Gala BURSA 2018

VOLA.RO ŞI REVOLUT:Italia, Spania, Anglia, Grecia şi Germania - destinaţiile de vacanţă preferate de turişti

ADELINA TOADER
Ziarul BURSA #Companii #Turism /

Italia, Spania, Anglia, Grecia şi Germania - destinaţiile de vacanţă preferate de turişti

Numărul românilor care aleg să îşi petreacă vacanţa de vară în străinătate este în creştere de la an la an, conform datelor înregistrate de agenţia online de turism Vola.ro şi Revolut în perioada iunie - august 2018.

Datele analizate arată că opţiunile de călătorie ale clienţilor Vola.ro coincid cu destinaţiile în care utilizatorii Revolut au cheltuit cei mai mulţi bani în vara lui 2018. Astfel, destinaţiile de vacanţă preferate de turiştii români în 2018 sunt Italia, Spania, Anglia, Grecia şi Germania.

Bugetul mediu de vacanţă al utilizatorilor Revolut a fost de aproximativ 700 euro în vara lui 2018, persoanele cu vârste cuprinse între 25 şi 35 de ani cheltuind semnificativ mai mult decât media, conform sursei citate.

De asemenea, potrivit celor două companii, românii au cel mai mic buget de vacanţă din Europa. Prin comparaţie, utilizatorii Revolut din Spania, Italia şi Franţa cheltuie aproximativ 1100 euro în vacanţă, în timp ce polonezii şi portughezii cheltuie aproximativ 1000 euro. Europenii cu cel mai mare buget de vacanţă sunt cetăţenii Marii Britanii, cu un buget de vacanţă de aproximativ 1400 euro, dublu faţă de români.

Vacanţele de vară sunt cunoscute ca fiind perioade de vârf în ceea ce priveşte călătoriile, iar biletele de avion sunt mai scumpe. Ca urmare, românii au cheltuit în medie 380 euro pentru biletele de avion vara aceasta, mai mult decât italienii (309 euro), francezii (314 euro) sau spaniolii (340 euro), mai transmit cele două companii.

Cu toate acestea, potrivit Vola.ro, din ce în ce mai mulţi români aleg să îşi cumpere biletele de avion pentru vacanţa de vară din timp, ceea ce îi ajută să economisească cu până la 30-40% din preţul biletului de avion şi să se bucure de oferte mai atrăgătoare.

Aproximativ 15% dintre români au ales vara aceasta o vacanţă all-inclusive, o opţiune fără griji care acoperă toa-te costurile de cazare şi masă în vacanţă, mai arată datele transmise.

Restul românilor au ales să stea în camere de hotel sau în apartamente închiriate pe Airbnb şi au cheltuit în medie 120 euro de persoană pentru cazare. Polonezii sunt clienţii Revolut care au cheltuit cel mai puţin pe cazare în această vacanţă, în medie 107 euro de persoană, conform sursei citate.

De asemenea, datele analizate arată că românii au cheltuit în medie 130 euro/persoană la restaurante, o sumă semnificativ mai mică decât majoritatea utilizatorilor Revolut în Europa. În timp ce persoanele din Germania, Franţa şi Austria au cheltuit aproximativ 200 euro de persoană pe mese, britanicii au cheltuit 250 euro, iar cei mai mari gurmanzi rămân cetăţenii din Luxemburg şi Elveţia, care au cheltuit, în medie, 277 euro şi respectiv 252 euro pe mesele la restaurante în vacanţă.

Transportul în vacanţă este de cele mai multe ori mai scump pentru turiştii români, în comparaţie cu transportul local. Fie că au ales să închirieze o maşină sau să meargă cu Uber, taxiuri şi trans-portul în comun, utilizatorii Revolut din România au cheltuit în medie 55 euro de persoană pe transport în vacanţă, o sumă considerabil mai mică decât alţi cetăţeni europeni, conform sursei citate.

Potrivit Revolut, cetăţenii din Marea Britanie au cheltuit în medie 70 euro de persoană în vacanţă, în timp ce belgienii şi olandezii au cheltuit aproximativ 80 de euro de persoană pentru transportul în vacanţă.

Vola.ro a înregistrat vara aceasta pes-te 100.000 bilete de avion vândute către destinaţii din afara ţării.

Vola.ro şi Revolut le recomandă turiştilor să-şi rezerve biletul de avion cu cel puţin şase săptămâni înainte de plecare, să-şi aleagă capetele de sezon pentru călătorie, pentru a pleca în vacanţă cu un buget rezonabil. De exemplu luna septembrie încă are temperaturi perfecte pentru plajă în multe des-tinaţii europene precum Spania, Portugalia, Italia şi Franţa, iar preţurile sunt cu până la 30% mai mici decât în lunile iulie sau august.

Totodată, cele două companii recomandă turiştilor să plătească folosind alternative bancare digitale care oferă un curs valutar mai bun (sau chiar cel interbancar) şi nu aplică diferite taxe şi comisioane. De exemplu, utilizatorii Revolut economisesc până la 7% din bugetul de vacanţă şi pot cheltui bani fără taxe şi comisioane ascunse, oriunde în lume, la cursul de schimb valutar interbancar.

În 2017, agenţia de turism online Vola.ro a avut o cifră de afaceri de aproximativ 6,65 milioane de euro şi a înregistrat un total al tranzacţiilor de peste 60 de milioane de euro.

Revolut a fost înfiinţat în iulie 2015 cu o misiune ambiţioasă: să zguduie de la temelie sectorul financiar bancar. Utilizatorii Revolut îşi pot face un cont curent în 60 de secunde, pot cheltui bani în străinătate în peste 150 de monede, fără comisioa-ne ascunse, şi au posibilitatea de a deţine şi schimba 25 de monede direct din aplicaţie şi de a efectua trans-feruri domestice şi internaţionale folosind cursul de schimb valutar real.

Compania cu sediul în Londra are peste 2.500.000 de utilizatori în Europa şi a procesat până în prezent peste 150 de milioane de tranzacţii în valoare totală de mai bine de 22 miliarde de dolari. Revolut a obţinut finanţări în valoare totală de 336 milioane de dolari de la investitori cunoscuţi precum Index Ventures, Balderton Capital, Ribbit Capital sau DST Global.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - cel mai mare proiect de mediu
Cotnari
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită