ZIARUL BURSA

23 noiembrie 2018
Ilustraţie de MAKE

CLARA VOLINTIRU, ASE:"Suferim de orbul găinilor: vedem numai problemele din curtea noastră"

Alina VasiescuPolitică / 23 noiembrie 2018

"Întreaga Uniune Europeană se confruntă cu un nivel foarte ridicat de instabilitate şi incertitudine cu privire la definiţiile proiectului comun" 

Preluarea preşedinţiei rotative a Consiliului UE de către ţara noas­tră, începând din 1 ianuarie 2019, nu trebuie să nască neapărat o dis­cuţie despre cât de pregătiţi suntem noi, ci despre cât de pregătit este întreg contextul european, conform doamnei Clara Volintiru, profesor universitar în cadrul Departamentului de Relaţii Economice Internaţionale (REI), al Academiei de Studii Economice din Bucureşti (ASE).

Dezbinaţi de... remaniere

ÎNAINTE DE CENTENAR, Dezbinaţi de... remaniere

Marinescu GeorgePolitică / 23 noiembrie 2018

Klaus Iohannis a ales, ieri, pentru a treia oară în această săptămână, să fie un preşedinte-jucător. Preşedintele a amânat, până după 1 decembrie, numirea lui Mircea Drăghici în funcţia de ministru al Transporturilor în locul demisionarului Lucian Şova, precum şi numirea Olguţei Vasilescu în funcţiile de vicepremier şi ministru al Dezvoltării Regionale, în locul lui Paul Stănes­cu. Practic, şeful statului a vrut să le arate social-de­mocraţilor că şi el poate.

Instanţa: "Acţiunile pentru conversie şi îngheţarea CHF - întemeiate"

RAIFFEISEN BANK, OBLIGATĂ SĂ ÎNCASEZE UN CREDIT ÎN EURO LA CURSUL ISTORICInstanţa: "Acţiunile pentru conversie şi îngheţarea CHF - întemeiate"

Emilia OlescuBănci-Asigurări / 23 noiembrie 2018

Tribunalul Cluj: "Băncii nu îi este permis să culeagă ani de zile cantităţi duble sau triple de monedă de la consumator, lăsând tot riscul crizei pe capul acestuia, după care să spună că nu banca, ci consumatorii sunt obligaţi să fie de acord cu conversia, dar la cursul de azi, un curs umflat şi paraumflat" 

Acţiunile pe tema conversiei în lei şi a îngheţării francului elveţian sunt întemeiate nu numai pe legislaţia privind clauzele abuzive, ci şi pe cea privind obligaţia băncii de informare a consumatorului, pe cea aferentă practicilor înşelătoare sau agresive ale profesioniştilor, precum şi pe reglementările referitoare la produsele defectuoase şi reclamă, arată Tribunalul Cluj în cadrul unei motivări.

"Din datele disponibile, constatăm că va urma o recesiune"

COMPANIILE DIN CONSTRUCŢII AVERTIZEAZĂ:"Din datele disponibile, constatăm că va urma o recesiune"

Mihai GongoroiCompanii / 23 noiembrie 2018

Marii constructori cer Guvernului subvenţii şi un regim fiscal special pentru angajaţi 

Reprezentanţii Federaţiei Patronatelor din Construcţii (FPSC) au tras ieri un semnal de alarmă, avertizând că actuala criză din sectorul construcţiilor ar putea duce economia în recesiune, aceştia cerând Guvernului subvenţii şi un regim fiscal special pentru a creşte salariile muncitorilor din domeniu şi pentru a opri emigraţia acestora.

Ediţia din 23.11.2018
Ediţia din 22.02.2019
AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Cybersecurity Romania 2019
Rectificare bugetară dură la Ministerul Transporturilor

Rectificare bugetară dură la Ministerul Transporturilor

I.GHE.Companii / 23 noiembrie 2018

Ministerul Finanţelor Publice a publicat modul în care va fi efectuată a doua rectificare bugetară din acest an. Pe primul loc la tăierile de fonduri pentru sfârşitul lui 2018 se situează Ministerul Transporturilor, care va pierde 1,16 miliarde lei.

Carlos Ghosn

Boardul Nissan a decis demiterea lui Carlos Ghosn

A.T.Internaţional / 23 noiembrie 2018

Carlos Ghosn a fost demis din funcţia de preşedinte al companiei Nissan Motor, la trei zile după arestarea sa pentru acuzaţiile de încălcare a legis-laţiei financiare, marcând o cădere uimitoare din graţie a unui executiv care a câştigat un...

Lichiditate de numai 26 milioane de lei

BVBLichiditate de numai 26 milioane de lei

A.I.Piaţa de Capital / 23 noiembrie 2018

Toţi indicii au încheiat şedinţa de tranzacţioare în scădere  

Rulajul înregistrat în şedinţa de tranzacţionare de ieri a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a fost de doar 26,53 milioane de lei, sub valoarea medie a acestui an, de 40,98...

AFIR - contracte de finanţare de 271 milioane euro

R.R.Companii / 23 noiembrie 2018

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a primit online peste 8.600 de solicitări de finanţare pentru investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi non-agricole în mediul rural prin intermediul submăsurilor 6.2 şi 6.4 din...

MACRO NEWSLETTER 23 Noiembrie 2018

MACRO NEWSLETTER 23 Noiembrie 2018

Macroeconomie / 23 noiembrie 2018

Comenzile pentru bunuri durabile din SUA au scăzut semnificativ peste aşteptări în octombrie 2018, cu o rată lunară de 4,4%, după un declin de 0,1% în luna precedentă, iar creşterea anuală s-a temperat până la 6,7%, de la 7% în luna anterioară.

Rata şomajului este în scădere

Macroeconomie / 23 noiembrie 2018

Numărul şomerilor înregistraţi în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) era, în octombrie, de 290.179 persoane, în scădere 6.572 de persoane faţă luna anterioară, iar rata şomajului a scăzut la 3,33%.

Britanicii îşi fac stocuri de vin înainte de Brexit

Britanicii îşi fac stocuri de vin înainte de Brexit

Internaţional / 23 noiembrie 2018

Majestic Wine Plc, cel mai mare retailer de vinuri din Marea Britanie, a anunţat că în săptămânile de dinaintea datei de 29 martie 2019 va importa un stoc suplimentar de vinuri în valoare de 5 până la 8 milioane de lire sterline pentru a se...

Conferinta BURSA Codul insolventei 2019
Deleanu
Apanova
Erfi

ENGLISH SECTION

more articles

Legestart

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo