ZIARUL BURSA

23 august
A-nceput de ieri să cadă câte o autostradă - în Germania

A-nceput de ieri să cadă câte o autostradă - în Germania

Călin RecheaInternaţional / 23 august

Călin Rechea

Angela Merkel a inaugurat autostrada A20 în decembrie 2005, la mai puţin de o lună de la instalarea sa în fotoliul de cancelar al Germaniei.

Autostrada a fost construi­tă pe teritoriul fostei RDG, face legătura între Lubeck şi graniţa cu Polonia, după joncţiunea cu A11, şi trece prin circumscripţia electorală a cancelarului Merkel.

La aproape 12 ani de la inaugurare, în toamna anului trecut, un segment de 100 de metri s-a prăbuşit şi vor mai trece luni bune până când se vor finaliza reparaţiile. Fotografii se găsesc pe site-ul publicaţiei Ostsee Zeitung, dacă se caută după "spektakulären Krater", expresie care nu mai are nevoie de traducere.

Deocamdată guvernul federal încearcă să stabilească vinovaţii, conform unui articol recent al ziarului din Ros­tock. Aceasta nu a împiedicat autorităţile să încredinţeze reparaţiile unei companii implicate direct în construcţia autostrăzii, deoarece nu au existat alternative.

Primul proces Bancpost în scandalul cesiunilor de credite

AUTORITATEA PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR, CHEMATĂ ÎN INSTANŢĂPrimul proces Bancpost în scandalul cesiunilor de credite

Emilia OlescuBănci-Asigurări / 23 august

Primul proces intentat de Bancpost în problema cesiunilor de credite cu plata la zi pe care banca le-a făcut în afara ţării a fost înregistrat la Judecătoria sectorului 2 al Capitalei, în data de 14 august. Plângerea contravenţională a fost înregistrată contra Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Constanţa, care a sancţionat drastic instituţia financiară pentru externalizările împrumurilor către entităţi din Olanda.

SUA şi China reiau negocierile comerciale

SUA şi China reiau negocierile comerciale

V.R.Internaţional / 23 august

Preşedintele american Donald Trump, sceptic în privinţa rezultatelor discuţiilor 

Statele Unite şi China erau aşteptate să reia ieri, la Washington, negocierile comerciale, care se vor încheia astăzi, dar aşteptările legate de acest eveniment sunt scăzute din cauza scepticis­mului exprimat de preşedintele american Donald Trump cu privire la rezultatul discuţiilor.

ROMPAN: "Preţul grâului a crescut cu 25% de la începutul perioadei de recoltare"

ROMPAN: "Preţul grâului a crescut cu 25% de la începutul perioadei de recoltare"

Ramona Radu Companii / 23 august

"Făina şi pâinea se vor scumpi", după cum anticipează ROMPAN  

Baciu, LAPAR: "La grâu şi la rapiţă, producţiile au fost mult mai mici în 2018 faţă de 2017, dar am putea să avem un nou record al producţiei la porumb"

Ioan Benea, agricultor: "În sectorul agricol, forţa de muncă este tot mai greu de găsit"

Seceta din această primăvară, urmată de ploi însemnate cantitativ, creează multe probleme sectorului agricol din ţara noastră, conform preşedintelui Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase (ROMPAN), Aurel Popescu, care anticipează că făina şi pâinea se vor scumpi în perioada următoare.

Biroul de Informaţii şi Relaţii Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a transmis, ieri, că nu există pe rolul Parchetului General niciun dosar de cercetare penală privind o eventuală tentativă de asasinat la adresa lui Liviu Dragnea, şeful PSD, şi preşedintele Camerei Deputaţilor.
Precizarea a fost făcută de reprezentanţii acestui birou deoarece, după emisiunea de la Antena 3, au apărut diferite informaţii în spaţiul public, venite pe surse, care precizau că Parchetul infirmă existenţa vreunei plângeri penale, a unei investigaţii sau informaţii cu privire la presupusa tentativă de asasinat a liderului social-democrat.

Victimizarea sau diversiunea lui Dragnea

George MarinescuPolitică / 23 august

Pentru a arunca în derizoriu sutele de victime ale intervenţiei în forţă a Jandarmeriei din data de 10 august, mass-media aservită puterii politice a simţit nevoia să îl spele pe Liviu Dragnea.

Acţiunea de albire sau mai bine zis de victimizare a şefului PSD a avut loc la Antena 3, post despre care în ediţia de ieri vă spuneam că, potrivit unui studiu, ar servi interesele Rusiei.

Prima parte a interviului a început cu lauda de sine a lui Liviu Dragnea. Liderul PSD a menţionat că au crescut salariile, că au crescut pensiile, şi vor mai creşte, că multinaţionalele, Klaus Iohannis, PNL şi USR se opun schimbării pe care ar pune-o în practică social-democraţii.

Pegas se listează pe Amazon

Pegas se listează pe Amazon

Companii / 23 august

Pegas, cel mai cunoscut brand de biciclete din România, iese pe piaţa europeană prin listarea pe 5 marketplace-uri Amazon, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.

Banca Rusiei şi-a crescut achiziţiile de aur

Banca Rusiei şi-a crescut achiziţiile de aur

A.V.Internaţional / 23 august

Rusia şi-a sporit rezervele de aur în iulie, prin achiziţii care au fost mai mari decât în oricare altă lună din acest an, în condiţiile în care continuă să cumpere metal preţios pe fondul sancţiunilor pe care i le-a impus SUA.

Highways keep collapsing - this time in Germany

Highways keep collapsing - this time in Germany

Călin RecheaEnglish Section / 23 august

Angela Merkel inaugurated the highway in December 2005, less than a month after she became chancellor of Germany.

The highway was built on the territory of the former East Germany, connects Lubeck and the Polish border, after the junction with A11, and goes through the electoral precinct of chancellor Merkel.

FCSB şi CFR Cluj atacă "banca europeană"

FOTBAL ŞI BANIFCSB şi CFR Cluj atacă "banca europeană"

Octavian DanSport / 23 august

FCSB şi CFR Cluj vor juca, astăzi, în manşa tur a play-off-ului Ligii Europa. Meciurile sunt foarte importante, calificarea în grupe putând rezolva bugetele pentru următorul sezon în cazul ambelor formaţii. Chiar dacă în Liga Europa nu se câştigă la fel de mult ca în Liga Campionilor, premiile nu sunt deloc de neglijat.

Meciul

Cum putem reacţiona faţă de teoriile complotului?

Cristian PîrvulescuEditorial / 23 august

Cristian Pîrvulescu

Deşi în ultimii ani teoriile conspiraţiei apar mai mult sau mai puţin spontan în spaţiul public românesc, devenind un loc comun, lansarea de către Liviu Dragnea a unor remarci privind o presupusă intenţie de asasinare a sa în urmă cu un an şi jumătate, finanţată de un cunoscut om de afaceri străin - cel mai probabil o trimitere la George Soros - reprezintă apogeul absurdului conspiraţionist al momentului. Dar în ţara care a avut o contribuţie esenţială la inventarea "absurdului" literar (Urmuz, Ionesco), o conspiraţie în plus nu pare să jeneze. Din contră, pusă în contextul acuzelor privind o aşa-zisă încercare de lovitură de stat, teza asasinatului ratat pare să urmărească să trezească nu doar empatie, ci şi o reacţie de mobilizare.

Ediţia din 23.08.2018
Ediţia din 19.12.2018
AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Rulaj de doar 25 de milioane de lei

BVBRulaj de doar 25 de milioane de lei

Vlad DobreaPiaţa de Capital / 23 august

BET-FI singurul indice în creştere 

Rulajul înregistrat în şedinţa de tranzacţionare de ieri a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a fost de doar 25,8 milioane de lei (5,57 milioane de euro), cu mult sub valoarea medie zilnică a acestui an, de...

MACRO NEWSLETTER-23 August 2018

MACRO NEWSLETTER-23 August 2018

Macroeconomie / 23 august

Preţurile de consum din zona euro şi-au accelerat creşterea anuală în luna iulie 2018, până la 2,1%, de la 2% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare de 0,3%, după un avans de 0,1% în luna anterioară. Preţurile alimentelor şi-au...

ALDE, nedecisă privind suspendarea lui Iohannis

ALDE, nedecisă privind suspendarea lui Iohannis

G.M.Politică / 23 august

Formaţiunea politică al cărei şef este Călin Popescu Tăriceanu nu pare dispusă deocamdată să îl suspende pe preşedintele Klaus Iohannis. Deşi în urmă cu două zile liderul PSD Liviu Dragnea spunea că speră ca Tăriceanu să îşi fi schimbat poziţia...

Deleanu
FNGCIMM
Cotnari
Erfi
Flixi
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Verattiva
Contessina
Primigi
Adhouse
Legestart

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Calendarul BURSA 2018
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo