Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 20.05.2015
VOCI
Sunt eu cel ce sunt?
     Lumea în care trăim nu mai este controlată doar prin religie sau ideologii politice. De două - trei decade se folosesc pentru asta știința și tehnologia. Energia și resursele sunt limitate. Așa a fost dintotdeauna. Religia și ideologiile au fost pretextele cu ajutorul cărora s-a țesut plasa de control asupra lumii, titularii controlului având acces nelimitat la aceste ingrediente esențiale vieții. Deși știința și tehnologia ar trebui să ofere o cale de ieșire din cercul vicios în care se consumă tot mai mult din ceva ce se împuținează pe zi ce trece, generând noi (re)surse de energie, inepuizabile, în realitate și acestea sunt captive în plasa de control asupra lumii. Așa cum religia și ideologia au declanșat războaie, tot așa, știința și tehnologia vor declanșa războaie, egale ca violență sau chiar mai adînci. Se întrevăd falii profunde la nivelul fundamentelor societății, întrucît știința și tehnologia înseamnă bani, foarte mulți bani, și nu toată lumea îi are. Pe de altă parte, tehnologiile de manipulare genetică, de amplificare a "performanțelor" ființelor vii (inclusiv performanțele motrice sau cognitive ale omului), de fabricare a unor organe de schimb, inteligența artificială, toate acestea pot fi reunite sub denumirea de ultra-tehnologie, întrucît ele depășesc cu mult tehnologia omului actual, intrînd în domeniul SF sau al "aproape - magicului", ca să folosesc o formulă a biologului molecular american Susan Lindquist. Pe temelia acestei ultra-tehnologii, o nouă specie de om este pe cale de a se naște, o mare parte din cei care s-au născut după anul 2000, în plină era a internetului, fiind un fel de punte către această nouă lume care ar urma să aibă în centrul său nu omul actual, ci un ultra-om.

     Există deja un curent ideologic pe invers, anti sau contra acestei ultra-tehnologii. Nu mă refer la fundamentaliștii religioși și nici la teoriile conspirației, ci la o întreagă literatură etică și filosofică, ale cărei voci foarte respectabile atrag atenția asupra riscurilor acestei ultra-tehnologii, pe care o văd ca pe o joacă de-a Dumnezeu.

     Stephen Hawking, spre exemplu, spune că inteligența artificială ar putea determina extincția umanității.

     Transhumanismul - perioada de trecere de la om la ultra-om - este considerat de Francis Fukuyama, încă din 2004, "una dintre cele mai periculoase idei" cu care se confruntă lumea actuală, întrucât ridică potențiale probleme de segregare economică, socială și chiar rasială.

     La fel de periculoasă a fost catalogată descifrarea genomului uman și publicarea "hărții" acestuia în anul 2000. A cunoaște în detaliu genomul uman înseamnă a-l putea manipula, în vederea obținerii unor rezultate dorite. E ca și când, cunoscând în detaliu legile mecanicii, poți calcula traiectoria, itinerariul și durata de zbor și, deci, poți trimite un vehicul pe Marte. Un asemenea determinism genetic ar putea ridica probleme sociale, psihologice și juridice relative la libertatea individuală, la egalitatea de șanse și chiar la calitatea de cetățean cu drepturi a celui care se naște dintr-o familie fără resursele financiare necesare "construcției" sale după planul arhitectural dorit de societatea celor îmbunătățiți genetic. Practic, se va pune problema dacă vom mai fi ființe ale opțiunii sau vom fi devenit ființe ale destinului, ale unui plan făcut sau acceptat de ascendenții noștri.

     Epigenetica transgenerațională are o parte întunecată, care îți poate da fiori de gheață. Suferințele, emoțiile negative, problemele medicale, chiar "păcatele" strămoșilor pot fi transmise descendenților, la fel cum se pot transmite modificări fizice sau fiziologice de la străbunic la strănepot, exact ca în povestea blestemului lui Cain. Este cert că suntem un pic din aproape toți strămoșii noștri, iar această cantitate infimă, ca în teoria haosului, poate determina consecințe enorme. Există și o moștenire culturală și emoțională pe care o purtăm cu noi uneori sărind peste generații. Este ceea ce încearcă să probeze epigenetica transgenerațională.

     Suntem câte puțin din enorm de mulții noștri strămoși și suntem parte din comunități care au, la nivel subliminal sau intuițional, o conștiință de grup.

     Prin consecințele pe care le poate avea la nivel de libertate de conștiință și de opțiune, conștiința de grup poate fi paralizantă. Prin reînvierea acestei conștiințe colective, am putea (re)deveni părți dintr-un întreg care este dincolo de conștiința noastră, dincolo de ceea ce ar trebuie să însemne "Eu". Am putea redeveni "Noi", așa cum este cert că am fost la începuturi, înainte de a fi făcut pasul către conștiința individuală, înainte de a fi spus "Eu sunt cel ce sunt".

     Sunt și mișcări, de genul organizației Humanity +, care încearcă să "umanizeze" această zonă angoasantă a ultra-tehnologiei și să ne pregătească, treptat, pentru saltul la stadiul de ultra-om, această nouă specie de om pe care adepții transhumanismului o văd în centrul post-humanismului (este ceea ce acești ideologi numesc "post-humanity").

     Fără vreo legătură precisă cu transhumanismul și fără să fiu sigur că toată lumea observă asta, eu intuiesc că și filmele SF și Fantasy de la Hollywood despre vampiri, mutanți, oameni de oțel, hiper-comunicare și vedere la distanță (remote viewing) etc. încearcă să ne "învețe" cum să suportăm mai ușor această trecere și această transformare.

     Să ne imaginăm că suntem la momentul la care se naște o nouă specie de om, un ultra-om capabil de performanțe fizice și mentale care să le depășească de zeci de ori pe cele ale omului actual, o ființă capabilă de hiper-comunicare nu numai în interiorul unei conștiințe de grup, indiferent de distanță care o separă de ceilalți, dar și cu alte specii, precum și de comunicare non-verbală cu persoane non-umane sau cu inteligente extraterestre ori chiar inteligențe din trecut sau viitor, o entitate capabilă să trăiască mii de ani, întrucît știe cum să își re-construiască perpetuu (epi)genomul sau, mai mult, o entitate capabilă să își ridice conștiința în hiperspațiu (să se înalțe la cer), unde să trăiască pentru totdeauna. Ce se va întâmplă cu noi, ceialați? Vom mai avea drepturi? Vom avea aceleași șanse că și oamenii "îmbunătățiți" (enhanced, în engleză)? Vom avea acces la aceste minuni, fără să fim nevoiți să plătim toate miile de miliarde cheltuite pentru a pune la punct aceste tehnologii?

     În altă ordine de idei, observ că democrația, așa cum o visam noi acum 25 de ani (poate un pic cam naiv) este înlocuită, din ce în ce mai frustrant și violent, cu tehnocrația de tip bruxelez, care ia decizii obligatorii pentru statele membre ale Uniunii Europene, fără a mai conta voința populară "dizidentă". Înlocuirea particulei demo (de la demos = popor) cu particula tehno (=știință aplicată) nu e un simplu joc de cuvinte. Democrația înseamnă puterea poporului, în timp ce tehnocrația înseamnă puterea unei elite de specialiști în manipularea unor proiecte de știință aplicată. Nu doar parlamentul și celelalte exponate de muzeu ale democrației sunt inutile în fața puterii acestei elite. Pînă și referendum-urile sunt bagatelizate de această elită de experți auto-împuternicită, ce rezidă la Bruxelles și la Strasbourg și care știe cel mai bine să facă diferența între ajutoarele de stat de mii de miliarde acordate hiper-corporațiilor financiare (permise, desigur) și ajutoarele de stat de cîteva milioane de euro scăpate printre degete în favoarea unor întreprinderi industriale rezidențe în statele cu apartenența mai nouă la UE (nepermise, desigur). Tehnocrații și stăpînii lor, overlorzii sistemului, au descoperit că populația planetei (ajunsă în prezent la 7 miliarde, dar cu "șanse" să ajungă la 9 miliarde în 2050) e mult prea mare. Controlul prin supra-populare nu mai este eficient, întrucît planeta e bolnavă, fiind în pericol să moară, iar odată cu ea ar urma să moară și virușii, adică acești overlorzi ai sistemului care au determinat supra-popularea pentru a cauza supra-consumul, acela care le-a asigurat lărgirea bazei de sclavi supra-îndatorați. Într-o primă fază, industria se mută în China și India, acolo unde tehnologiile industriale încă sunt la nivelul de acum 60 de ani, adică ultra-poluante. Probabil că se mizează pe o implozie în viitorul apropiat, care să reducă drastic populația de acolo. Se vede deja la tv că în China și India oamenii umblă cu măști de protecție pe față, iar fluviul Galben și Gangele sunt aproape secate. Între timp, Europa, deținătoare a tehnologiilor care ar putea reduce sau neutraliza poluarea, se dezindustrializează voluntar sau forțat, sub imperiul deciziilor de ajutor de stat ilegal luate de tehnocrații de la Bruxelles în numele liberei competiții, noua religie a Uniunii Sovietice Europene. Că această competiție nu e chiar liberă, asta este o tema distinctă și o istorie de povestit cu altă ocazie. Cert este că, fără locuri de muncă, Europa devine un muzeu în aer liber, populat în viitor, cel mai probabil, de pensionari și de imigranți. În acest ritm, cultura de tip european va deveni istorie. Nu văd, neapărat, ceva rău în sine în imigrație. Numai că cei care vin în Europa aduc cu ei cultul morții. În numele unor fantasme construite artificial din frânturi și neînțelegeri ale propriei religii, imigranții din afară Europei ucid și se sinucid. În afară de faptul că ei oferă, astfel, un motiv pentru agravarea măsurilor de control anti-terorism asupra europenilor, se întîmplă ca ei să servească și scopului reducerii populației planetei. Dacă privim altfel decât ne-am obișnuit până acum câteva declarații mai mult sau mai puțin recente ale unor oameni care ne conduc și ne controlează, s-ar putea să vedem un plan de tip eugenie, făcut după ideile lui Malthus. Voila: Theodore Roosvelt ar fi spus, într-o scrisoare datată ianuarie 1913, că "societatea nu face nicio afacere dacă permitem degeneraților să-și perpetueze specia" (vezi nota 1) ; Ted Turner a spus, mult mai recent, că "5% din populația actuală ar fi ideal", restul, de 95% din 7 miliarde, adică 6,5 miliarde de oameni, cu tot cu stirpea lor, fiind, foarte probabil, excedentari în opinia ultramiliardarului american (vezi nota 2) ; Bill Gates spunea, în 2010, că o populație de peste 6,8 miliarde de oameni în 2010, care ar putea ajunge în cîțiva ani la 9 miliarde, este prea mult pentru Pământ și că, "dacă am făcut lucruri mărețe cu vaccinurile, reproducerea asistată și îngrijirea populației, am putea reduce acum populația la 10-15 procente" (vezi nota 3) ; și, bomboana pe colivă, Alexander King, Bertrand Schneider, fondator și respectiv secretar al Clubului de la Roma (din care face parte și guvernatorul băncii noastre centrale) spuneau, nici mai mult, nici mai puțin decât că, "în căutarea unui nou dușman care să ne unească, ne-a venit ideea cu poluarea, amenințarea încălzirii globale, lipsa apei, foametea și potrivirea proiectelor de lege după ele.... Dar, uneori, în desemnarea lor ca inamic, cădem în capcana de a confunda simptomele de cauze. Toate aceste pericole sunt cauzate de intervenția umană și numai prin schimbarea atitudinilor și a comportamentului oamenilor acestea pot fi depășite. Atunci înseamnă că inamicul real este chiar umanitatea" (vezi nota 4). Acești din urmă tipi au scris, în 1991, o carte, intitulată "Prima revoluție globală"...

     De precizat că sunt lucruri rele care deja se întâmplă, fără aportul acestor tehnologii voodoo sau "aproape magice" enunțate mai sus și analizate în secțiunile următoare. Cu concursul tehnocrației, abuzul de putere economică a hiper-corporațiilor este la cote atât de înalte în lumea de azi, încît statele, considerate nu demult forma cea mai înaltă de organizare a societății umane, au ajuns să fie puse în umbră sau chiar instrumentalizate de corporații. Există o justiție supra-statală, care nu ține cont de legi interne, constituții și libertăți, ci de interesele acestor hiper-corporații. Așa este, spre exemplu, competența Comisiei Europene în domeniul aproape religios al competiției. La fel sunt arbitrajele internaționale care sunt organizate în interiorul unor organizații financiare internaționale, menite a garanta investițiile străine. Un astfel de arbitraj este organizat și funcționează de mai mult de 60 de ani în cadrul Băncii Mondiale. Se numește Internațional Centre for Settlement of Investment Disputes (ICSID). Există legi care sunt emise de state - instrument după chipul și asemănarea hiper - corporațiilor, dar care acționează în contra cetățeanului și, la extremă, în contra ideii de democrație și de cetățenie. De fapt, în ritmul actual, nu elefanții, nici balenele albastre și nici ciocârliile nu vor fi fost specii pe cale de dispariție, ci statele, așa cum le știm acum. Corporațiile multinaționale nu mai au nevoie de stat. Ele au propriile legi, armate și servicii secrete și chiar proprii judecători. Ele sunt conduse și se comportă ca niște stupi sau mușuroaie de furnici, în care overlordul, ca și regina insectelor, emite indicațiile după care stakeholders-ii funcționează, în lipsa acestora stupul fiind inactiv.

     De la conștiința de grup, în care omul se identifică prin "noi", la conștiința individuală, în care omul se identifica prin "eu", s-a parcurs un drum lung, inclusiv pe plan noțional și lingvistic.

     Cuvîntul "persoană" derivă din persona, care, în latină, în sensul sau originar, însemna mască. În greacă veche, ceea ce înțelegem acum prin mască era (prosopon) .

     Ulterior, cuvîntul persona a desemnat rolul sau caracterul jucat de actor în teatrul antic (vezi nota 5) . Masca, în teatrul antic, era utilizată pentru a accentua trăsăturile sau vocea actorului și pentru a focusa privirile pe el. Cu ajutorul măștii puteai înțelege că cel care o poartă este un personaj anume din piesă (în același timp, masca ascunzând identitatea reală a actorului). Interesant este că, după toate probabilitățile, se foloseau aceste persona (=măști) și în procesele civile, în chiar același scop, de focusare a atenției pe "actorii" spectacolului judiciar. De aici, probabil, au derivat starea civilă și atributele clasice ale persoanei, dar și drepturile și libertățile sale, întrucît rolul jucat de actorii spectacolului judiciar era stabilit după un scenariu, adică după niște reguli și tipare care au putut fi legile interpretate sub formă unor precedente judiciare, "actorii", măștile, jucînd același rol prestabilit, cunoscut și re-cunoscut, în viață reală, adică în comunitatea din care făceau parte, sau roluri

     Românii identificau o persoană prin trei atribute: nomen (nume), tractatus (receptarea de către terți a acestui nume, înțelesul pe care grupul, comunitatea îl dam acestui nume) și fama (reputația). Mai mult, românii se identificau și prin porecla (cognomen) . Spre exemplu, cel pe care, din legendele primilor creștini, îl știm sub numele de Nero se identifica, de fapt, cu sintagma Nero Claudius Caesar Augustus Germanicus, poreclit Ahenobarbus (barbă de aramă). După regulile de azi, numele acestui tip ar fi fost Nero Claudius Germanicus (prenume și nume de familie), Caesar Augustus (împărat mare) fiind reputația acestuia. Noi i-am fi zis "cel roșcovan", și nu ne-ar fi mirat deloc căci are par roșcat. Civilizațiile orientale se fereau să dea nume de acest gen oamenilor, întrucît se credea, nu fără oarecare temei, că odată cunoscut și pronunțat numele real al persoanei, aceasta intră în stăpânirea celui care rostea acest nume. Adevărul este că, dintr-o sumedenie de identități, una singură devine acceptată social, cea "fixată" prin nume. Numele te scoate din anonimat, dar este și atributul care atrage atenția asupra ta, transformându-te în țintă sau finalitate.

     Există, deci, un ego cu conținut juridic, fundamental din punctul de vedere al conștiinței individuale, dar, desigur, există și un ego psihologic.

     Chiar dacă actorii nu mai poartă măști pentru a reliefa caractere, purtăm măști în continuare, cu sau fără voie. În viața de zi cu zi. Avem, cu sau fără voia noastră, o sumedenie de alter ego, de pseudonime și avataruri, care ne fac mai mult sau mai puțin vizibili. Profesorul meu de filosofie juridică din facultate, domnul Stepanescu, avea o parabolă cu care ne încurca pe noi, juriștii în formare, care tocmai aflau câte ceva despre coordonatele juridice ale identității persoanei (starea civilă, în limbaj juridic). El spunea că, atunci cînd doi oameni sunt în dialog, vorbesc cel puțin 6 persoane diferite în același timp, întrucît, în persoana unui om există cel puțin 3 identități : (i) așa cum crede el că este; (ii) așa cum crede pre-opinentul lui că este; (iii) așa cum este el în realitate. Desigur că, în funcție de numărul de persoane cu care intră în dialog, personajul nostru are atîtea identități, mai mult sau mai puțin conforme cu realitatea, câți pre-opinenți are.

     Există, desigur, persoane fără identitate, întrucît societatea, din varii motive, nu i-a recunoscut, nu le-a făcut acte, i-a considerat dispăruți ori pentru că cineva le-a furat identitatea. Aceste persoane nu poartă măști. Practic, sînt invizibile.

     Poate că persoană este masca sau aparența pe care cineva o arată lumii pentru a-și ascunde identitatea reală sau pentru a atrage atenția asupra unor trăsături pe care le vrea accentuate, definitorii pentru identitatea să vizuală sau socială. Poate că toți suntem personaje într-o piesă de teatru global în care de cele mai multe ori nu suntem conștienți că jucăm și nici că interpretăm un rol. Dar, fundamental suntem individualități irepetabile, subiecte de drepturi cetățenești (vezi nota 6).

     De aceea, ca și mine, mulți se pot întreba : Sunt eu cel ce sunt?

     O încercare de răspuns, probabil sortită eșecului, este expusă în următoarele 4 secțiuni (1-4). 
Avocat GHEORGHE PIPEREA
 
     NOTĂ:
     (1)http://www.dnalc.org/view/11219-T-Roosevelt-letter-to-C-Davenport-about-degenerates-reproducing-.html
     (2)http://www.aim.org/wls/five-percent-of-the-present-population-would-be-ideal/.
     (3)http://thetruthwins.com/archives/to-the-global-elite-the-math-is-simple-human-overpopulation-is-causing-climate-change-so-the-solution-to-climate-change-is-population-control.
     (4)Citati aici : http://www.efemeride.ro/noua-ordine-mondiala-si-pregatirile-decimarii-populatiei-cu-50-descoperiri-socante.
     (5)Persona a devenit personaj, in sensul modern al cuvântului. Conform Wikipedia, exista și o traducere alternativă a cuvintului persona ca fiind derivat din verbul per sonare, adica a amplifica si reverbera un sunet, masca, in acest inteles, fiind mai aproape de sensul de porta-voce decit de cel de atracție a privirilor.
     (6)Precizare: oricit ni s-ar parea de oribil acum, sclavii antichitatii sau sclavii sec. XVII - XIX nu erau personae, ci lucruri. Sclavii nu aveau drepturi, ci erau obiecte ale unor drepturi ale altora. Ei se identificau printr-un nume mic (echivalentul prenumelui modern), la care se adauga numele stapânului sau. Pe de alta parte, cât de liberi sunt particularii supra-indatorati si angajații captivi ai corporatiilor, care traiesc pentru a consuma (in loc sa consume pentru a trai)? 

 

.