ZIARUL BURSA

05 iulie
În fotbal am ajuns la semifinale, dar cu Preşedinţia CUE, la final

LUNA IUNIE FINANCIARĂÎn fotbal am ajuns la semifinale, dar cu Preşedinţia CUE, la final

Emilia OlescuMacroeconomie / 05 iulie

Luna iunie a marcat finalul mandatului pe care ţara noastră l-a avut în fruntea Consiliului Uniunii Europene. Du­pă cele şase luni în care am deţinut preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, premierul Viorica Dăncilă a făcut un bilanţ al activităţii noastre, precizând: "Bilanţul este impresionant: aproximativ 2.500 de reuniuni şi evenimente, din care peste 2.000 de reuniuni ale grupurilor de lucru, 64 de reuniuni la nivel ministerial al Consiliului UE, un total de 300 de evenimente organizate în România, precum şi găzduirea Summitului de la Sibiu. În termeni de rezultate putem vorbi, de asemenea, de un bilanţ mai mult decât generos: 90 de dosare legis­lative închise într-un timp record de trei luni până la finalul activităţii legis­lative a Parlamentului European, în medie un dosar în fiecare zi. (...)

BET - la peste 8.800 de puncte

LUNA IUNIE FINANCIARĂBET - la peste 8.800 de puncte

Andrei IacomiPiaţa de Capital / 05 iulie

Debut la BVB pentru obligaţiunile ipotecare a Alpha Bank România, în valoare de 200 milioane de euro  

Rulaj mediu zilnic de 55,9 milioane de lei, cu 16,2% peste cel din mai

Discount-uri de tranzacţionare între cotaţia acţiunii şi VUAN de 30,55% pentru SIF Moldova şi 64,56% în cazul SIF Banat - Crişana

Tendinţa ascendentă pe care indicele BET a dezvoltat­-o începând cu perioada februarie - martie a acestui an a continuat şi în iunie, referinţa pieţei noastre de capital încheind cea de­-a şasea lună a anului la 8.814,27 puncte, într-o mişcare de creştere în care coşul de acţiuni a câştigat 321,14 de puncte, faţă de finalul lunii anterioare, echivalentul unui avans de 3,78%.

Man şi Puşcaş sărbătorind victoria (Sursa foto: frf.ro)

LUNA IUNIE FINANCIARĂEchipa naţională de tineret, surpriza lunii iunie

D.N.Sport / 05 iulie

Echipa naţională de fotbal tineret a fost marea surpriză, din punct de vedere sportiv, a acestei prime jumătăţi de an, reuşind o performanţă extraordinară la turneul final al Campionatului European: accederea în semifinalele competiţiei, şi calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokio de anul viitor (după o pauză de 56 de ani).

4 Iulie, pe stil nou!

Cornel CodiţăEditorial / 05 iulie

Cornel Codiţă

Nici Ziua Americii nu mai este ceea ce a fost odată! Iar acest lucru nu poate trece neobservat, aici, în România, ţară în care Statele Unite dispun nu doar de rezervaţii întinse de "ghiocei" veniţi pe lume doar ca să se închine reverenţios şi ipocrit puterii nemărginite a soarelui ascuns al primăverii, ci şi de cîţiva prieteni adevăraţi. De ce nu mai este ceea ce a fost? Pentru că aşa vrea Trump

Ediţia din 05.07.2019
Ediţia din 19.07.2019
AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Lifestyle
Muşchi file cu multă apă!

Muşchi file cu multă apă!

O.D.Lifestyle / 05 iulie

Apreciat, prezent şi la mesele festive, dar şi la cele câmpeneşti, muşchiul file nu este un produs atât de "natural" pe cât ne închipuim. Procesarea şi în acest caz este una destul de "invazivă", iar adaosurile sunt multiple, da...

Macro Newsletter - 05 iulie 2019

Macro Newsletter - 05 iulie 2019

Macroeconomie / 05 iulie

Preţurile de consum din Olanda şi-au accelerat creşterea anuală în iunie 2019, până la 2,7%, de la 2,4% în luna precedentă, pe fondul unei noi scăderi lunare de 0,1%. Preţurile alimentelor şi-au accelerat creşterea anuală până la 4,8%, de la 3,8%...

Apanova
Invatamantul profesional dual - solutie pentru forta de munca
BIG FOUR
smart city industry awards 2019
PODUL DE LUT
Calendarul BURSA 2019
Schlumberger
Legestart

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo