Conferința BURSA - Dezvoltarea Romaniei 2018
VOCI
BURSA 02.08.2005

Av. Gheorghe Piperea
 
Av. Gheorghe Piperea      Ideologia politică de dreapta are, cel puțin în accepțiunea subsemnatului, două mari principii, de la care nu se poate abdica: refuzul ipocriziei și valorizarea meritului. Actuala putere se revendică de la această ideologie. Ceea ce se întîmplă, însă, cu actuala putere, pune în pericol ideea de dreapta, care a mai eșuat odată în România post - revoluționară. Din nefericire, cred că un nou eșec al dreptei îndepărtează șansa României de a se auto-valoriza pentru 8-12 ani de acum încolo.
     Puterea actuală este ipocrită. Puterea actuală este hipnotizată de imagine, o imagine pe care și-o cîrpește cum poate, pentru că nu prea are merite.
     Dacă guvernul anterior, de stînga, era ipocrit, nu înțeleg de ce trebuie ca actualul guvern, pretins de dreapta, să-l copieze. Să ne reaminitm istoria agasantă a sălilor de sport pentru care Adrian Năstase a primit un Mercedes, deși sălile de sport respective erau tot atît de finalizate ca și Casa Radio la manifestația "populară" din 23 august 1988. Să comparăm exemplul de mai sus cu Podul de la Mărăcineni, loc de pelerinaj al președintelului, al premierului și al multor miniștri. Acest pod s-ar putea reconstrui repede și bine și dacă "indicațiile prețioase" s-ar da prin telefon. Asta ne-ar scuti de mediatizarea excesivă și fără sens din ultimele două săptămîni. Efectele inundațiilor puteau fi înlăturate și de un guvern interimar, cauzele și mijloacele de prevenire ale acestora urmînd a fi înlăturate, respectiv, puse la punct ulterior, pe baza unui plan strategic, gîndit pentru 20-30 de ani și pus în practică de un nou guvern, format de o majoritate solidă de dreapta. S-a ales cîrpeala, că e mai ieftină (oare? nu cumva la anul sau, eu știu, peste 3 luni, inundațiile se vor repeta?). Nu s-a pierdut, însă, șansa de a puncta la imagine; să dormi în casa unui sinistrat e și cool (ce experiență de cercetaș!) e și popular, nu?
     Dacă guvernul anterior, de stînga, disprețuia meritul (nu și averea personală a celor ce dețineau puterea), nu înțeleg de ce actualul guvern, pretins de dreapta, trebuie să-l copieze. Guvernul anterior și-a făcut de cap cu subvențiile și cu ajutoarele de stat, motiv pentru care cea mai grea clauză de salvgardare impusă României de Comisia Europeană se referă la concurență. Pentru guvernul anterior, efortul și meritul plătitorilor de impozite și taxe și al celor care creau locuri de muncă nu au contat în fața interesului financiar sau electoral de a ține în viață, pe banii publici, adunați de la cei de mai sus, întreprinderi falite care cangrenau mediul de afaceri și contraziceau legile concurenței. Dar oare face altceva guvernul actual, de dreapta? Păi, luînd exemplul Tractorul Brașov, pregătit acum să mai primească încă 125 miliarde lei cu titlul de subvenții mascate, contrar oricărei așteptări a Comisiei Europene, exemplul bugetarilor, cărora li s-a mărit salariul, contrar restricțiilor impuse de FMI și exemplul indemnizațiilor de maternitate, egale pentru mamele cu salarii de 3 milioane (care nu plătesc contribuții) și pentru mamele cu salarii de 100 milioane (care plătesc contribuții cam tot pe atîta), ne vom da seama că răspunsul este negativ.
     A bon entendeur, salut! Dacă tot se vorbește de modificarea, din nou, a Constituției, poate că n-ar fi rău să regîndim sistemul executivului, spre exemplu, să dăm președintelui țării, ales prin vot universal, deci cu o legitimitate mai presus de orice îndoială, poziția de șef al guvernului. Modelul acesta funcționează în SUA de mai mult de 200 de ani. Sau, urmînd modelul Italiei sau al Germaniei, președintele să nu mai fie ales de populație, ci de parlament, președintele avînd atribuții executive reduse, în timp ce șeful guvernului ar fi cel mai puternic om în stat. Oricum, ambele modele sînt preferabile sistemului românesc, în care președintele are și atribuții executive și atribuții legislative și atribuții judecătorești (cei ce se vor mira de această afirmație sînt invitați să observe că președintele României poate refuza promulgarea unei legi, poate prezida ședințe de guvern, poate prezida ședințe ale Consiliului Superior al Magistraturii și poate grația sau amnistia condamnații penal). De asemenea, în loc de a regîndi sistemul de incompatibilități, conflicte de interese, numiri/revocări și relația cu parlamentul ale Curții Constituționale, ar fi necesară, în realitate, desființarea Curții Constituționale, atribuția verificării constituționalității legilor urmînd a fi conferită Înaltei Curți de Casație și Justiție, așa cum este în Statele Unite. În acest fel, toate inconvenientele Curții Constituționale ieșite la iveală de curînd ar fi înlăturate - mă refer la calitatea de judecător a celor care se pronunță asupra constituționalității legilor și, implicit, la incompatibilitățile și conflictele de interese aferente, căile de atac, efectele hotărîrii, răspunderea disciplinară a judecătorilor etc.
     Cotele de popularitate ale actualei puteri scad în sondaje ca apele Dunării după inundație. Motivul este abdicarea de la cele două principii de dreapta mai sus enunțate. Votul de anul trecut din noiembrie acordat Alianței D.A., în mare sa majoritate, a fost un vot pentru aceste principii, care neagă stilul populisto-comunist de politica și guvernare de după 1990. Cei ce au votat astfel în noiembrie și văd realitatea lunii iulie 2005 se întreabă pe bună dreptate dacă nu cumva s-au înșelat în așteptările lor, dacă nu cumva președintele, premierul, puterea actuala vor face același lucru ca și cealaltă putere de dreapta, adică, să ne spună că ne dă reformă pe pîine, dar în realitate, să ne dea doar spotul publicitar cu guvernantul sforțîndu-se să fixeze podul de la Mărăcineni cu umărul și pieptul sau de aramă. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Trimite părerea ta.
Nume (maxim 50 caractere)
E-mail (optional)
Titlu (maxim 50 caractere)
Mesaj
 
REGULAMENTUL MESAJELOR
Acord
Prin trimiterea opiniei ne confirmați că ați citit regulamentul de mai sus și că vă asumați prevederile sale !
Piaţa de Capital
     Indicii de pe Bursa de Valori București (BVB) au deschis în depreciere ședința de tranzacționare de astăzi.  click să citești tot articolul
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
25.09.2018
BVB
     * Șapte din cei nouă indici, în scădere
     Lichiditatea înregistrată în prima ședință de tranzacționare a săptămâ­nii la Bursa de Valori București (BVB) a fost de 37,39 milioane de lei, 60% din...  click să citești tot articolul
24.09.2018
     * BET-BK, singurul indice în scădere
     Opt dintre cei nouă indici ai Bursei de Valori București (BVB) au încheiat ultima zi de tranzacționare a săptămânii în creștere, singurul coș de acțiuni care a...  click să citești tot articolul
24.09.2018
     Piețele din Europa au încheiat săptămâna trecută în ton optimist, investitorii fiind atenți la datele pozitive privind economia SUA (producția industrială și activitatea din sectorul privat)....  click să citești tot articolul
21.09.2018
BVB
     * Rulaj de 47 milioane de lei, peste media anului
     
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a încheiat ședința de tranzacționare de joi preponderent în teritoriul pozitiv, opt dintre...  click să citești tot articolul
20.09.2018
BVB
     * Scădere de 0,53% pentru BET-NG
     
     Volumul de tranzacționare înregistrat în ședința de la mijlocul săptămânii a Bursei de Valori București (BVB) a fost de 33,45 milioane de lei, dintre care...  click să citești tot articolul
20.09.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au urcat ieri, pe fondul câștigurilor din sectorul materiilor prime.  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 24 septembrie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sârbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.8774
2.3815
3.0579
4.1276
0.1817
0.6244
0.2210
4.6578
5.1941
1.4395
3.5127
0.2353
0.4872
1.0821
0.0600
0.4516
0.6364
3.9575
0.2774
0.9771
0.5771
0.0545
0.3541
0.2100
2.6380
0.0394
0.1409
1.0774
0.6272
0.1220
152.4712
5.5582
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
14.09.2018
MREPORT BY TRANSPARENCY INTERNATIONAL
     Globalization has also brought with it an unpleasant effect: cross-border corruption. According to the intermediate report Exporting Corruption for the year 2018, a document drawn up by the organization Transparency International, there is a practice among powerful foreign companies of bribing the public servants of another country when they want to enter the local market.  click here to read the entire article
07.09.2018
DEPUTY VIRGIL POPESCU, VICEPRESIDENT OF THE COMMISSION FOR INDUSTRIES AND SERVICES
     The offshore law will once again reach the Commission, in one or two weeks, according to Mr. Virgil Popescu, the vice-president of the Commission for Industries and Services, the Chamber of Deputies.  click here to read the entire article
05.09.2018
MRS. FIREA'S VERBAL BOMBS
     * "There have been attempts for the prefect to be made a scapegoat"
     * "The support from the government wasn't much to talk about, so if it were withdrawn, there wouldn't be much of a difference"
     Bucharest's General Mayor was heard on Tuesday as a witness by the prosecutors of the General Prosecutor's Office in the case concerning the events which happened on August 10th in Victoriei Square. Before going into the Prosecutors' Department building, Gabriela Firea said she stood by her statements made immediately after the meeting of the National Executive Committee of the PSD and said: "I always speak based on facts, not just in this particular case, but in other areas as well, including politics. I will be answering to the questions of the prosecutor who contacted me and told me I was supposed to be heard in the case which is now being investigated concerning the intervention of the gendarmes on August 10th".  click here to read the entire article
31.08.2018
     The particularly hot weather and the conditions of extreme draught in Europe have brought to light terrible warnings from the past.
     Associated Press recently wrote that in the riverbed of the Elba in the Czech Republic have resurfaced the giant stones known as "the hunger stones", which have indicated over time, the coming of hard times.
     "When you see me, weep", is written on one of these stones, which seems to be considered the best hydrological benchmark in Europe. The inscription is in German and dates back to 1616.
     A detailed analysis of the stone inscriptions was published by the Czech researchers in the "Climate of the Past" magazine in 2013 (author's note: "Droughts in the Czech Lands, 1090-2012 AD", April 2013).  click here to read the entire article
29.08.2018
     * Claudiu Cazacu, XTB România: "United States companies have posted results that even exceeded the analysts' expectations, which were already for 2-figure profit increases"
     * Liviu Moldovan, financial analyst: "Currently, investors have a «blind» faith in the stock markets, in general, and in that of the US, in particular"
     For the first time in the history of the American markets, Nasdaq has surpassed the psychological level of 8,000 points.
     In the August 27 session, the Standard & Poor's 500 (S&P 500) index also reached an all time high, ending the trading session at almost 2,897 points.  click here to read the entire article
27.08.2018
     The capital market was marked, last week, by a number of controversial statements tied to the listing of Digi Communications, starting from the statements made recently by Darius Vâlcov, state advisor on the team of the prime-minister, who wrote on his Facebook page that he has asked the Financial Oversight Authority (ASF) if it was true that the book value of the Digi shares was 1 leu and 8 bani, and pointed out that at the time of the IPO, the shares of Digi were listed at 40 lei and are currently priced at 28 lei (30% down) and keep going down.  click here to read the entire article
23.08.2018
     Angela Merkel inaugurated the highway in December 2005, less than a month after she became chancellor of Germany.
     The highway was built on the territory of the former East Germany, connects Lubeck and the Polish border, after the junction with A11, and goes through the electoral precinct of chancellor Merkel.  click here to read the entire article
20.08.2018
THE NATIONAL MINERAL RESOURCES AGENCY, IN A NOTIFICATION TO THE PRIME-MINISTER:
     The Romanian government has lost over 8 billion lei, between 2006-2018, following the failure to update the royalties paid by the oil and gas companies, says Gigi Dragomir, the president of the National Mineral Resources Agency (ANRM), in a report sent to the prime-minister.  click here to read the entire article
15.08.2018
      * (Interview with Radu Grațian Ghețea, President - CEO of CEC Bank)
     In banking there are many risks and that is why banks need to be flexible and have as diverse an exposure as possible, which take the market circumstances at the time into account, says Radu Grațian Ghețea, President and CEO of CEC Bank. He told us, in an interview: "We have to adapt to what is happening in the market and we need to do things in such a way that the economic activity and that of the bank both function properly. If we're going with the idea that we want to eliminate every risk, then we'll just stop doing anything. For instance, we have been and we are a bank which heavily funds agriculture, which also means animal husbandry. A few years ago, our exposure to the aviculture sector was rather significant, and when the avian flu came we had to cover some non-performing loans on that segment. Now that the avian flu is done, we are facing the swine flu. What should we do, stop lending?"
     Reporter: Lately, there have been opinions from some experts who are saying that there is a wave of non-performing loans of the ones taken out by the First Home Program. What is your comment on these statements?  click here to read the entire article
08.08.2018
     * (Interview with Laszlo Diosi, OTP Bank CEO)
     Reporter: How would you describe the banking market, at the present time?
     Laszlo Diosi: Even though there are plenty of challenges, there are also many opportunities for the Romanian banking system. The lessons of the financial-economic crisis have resulted in a better regulated framework, stable, transparent and predictable. The guiding line of the policies developed by the authorities that are qualified, but in particular by those with a regulatory and oversight role has been characterized by a balance between profitability and systemic safety.
     But there is no shortage of challenges. We are talking here about challenges which concern the digitalization of the banking system and the national and international legislation. The entire system needs to align with complex and sometimes confused regulations.
     Recorded by Emilia Olescu  click here to read the entire article
31.07.2018
     * (Interview with Dan Paul, the president of the Association of Brokers)
     The management of the Bucharest Stock Exchange (BVB) needs to find out from brokers whether Romania truly needs a derivatives market, says Dan Paul, the president of the Association of Brokers, who was kind enough to grant BURSA an interview.  click here to read the entire article
27.07.2018
THE DĂNCILĂ GOVERNMENT AFTER SIX MONTHS
     Now we know why prime-minister Dăncilă was in a hurry to announce the activity report for the first six months at the helm of the Romanian government: the nice tale of the hike of pensions and salaries wasn't supposed to be overshadowed by the evolution of budget expenses, whose increase has led the deficit of the consolidated general budget to 1.61% of the GDP, from 0.88% after the first five months of the year.  click here to read the entire article
23.07.2018
BECAUSE AN AGREEMENT ON THE PRICE COULDN'T BE REACHED,
     The public offer started by Vimetco and Conef for a stake of at most 53.77% of the shares of Alro Slatina (Alro) has been unsuccessful, as the issuer announced that due to the unfavorable market conditions, the shareholders, company and underwriters couldn't agree on a price for the volume of 383.79 million shares put up for sale.  click here to read the entire article
23.07.2018
ECONOMIC ANALYST AURELIAN DOCHIA PREDICTS:
     * According to Eurostat, Romania has the biggest governmental deficit in the EU
     The hike of some taxes, in the near future, is unavoidable, according to economic analyst Aurelian Dochia.
     His statement comes as, in the first quarter, the government's deficit has seen an increase over the last quarter of 2017, according to data by the European Statistics Office (Eurostat).  click here to read the entire article
13.07.2018
Russia World Cup
     The final tournament of the World Football Cup will end with a gala representation, the duel between Croatia and France. France, the with the most expensive players in the tournament, has met the expectations, Croatia is the biggest surprise the of the competition.  click here to read the entire article
.