Gala BURSA 2018

VOCI10 intrebări pentru domnul Berlusconi

Gheorghe Piperea
Ziarul BURSA #Editorial /

1. Când estimaţi că veţi trece de la pogromurile contra ţiganilor români la persecuţiile contra musulmanilor, având în vedere că sunteţi conducătorul unei ţări europene cu un drăguţ trecut fascist, precum şi faptul că guvernul pe care îl conduceţi, presa pe care o controlaţi şi opinia publică pe care o manipulaţi şi-au concentrat atenţia asupra unor "imigranţi" provenienţi dintr-o altă ţară cu un oarece trecut fascist? Ştiu că este comod să te revolţi contra ţiganilor şi românilor (ei sunt chiar şi acum recunoscători italienilor că le permit să respire aerul preţios al Italiei, ba chiar, aici, în România, şi acolo, în Italia, ei chiar cred, în proporţie covârşitoare, că aveţi dreptate să vă revoltaţi, neobservând că vă folosiţi de televiziunile dumneavoastră pentru a manipula). A mai făcut-o şi Marea Britanie. Ţiganii, de altfel, sunt motiv de supărare şi în România. Dar vă asigur că nu vă va mai fi chiar atât de comod când veţi trece la persecuţia musulmanilor, căci aceştia sunt mai fundamentalişti de felul lor şi s-ar putea revolta.

2. Când veţi trece la militarizarea cetăţenilor şi transformarea lor în batalioane de asalt, întrucât propuneţi deja legi care să-i implice în lupta contra infracţionalităţii? Istoria ne învaţă că două ţări europene care, tot pe motiv de creştere a infracţionalităţii şi pe valul unei crize economice, au ajuns la "soluţia finală" a holocaustului, trecând prin experienţa batalioanelor de asalt (SA/SS). Vă remintesc că, în 1959, la Roma (oraş de unde s-a dezvoltat Europa creştină, entitate din care, dacă nu mă înşel, face parte şi România), a fost semnat un tratat care să facă imposibilă repetarea ororilor celui de-al doilea război mondial.

3. Care este motivul pentru care aceşti infractori pe care ni-i arată televiziunile nu sunt încarceraţi şi, odată băgaţi la zdup, de ce nu rămân acolo? Statisticile italiene arată tendinţe tot mai crescătoare ale infracţionalităţii imigranţilor ce vin din România. Dar chiar mass-media italiană a relatat despre un presupus violator ca acesta este în Italia de mai mulţi ani, că a fost client constant al justiţiei italiene şi, cu toate acestea, a fost de fiecare dată eliberat din închisoare pe motiv că nu prezintă pericol social. În acest fel credeţi că preveniţi infracţionalitatea, lăsând extremişti pe stradă care să ceară suspendarea acordului Schengen? Eliberările pe acest motiv sunt şi în România la ordinea zilei, dar încă nu am văzut italieni bătuţi pe stradă pentru că vorbesc italiana. Ba, dimpotrivă, aceştia o duc foarte bine în România, deşi unii dintre ei sunt tot cam din aceeaşi tagmă cu românii pe care îi arătaţi dumneavoastră la televizor sau chiar sunt nişte amabili şi liniştiţi membri ai Mafiei italiene.

4. Oare cum mai staţi cu operaţiunile anti-Mafia? Dar cu cele anti-drog? Mai au timp carabinierii să se ocupe de aceste probleme transplantate de cetăţeni italieni şi la noi, că tot nu i-a oprit nimeni, din 1990 încoace, să vină şi să se stabilească în România? Nu de alta, dar lăsaţi impresia că toate problemele ţării dumneavoastră se rezumă la cele create de infractorii ţigani din România. Cred că mafioţii din ţara dumneavoastră şi grupurile de criminalitate organizată au o existenţă foarte liniştită şi profitabilă în aceste vremuri gestionate profesionist de dumneavoastră.

5. Când şi cum vă veţi rezolva afacerile judiciare de corupţie, având în vedere că un fost avocat al dumneavoastră, domnule Berlusconi, a fost condamnat pentru mărturie mincinoasă într-o cauză în care vă apăra pe dumneavoastră? Pentru că nu sunt italian, vă voi întreba ce cădere morală aveţi dumneavoastră să vă implicaţi în afacerea "infractorului ţigan din România". E clar că mitul infractorului ţigan din România a fost şi este profitabil pentru dumneavoastră, atât în perioada în care România nu era membră a UE (când un muncitor ilegal român era mult mai ieftin şi mai supus decât un italian), cât şi acum, când ţiganii români pot fi ţapul ispăşitor perfect, întrucât nu ar fi politically corrrect să daţi vina pe alţi ţapi.

6. Când veţi face cerere de auto-suspendare din UE a Italiei, întrucât măsurile pe care le luaţi, inclusiv cea relativă la amprentarea copiilor de ţigan de anul trecut, sunt din ce în ce mai "europene" (motiv pentru care Parlamentul European a emis rezoluţii de semicondamnare a Italiei; un pic cam făţarnic, dar totuşi...)?

7. Cum veţi rezolva problema pierderii locurilor de muncă de către italieni, în acelaşi timp cu păstrarea unei atitudini normale faţă de muncitorii din alte ţări ale UE? Criza economică a afectat şi Italia, poate chiar mai devreme decât a afectat alte ţări din Europa (exemple bune fiind falimentul Parmalat şi falimentul Alitalia). Este adevărat că, atâta timp cât economia italiană mergea, în virtutea inerţiei, şi nu pentru că aţi fi implementat dumneavoastră cine ştie ce idei măreţe economico-sociale, nu era o problemă să angajezi imigranţi din România. Economia Italiei, timp de câţiva ani, până în 2007 inclusiv, creştea şi prin aportul umil al imigranţilor români. Ba chiar unele ziare italiene, până în anul 2007, lăudau imigrantul român, care cică pusese pe roate economia închistată a Italiei. Fiind criză acum, vă este mult mai profitabil să daţi vina pe "imigranţii" români pentru pierderea locurilor de muncă de către italieni pentru că, în spatele acestei neguri de cerneală de sepie, dumneavoastră insistaţi să preluaţi Alitalia prin prieteni de afaceri ai dumneavoastră sau, după caz, să înlocuiţi manageri de bănci prea independenţi, cu prieteni ai dumneavoastră bănuiţi de apartenenţa la Mafia. Dar vă asigur că "Soluţia" dumneavoastră este de scurtă durată. Italienii rezonabili, cei mai mulţi italieni, vă vor cere curând socoteală pentru ceea ce le vindeţi acum.

8. Ce aţi spune dacă, într-un viitor previzibil, un guvern populist al României (să ştiţi că nu ducem lipsă) ar decide că, pentru a proteja locurile de muncă în România, toţi muncitorii care nu sunt români să fie trimişi acasă, iar afacerile deţinute de italieni, de exemplu, în România, să fie naţionalizate, eventual pregătind populaţia printr-o manipulare de genul celei pe care o practicaţi dumneavoastră, cu "argumentul" că cetăţenii italieni din România, în proporţie de 50%, sunt violatori, criminali şi escroci?

9. În fine, dacă aţi avea nevoie de o transfuzie de sânge urgentă şi aţi afla, după efectuarea acesteia, că sângele respectiv aparţinea unui ţigan din România, v-aţi simţi mai puţin italian? Căci, aşa cum spunea un neguţător evreu din Veneţia, dacă tai la deget un ţigan român, nu va ieşi sânge? Şi, dacă îi vei face rău, nu se va răzbuna?

10. A, şi să nu uit, sunt un avocat şi profesor universitar român care, pentru a lua parte la consiliul de conducere al unei asociaţii profesionale paneuropene, este nevoit să călătorească în Italia, la Roma, la finalul lunii martie 2009, la o şedinţă semestrială. Veţi pune pe cineva să mă bată, domnule Berlusconi? Mă veţi expulza, domnule Maroni, aşa cum aţi făcut cu consulul român la Milano, pentru că a îndrăznit să devoaleze ipocrizia dumneavoastră şi a colegilor dumneavoastră de guvern? Sau mă veţi opri la aeroport, pe motiv că sunt bărbat român, aşa cum vă sugerează nepoata lui Mussollini?

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

DIN ACEEAŞI SECŢIUNE

Editorial

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - verfici calitatea de peste 600 de ori pe zi
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Legestart
Calendarul BURSA 2018
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită