Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 18.03.2016
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A FRANCOFONIEI, SUB SEMNUL RECUNOAȘTERII FRANCOFONIEI ROMÂNEȘTI
Numărul tinerilor din spațiul francofon este cel mai mare din istorie, respectiv 245 milioane
       Anual, la 20 martie, 75 de țări membre ale Organizației Internaționale a Francofoniei celebrează Ziua Internațională a Francofoniei prin diverse manifestări culturale, acest eveniment apărând în anul 1998.

       În martie, în preajma acestei sărbători, Organizația Internațională a Francofoniei organizează "Săptămâna limbii franceze și a francofoniei".

       Cu acest prilej, doamna Sanda-Maria Ardeleanu, profesor universitar DHC, președintele Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Francofoniei-APF, a avut amabilitatea să ne acorde un interviu în care ne-a povestit despre implicarea țării noastre în cadrul Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF).

 
     Reporter: Stimată doamnă, cum apreciați rolul României în cadrul Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF)?

     Sanda-Maria Ardeleanu: Româ¬nia se bucură de o recunoaștere foarte bună în cadrul Organizației Internaționale a Francofoniei, mai ales după organizarea Sommet-ului Francofoniei din 2006, când țaranoastră a fost declarată Stat-far al Francofoniei în Europa Centrală și de Est.

     Colaborarea cu instituțiile francofone de la București, cu Biroul Regional al OIF, reprezentat de doamna director Chantal Moreno, este excelentă. Doamna Chantal Moreno a efectuat o vizită la Suceava, la invitația mea, în luna octombrie 2015, prilej cu are s-au deschis o serie de proiecte în instituții de învățământ din Bucovina.

     La sesiunea Adunării Parlamentare a Francofoniei (APF), desfășurată la Berna, în iulie 2015, membrii Delegației Parlamentului României la APF au avut discuții bilaterale cu doamna Michaëlle Jean, Secretarul general al OIF, în care au reamintit importanța pe care România o conferă Francofoniei și promovării valorilor OIF. Parlamentarii români au reamintit că, în condițiile în care România continuă să fie bastionul Francofoniei în Europa Centrală și Orientală, ar fi oportun ca aportul țării noastre să fie recunoscut și sprijinit, inclusiv la nivelul instanțelor parlamentare francofone, prin prezența unui parlamentar român în aceste structuri.

     Doamna Michaëlle Jean a menționat că a apreciat, în mod cu totul deosebit, vizita pe care a efectuat-o în țara noastră, în perioada anterioară ultimului Sommet al Francofoniei și a mulțumit și cu această ocazie autorităților române pentru sprijinul acordat candidaturii sale, sprijin care "a cântărit în procesul de alegere a sa în funcția de Secretar general al OIF". Domnia sa a promis că va păstra în atenție cele semnalate de partea română și va susține, în măsura competențelor și influenței de care dispune, acest deziderat, apreciat drept justificat.

     Din cadrul Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Francofoniei, doamna deputat Simona Bucura Oprescu a fost aleasă să participe la Programul Tineri Parlamentari Francofoni-Jeunes Pousses. Acest program, inițiat de APF, are drept obiectiv dinamizarea relațiilor dintre parlamentele membre, schimbul de experiențe, promovarea valorilor francofone, implicarea tinerilor în parlamentele francofone. Programul se va desfășura pe o perioadă de doi ani, în care vor avea loc reuniuni în toate regiunile francofone. La acest program a fost stabilită participarea unui număr de patru tineri parlamentari francofoni din fiecare din cele patru Regiuni ale APF.

     Prima reuniune din cadrul Programului a avut loc în perioada 18-23 octombrie 2015, la Paris și Bruxelles. Cu această ocazie, tinerii parlamentari au avut o întrevedere la Paris, la sediul Organizației Internaționale a Francofoniei cu Administratorul OIF, domnul Adama Ouane.

     În data 21 octombrie a.c., tinerii parlamentari francofoni au participat, la Parlamentul Federației Wallonie-Bruxelles, la alocuțiunea doamnei Michaëlle Jean, Secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei, în prezența președintelui Parlamentului, Philippe Courard, în cadrul unei sesiuni plenare.

     În discursul său, doamna Secretar general a salutat prezența tinerilor parlamentari francofoni, asigurându-i de toată disponibilitatea sa în colaborări în favoarea Francofoniei, adăugând că tinerii parlamentari nu reprezintă doar viitorul Francofoniei, ci și prezentul, prin acțiunile concrete întreprinse de aceștia, afirmând că numărul tinerilor din spațiul francofon este cel mai mare din istorie, respectiv 245 milioane. Acești tineri au nevoie de suport, în contextul dificil la nivel mondial, într-o lume în criză. Doamna Michaëlle Jean a reiterat valorile comune împărtășite de toate țările din spațiul francofon și mobilizarea printr-o serie de acțiuni strategice în favoarea limbii franceze, limbă de creație și de inovare, limbă utilizată în economie și asociate. În acest spațiu plin de contraste, Francofonia este un actor activ în relațiile internaționale, partener al ONU și al instituțiilor specializate, dar și în cadrul Uniunii Africane și al Uniunii Europene. Referitor la prezența limbii franceze în cadrul organizațiilor internaționale, referindu-se explicit la ONU și UE, Secretarul general al Francofoniei a apreciat redactarea documentelor în limba franceză. În contextul actual al mondializării, este necesar să găsim soluții și parteneriate, prin finanțări inovative, în vederea unei stabilizări a provocărilor constante. Este nevoie să se acționeze pe termen lung, în vederea eradicării amenințărilor cu care se confruntă țările. Toate obiectivele de dezvoltare durabilă amânate trebuie gestionate acum, timpul presează.

     Cu ocazia acestei importante sesiuni a organizației, în cadrul unei ceremonii, mi-a fost fost acordată medalia Ordinului Pleiadei în grad de Ofițer.

     O distincție importantă pentru România a fost Premiul Senghor-Césaire oferit Casei de Editură Demiurg Iași, pentru publicarea de opere în limba franceză de către profesori de limbă franceză din Moldova, precum și de opere ale autorilor francofoni români și străini, contribuind, astfel, la promovarea Francofoniei.

     Diploma și medalia Ordinul Pleiadei în grad de Cavaler au fost înmânate domnului deputat Daniel-Stamate Budurescu, șeful delegației parlamentare române, fiind felicitat de către doamna Secretar general al OIF, Michaëlle Jean, precum și de Președintele APF, Paul E. McIntyre, pentru primirea de către România a acestui premiu important.

     În 2015, Delegația Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Francofoniei a solicitat schimbarea statutului din membru asociat în membru cu drepturi depline. În iulie 2016, la sesiunea plenară ce va avea loc în Madagascar, propunerea va fi înaintată plenului spre aprobare, fapt ce va consolida statutul României de stat-far în Europa Centrală și de Est.

     Reporter: Își păstrează încă România rolul tradițional de țară francofonă?

     Sanda-Maria Ardeleanu: Desigur. Diplomația parlamentară și academică sunt doi piloni importanți care consolidează acțiunile la nivel guvernamental.

     Faptul că, în acest an 2016, celebrăm Ziua Francofoniei la Palatul Cotroceni semnifică importanța la cel mai înalt nivel acordată de țara noastră tuturor acțiunilor de promovare a limbii franceze.

     Colaborarea deosebită pe care o avem cu instituțiile francofone cu sediul la București în unificarea eforturilor de a acționa în favoarea valorilor francofone reprezintă un alt argument că România a fost, este și va rămâne țara francofonă în această parte a Europei. Este de remarcat relația pe care o avem pe linie francofonă cu țările din regiune, în special cu Republica Moldova.

     Reamintesc despre organizarea, în perioada 20-23 martie 2014, la București și Suceava, a Conferinței Șefilor de delegații ale parlamentelor membre ale Adunării Parlamentare a Francofoniei (APF) din regiunea Europa, în contextul intensificării demersurilor de promovare a valorilor francofone în Europa Centrală și de Est, reuniunile Regionalei Europa a APF având loc la Chișinău, în perioada 27-28 noiembrie 2013, la București, în perioada 20-23 martie 2014, și la Varșovia, în toamna anului 2014. Alegerea perioadei de desfășurare a Conferinței, 20-23 martie 2014, a fost stabilită luându-se în considerare marcarea, la București, a Zilei Internaționale a Francofoniei, celebrată anual în data de 20 martie.

     Reporter: România a avut tradiție în francofonie. Și, totuși, limba engleză ocupă un loc din ce în ce mai important în rândul tinerilor din România. Ce trebuie făcut pentru ca tinerii să prefere limba franceză, în locul limbii engleze?

     Sanda-Maria Ardeleanu: Trăim într-o lume globalizată, cu acces rapid la informație, iar limba engleză este cel mai uzitat instrument de comunicare. Acest aspect nu înseamnă, neapărat, o cunoaștere solidă a unei limbi de circulație internațională. Aceasta este realitatea referitoare la limba engleză. Promovarea multilingvismului este o soluție viabilă în continuarea promovării limbii franceze în rândul tinerilor.

     Rolul esențial în apropierea copiilor și tinerilor îl au profesorii de limbă franceză.

     Referitor la educație, "România educată" este proiectul național al Președintelui României care reprezintă începutul reașezării societății pe valori, dezvoltarea unei culturi a succesului bazată pe performanță, muncă, talent, onestitate și integritate.

     În acest sens, în perioada 2016-2018, Administrația Prezidențială derulează o amplă dezbatere publică privind educația și cercetarea din România, structurată în trei etape:

      Prima etapă (2016-2017) va fi dedicată unei dezbateri ce își dorește să antreneze întreaga societate în construirea unei viziuni pe termen lung privind sistemul național de educație și cercetare, viziune care să sprijine apoi identificarea opțiunilor strategice ale României și transformarea lor în obiective de țară.

      A doua etapă (2017) va porni de la viziunea și obiectivele asumate anterior, pentru a creiona o strategie și un plan operațional pentru educație și cercetare.

      A treia etapă (2018) implică elaborarea unui mix de politici publice clare, a unui model de guvernanță pentru sectorul educație și cercetare și, în măsura în care este necesară, susținerea unei eventuale reașezări normative.

     Organizația Internațională a Francofoniei, împreună cu Agenția Universitară a Francofoniei, Conferința miniștrilor de educație și ai tineretului din țările francofone- CONFEMEN și CONFEJES, împreună cu Universitatea Senghor din Alexandria, au lansat, la Dakar, în octombrie 2015, Institutul Francofoniei pentru Educație și Formare-IFEF, care are drept obiectiv formarea, în următorii 10 ani, a peste 100.000 de profesori și formatori. Prin reunirea expertizei disponibile din spațiul francofon se are în vedere înființarea unui centru de excelență în materie de cooperare, formare continuă, cercetare și sprijin tehnic în favoarea statelor francofone

     Reporter: Care sunt modalitățile prin care tinerii pot duce mai departe spiritul mobilizator al francofoniei?

     Sanda-Maria Ardeleanu: În marja sesiunii APF din 2015 s-a desfășurat cea de-a 7-a Ediție a Parlamentului Francofon al Tinerilor-PFT, organizat la fiecare doi ani, la care au participat, alături de delegațiile parlamentare, tineri francofoni desemnați cu sprijinul secțiunilor membre din cadrul Parlamentelor Naționale ale Tinerilor și agreați de APF.

     Din partea României au participat la Berna, la această sesiune a PFT, doi membri ai Parlamentului Tinerilor, Emanuela Teodora Manolache, studentă la Universitatea București, specializarea Științe Politice în Limba Franceză și Mihai Minel Stahie, student la Facultatea de Psihologie și Științele Educației și la Facultatea de Drept din cadrul Universității București, iar din ianuarie 2015 este student la Universitatea Sorbona-Școala de Drept.

     Reunirea tinerilor francofoni a avut drept obiective cunoașterea de către generația tânără a demersurilor în sprijinul diplomației parlamentare, familiarizarea cu activitățile APF.

     În data de 10 iulie a.c., tinerii francofoni au fost prezenți la sesiunea plenară a APF, ocazie cu care au prezentat rezoluțiile adoptate în cadrul PFT. Aceste rezoluții ale tinerilor francofoni vor fi prezentate și la următorul Sommet al Francofoniei.

     Istoria care leagă cele două limbi, franceza și româna, pe acest teritoriu a cunoscut cel puțin trei momente de prim plan: în 1859, la momentul Unirii Principatelor Moldova și Valahia și alegerea lui Alexandru Ioan Cuza, Napoleon III și consulul său de la Iași, Victor Place, au susținut și încurajat aceste evenimente; apoi, în perioada Primului Război Mondial, Franța a trimis o Misiune Militară și Sanitară de Salvare, comandată de generalul Henri Berthelot, ce a permis redresarea armatei române și victoria finală până la Marea Unire a României. În anii '90, după Revoluția română din 1989, este relansat suflul de prietenie între România și lumea francofonă, Franța, Belgia, Elveția.

     Roudoudou, Riquiqui, Pif au fost primele reviste în franceză cunoscute de români.

     Învățarea limbii franceze la Universitate a început în România în 1897, pentru ca, începând cu anul 1900, să fie înființată, prima Catedră de limba și literatura franceză la Universitatea din Iași. Studierea limbii franceze în învățamântul public a devenit emblematică. Limba franceză a păstrat totdeauna statutul de "limbă de civilizație și de cultură".

     Reporter: Vă mulțumesc! 
A consemnat ANCUȚA STANCIU
 

 

.