Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 14.12.2016
Vinurile companiei "Cotnari", medaliate cu aur la Asia Wine Trophy
click aici
     Vinurile produse de "Cotnari" au primit mai multe medalii de aur la concursul internațional Asia Wine Trophy de la Daejon, potrivit unui comunicat al companiei trimis Redacției.

     Astfel, vinul "Grasă de Cotnari" 1985 a obținut marea medalie de aur a competiției. Încă patru medalii de aur și-a adăugat în palmares compania la acest concurs, cu vinurile "Fetească Albă" 1998, "Grasă de Cotnari" 2015, "Grasă de Cotnari" 2000 și "Grasă de Cotnari" 2008.

     Competiția s-a desfășurat sub auspiciile Organizației Internaționale a Viei și Vinului (OIV) și Uniunii Internaționale a Oenologilor (UIOE), juriul fiind alcătuit din peste 100 de membri din întreaga lume. Concursul s-a desfășurat timp de patru zile și au fost degustate peste 2600 de probe. 
Mathias Klein
 

 

.