ZIARUL BURSA

25 iulie 2018
Grafică de Oana Bădică

Salariile bugetarilor explodează, industria se prăbuşeşte

Emilia OlescuMacroeconomie / 25 iulie 2018

IRSOP: "Numărul de angajaţi din industrie a continuat să scadă şi a intrat în zona de contracţie" 

În timp ce salariile din domeniul administraţiei publice cresc sem­nificativ, sectorul industrial este în cădere liberă, semnalează specialiştii.

Cristian Pârvan, preşedintele Patronatului Investitorilor Autohtoni din România (PIAROM) ne-a explicat: "Industria noastră are probleme majore şi din cauza conjuncturii europene, dar mai ales ca urmare a faptului că nu avem cu cine onora comenzile, pierzându-ne, astfel, clienţii. Industria primeşte comenzi multe şi valoroase, dar, din păcate, se confruntă cu problema forţei de muncă. Astfel, deşi avem comenzi în acest domeniu, nu le putem onora pe toate pentru că nu mai avem oameni cu care să lucrăm.

Evoluţia ROBOR - "pariu exotic" la Stanleybet

Evoluţia ROBOR - "pariu exotic" la Stanleybet

Emilia OlescuBănci-Asigurări / 25 iulie 2018

Specialiştii: "Pariul pe ROBOR nu necesită supravegherea unui organism secial"  

MAKE: "Activul de bază al acestor pariuri face parte din piaţa bancară, iar pariurile însele sunt similare derivatelor din piaţa de capital, tranzacţiile care rezultă în urma acestor pariuri trebuind să fie subiect al reglementării în piaţa de capital"

ROBOR nu conteneşte să uimeas­că. În creştere alertă de aproape un an, spaima debitorilor împrumutaţi în lei şi subiect de analiză pentru specialişti, acest indice constituie, mai nou, obiect de pariuri.

Ajuns, ieri, la 3,42% de la mai puţin de 1% în septembrie 2017, ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează dobânda pentru majoritatea împrumuturilor în lei, constituie evenimentul special pe care se poate paria, mai nou, la Stanleybet.

A dat G20 undă verde pentru războiul valutar global?

Călin RecheaMacroeconomie / 25 iulie 2018

Călin Rechea

"Ne vom abţine de la devalorizările competitive şi nu vom ţinti ratele de schimb valutar în scopuri concurenţiale", se arăta în comunicatul de presă publicat după întâlnirea miniştrilor de finanţe şi guvernatorilor băncilor centrale din ţările membre ale grupului G20, din martie 2018.

Acţiunile Electrica se tranzacţionează sub preţul de listare

DE LA FINALUL LUNII APRILIE,Acţiunile Electrica se tranzacţionează sub preţul de listare

Andrei Iacomi Companii / 25 iulie 2018

Titlurile companiei au pierdut 18% în acest an 

Ovidiu Dumitrescu, Tradeville: "Preţul acţiunilor EL se situează, de mai bine de jumătate de an, pe un trend descendent care, în lipsa unor veşti pozitive substanţiale, este greu de contracarat"

Acţiunile Electrica (EL) au avut una dintre cele mai slabe evoluţii din cadrul indicelui reprezentativ al pieţei noastre de capital, BET, în acest an, preţul titlurilor distribuitorului şi furnizorului de energie electrică suferind o scădere de 18,14% (procentaj calculat pe baza cotaţiilor de închidere din intervalul 29 decembrie 2017 - 23 iulie 2018), faţă de un avans de 2,52%, cât afişează principalul coş de acţiuni al pieţei, în aceeaşi perioadă.

Ordonanţa pe offshore, după promulgarea legii

Ordonanţa pe offshore, după promulgarea legii

Gheorghe IorgoveanuCompanii / 25 iulie 2018

Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor, a declarat, ieri, că viitoarea ordonanţă a guvernului pentru modificarea legii offshore trebuie să definească fără echivoc valoarea inves­tiţiilor şi modul cum se deduc acestea. Liderul PSD recunoaşte că formularea din Parlament lasă loc la confuzie cu privire la deducerea investiţiilor pe care companiile din domeniu le vor face în sectorul upstream.

Industria de evenimente aduce în ţară circa 500 milioane euro, anual

Industria de evenimente aduce în ţară circa 500 milioane euro, anual

A.T.Companii / 25 iulie 2018

Bucureştiul, pe locul 33 în topul oraşelor din Europa organizatoare de evenimente 

Industria de evenimente (Meetings, Incentives, Conventions and Exhibitions - MICE) aduce în mod direct, ţării noastre, circa 500 de milioane de euro anual, sume încă mici dacă ne comparăm cu ţările vestice, dar în creştere constantă, potrivit consultantului de turism, Traian Bădulescu.

Inspecţia Judiciară da, ÎCCJ ba

DUPĂ REVOCAREA ŞEFEI DNA, URMEAZĂ CEA A ŞEFEI ÎCCJ?Inspecţia Judiciară da, ÎCCJ ba

George MarinescuAnticorupţie / 25 iulie 2018

Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), este nemulţumită că ministerul de profil acţionează cu măsuri diferite. Magistratul consideră că, atât timp cât Inspecţia Judiciară verifică situaţia sentinţelor pronunţate de judecători, este îndreptăţit să solicite acelaşi lucru subordonaţilor de la Înalta Curte.

Autorităţile lansează un program de educaţie financiară

Autorităţile lansează un program de educaţie financiară

R.R.Cultură / 25 iulie 2018

Leonardo Badea, ASF: "Este un proiect mai mult decât necesar" 

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN), Banca Naţională a României (BNR), Ministerul Finanţelor Publice (MFP), Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) şi Asociaţia Româ­nă a Băncilor (ARB) au încheiat un acord de colaborare pentru realizarea de activităţi comune în domeniul educaţiei financiare şi pentru elaborarea Strategiei Naţionale de Educaţie Financiară (SNEF), arată un comunicat de presă comun al instituţiilor menţionate.

TeraPlast îşi propune livrări cu 50% mai mari decât în 2017

PENTRU ANUL ÎN CURS,TeraPlast îşi propune livrări cu 50% mai mari decât în 2017

R.R.Companii / 25 iulie 2018

Ovidiu Gurău, TeraPlast: "Deşi piaţa locală de materiale de construcţii trece printr-o perioadă dificilă, în sectorul privat şi al revânzătorilor înregistrăm o direcţie ascendentă" 

Grupul TeraPlast îşi propune pentru anul în curs vânzări de peste şase milioane de metri de ţevi din polietilenă, cu 50% mai mult faţă de volumul livrat în 2017, arată un comunicat transmis de companie.

Rezistenţa prin prostie

Cornel CodiţăEditorial / 25 iulie 2018

Cornel Codiţă

V-aţi întrebat vreodată care este fundamentul ştiinţific din spatele unor intuiţii artistice de geniu? Cum este, spre exemplu, cea pe care se sprijină adevărul absolut al nemuritoarelor versuri: "Nu mai plînge Jane, plînsul e de formă, Jeana nu e moartă, Jeana se transformă"?

Ediţia din 25.07.2018
Ediţia din 23.08.2019
AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Lifestyle
MACRO NEWSLETTER 25 Iulie 2018

MACRO NEWSLETTER 25 Iulie 2018

Macroeconomie / 25 iulie 2018

Vânzările retail din Marea Britanie au scăzut neaşteptat în iunie 2018, cu o rată lunară de 0,5%, după un avans de 1,4% în luna precedentă, iar creşterea anuală s-a temperat până la 2,9%, de la 4,1% în luna anterioară. Vânzările de produse...

Leneşii rămân fără ajutor social

Gheorghe IorgoveanuMiscellanea / 25 iulie 2018

Beneficiarii de ajutor social ce refuză un loc de muncă oferit, pierd, începând de ieri, dreptul la plata acestuia.

În Monitorul Oficial de ieri, a fost publicată legea 192/2018 prin care a fost modificată şi completată legea 416/2001 privind...

La un pas de infringement, pe securitate cibernetică

Gheorghe IorgoveanuPolitică / 25 iulie 2018

Curtea Constituţională a României (CCR) a admis, în 4 iulie, sesizarea formulată de preşedintele Klaus Iohannis şi a constatat că legea privind asigurarea unui nivel ridicat comun privind siguranţa informaţiilor şi securitatea cibernetică...

UBS are profituri peste aşteptări

A.V.Internaţional / 25 iulie 2018

Cel mai mare grup bancar din Elveţia, UBS, a raportat, ieri, un profit net de 1,3 miliarde de franci (1,31 miliarde de dolari) pentru trimestrul al doilea din 2018, depăşind aşteptările analiştilor, în condiţiile în care perspectivele de creştere...

DTLAWYERS
Apanova
Business Card
BTPay
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019
Schlumberger
Legestart

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo