ZIARUL BURSA

19 decembrie 2018
Riscurile continuă să domine bursele europene

Riscurile continuă să domine bursele europene

Mihai GongoroiPiaţa de Capital / 19 decembrie 2018

Depreciere de peste 20% pentru indicele DAX, de la începutul anului până în prezent  

Claudiu Cazacu, XTB România: "În următoarele luni mă aştept la un episod de recuperare, dar probabil nu de la nivelul actual al cotaţiilor, ci de la niveluri mai joase"

Încetinirea economiei globale, lipsa stimulilor fiscali în Europa, nerezolvarea disputelor comerciale, precum şi incertitudinile politice pe care le induc în pieţele de acţiuni Brexit-ul sau disputa dintre Italia şi Comisia Europeană cu privire la deficitul bugetar al guvernului de la Roma, sunt doar câteva dintre motivele pentru care investitorii şi-au lichidat deţinerile de pe bursele din Europa, scrie Bloomberg.

Daniel Cătălin Zamfir

Proiectele senatorului Zamfir, la un pas să treacă de Parlament

E.O.Politică / 19 decembrie 2018

Proiectele de lege iniţiate de senatorul Daniel Cătălin Zamfir se află la un pas să treacă de Parlament, după ce acestea au fost aprobate de comisiile reunite de buget-finanţe şi juridică din Camera Deputaţilor, conform anunţului făcut, ieri, pe pagina de Facebook, de Grupul Clienţilor cu Credite în CHF.

Iluziile progresului

Cornel CodiţăEditorial / 19 decembrie 2018

Cornel Codiţă

În sfîrşit, iaca, după lupte seculare care au durat aproape 30 de ani de la Revoluţie încoace, l-am ajuns din urmă pe Caţavencu!!!

Ediţia din 19.12.2018
Ediţia din 22.01.2019
AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Imoralitatea UDMR, certificată de normele statutare

George MarinescuPolitică / 19 decembrie 2018

Uniunea Democrată a Maghiarilor din România a fost în ultima vreme în centrul atenţiei din cauza negocierilor pe care liderii maghiarilor le-au avut cu reprezentanţii puterii politice, dar şi ai opoziţiei. Dar UDMR negociază din 1990 încoace şi...

Compania Jidvei - investiţii de 1,5 milioane euro

Compania Jidvei - investiţii de 1,5 milioane euro

E.O.Frăţia Vinului / 19 decembrie 2018

Producătorul de vinuri Jidvei a derulat în acest an un program de investiţii de 1,5 milioane de euro, conform unui comunicat transmis de companie. Acesta arată, printre altele: "Grija pentru mediu şi preocuparea constantă pentru utilizarea...

Televizorul care se poate "rula" va fi lansat în 2019

Televizorul care se poate "rula" va fi lansat în 2019

Miscellanea / 19 decembrie 2018

Primul televizor care se poate rula va apărea în prima parte a anului viitor. Avansul tehnologic în domeniul ecranelor se va concretiza în 2019 nu doar cu telefoane pliabile, un segment foarte mediatizat în ultimele luni, dar şi cu televizoare de...

Val de scăderi la BVB

BVBVal de scăderi la BVB

A.I. Piaţa de Capital / 19 decembrie 2018

Cea de-a doua şedinţă de tranzacţionare a săptămânii a fost marcată de deprecierea tuturor indicilor Bursei de Valori Bucureşti (BVB), pe fondul unui rulaj de 74,75 milioane de lei, peste valoarea medie înregistrată în acest an, de 41,44 milioane...

LEGISLAŢIEImpactul GDPR în serviciile de sănătate

Vlad Irimia, Senior Associate Voicu&FilipescuConsultanţă juridică / 19 decembrie 2018

Odată acceptată ideea că Regulamentul 2016/679 privind protecţia datelor (GDPR) este pe deplin aplicabil nu doar diverselor entităţi juridice (inclusiv în cazul companiilor mici, cu un nivel destul de redus al activităţii), ci şi în cazul...

MACRO NEWSLETTER-19 Decembrie 2018

MACRO NEWSLETTER-19 Decembrie 2018

Macroeconomie / 19 decembrie 2018

Preţurile de consum din zona euro şi-au temperat creşterea anuală în noiembrie 2018, până la 1,9%, de la 2,2% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare de 0,2%, după un avans de 0,3% în luna anterioară. Preţurile alimentelor şi-au...

Concedierea îi aduce lui Mourinho 26 milioane de euro

Sport / 19 decembrie 2018

Cunoscutul tehnician Jose Mourinho a fost concediat de Manchester United. Venit în 2016, Mourinho a câştigat cu Manchester United Liga Europa, însă nu a reuşit să obţină titlul în Premier League. În acest sezon, după 17 etape, Manchester  United...

Deleanu
Depozitarul Central
Ecosmart
Cotnari
Flixi
Erfi

ENGLISH SECTION

more articles

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo