find out from brokers whether Romania truly needs a derivatives market, says Dan Paul, the president of the Association of Brokers, who was kind enough to grant BURSA an interview.  click here to read the entire article
27.07.2018
THE DĂNCILĂ GOVERNMENT AFTER SIX MONTHS
     Now we know why prime-minister Dăncilă was in a hurry to announce the activity report for the first six months at the helm of the Romanian government: the nice tale of the hike of pensions and salaries wasn't supposed to be overshadowed by the evolution of budget expenses, whose increase has led the deficit of the consolidated general budget to 1.61% of the GDP, from 0.88% after the first five months of the year.  click here to read the entire article
23.07.2018
BECAUSE AN AGREEMENT ON THE PRICE COULDN'T BE REACHED,
     The public offer started by Vimetco and Conef for a stake of at most 53.77% of the shares of Alro Slatina (Alro) has been unsuccessful, as the issuer announced that due to the unfavorable market conditions, the shareholders, company and underwriters couldn't agree on a price for the volume of 383.79 million shares put up for sale.  click here to read the entire article
23.07.2018
ECONOMIC ANALYST AURELIAN DOCHIA PREDICTS:
     * According to Eurostat, Romania has the biggest governmental deficit in the EU
     The hike of some taxes, in the near future, is unavoidable, according to economic analyst Aurelian Dochia.
     His statement comes as, in the first quarter, the government's deficit has seen an increase over the last quarter of 2017, according to data by the European Statistics Office (Eurostat).  click here to read the entire article
13.07.2018
Russia World Cup
     The final tournament of the World Football Cup will end with a gala representation, the duel between Croatia and France. France, the with the most expensive players in the tournament, has met the expectations, Croatia is the biggest surprise the of the competition.  click here to read the entire article
09.07.2018
FOOTBALL AND MONEY
     Cristiano Ronaldo (33 years old) had several hits over the last few days, even though in the final tournament of the World Championship he failed to exceed expectations, as Portugal was eliminated in the round of eight.  click here to read the entire article
05.07.2018
     The world is intensely preparing for a water crisis, the most important resource for human life. The signs, on a continental and global level, that there is a water problem are increasingly clear.  click here to read the entire article
02.07.2018
     The Bursa Construcțiilor magazine, published by the BURSA press group, has taken the first step in the third decade of existence and has awarded, in this year's Gala, no fewer than 20 awards of excellence, to some of the most important associations in the sector, as well as to companies that have stood out through their activity.  click here to read the entire article
27.06.2018
A VOTE FOR AN UNFORGETTABLE SUMMER
     In the plenum joint meeting of the Chamber of Deputies and the Senate, which will be held today starting at 14:00, will be debated and put up for vote the vote of no-confidence against the government submitted by 152 members of the opposition.
     The document which incriminates the failures of the Dăncilă government has been read in the Parliament on Monday, June 25th.  click here to read the entire article
25.06.2018
     Even without the court ruling rendered in first instance by the High Court of Cassation and Justice in the lawsuit of the fictitious hiring at the Child Protection Department of Teleorman the focus on getting all the institutional levers under the - informal, but all the more important - authority of Liviu Dragnea. But, after his conviction on June 21, this trend will speed up. But only through this kind of concentration of power can the president of the Chamber of Deputies hope to change not only the balance of power - which is already favorable to him, even though nothing is final in politics -, but the legislation based on which he has been sentenced, so that he gets exonerated of any legal responsibility. Or, when the powers of the state are concentrated in the hands of one man, democracy, even though it may be only a façade, moves aside to be replaced by autocracy. And in Romania, the temptation of autocracy, hidden under the veil of illiberalism, is more powerful than it has ever been, after the fall of communism. Could this be just an accident owed to the meteoric apparition of Liviu Dragnea?  click here to read the entire article
19.06.2018
     The Romanian Constitution:
     Art. 80 - The role of the president
     (1) The Romanian president represents the Romanian government and is the guarantor of national independence, unity and territorial integrity.
     (2) The Romanian president must watch for the compliance with the Constitution and the good functioning of the public authorities. For that purpose, the president serves as a mediating entity between the powers of the state, as well as between the state and society.  click here to read the entire article
12.06.2018
     The reunion scheduled today between Donald Trump and Kim Jong-un is taking place in Singapore due to the relative neutrality and the security this city-state provides. Singapore is one of the few countries that still hosts a North-Korean embassy, and many of the deals of the Kim regime were conducted here, according to the foreign press.  click here to read the entire article
05.06.2018
     "It is a good thing that the public doesn't understand the functioning of our banking and monetary system, because otherwise I think there would be a revolution in the streets by dawn".
     HENRY FORD, founder of the American automotive industry

     Fed up with subsidizing the commercial banks with their own money, the Swiss, mobilized through the "Sovereign Money" initiative, have proposed the organization of a Referendum which will be held on Sunday, June 10th 2018 - is a historical referendum, revolutionary for the banking industry, of international resonance -, by which the initiators want to amend the Constitution, which would impose to the commercial banks to grant loans only within the limits of the bank's money, forbidding them to issue scrip money and ensuring the monopoly of the Confederation (of the Swiss state) on issuance of money free of debt.  click here to read the entire article
.