ALEGERI PREZIDENŢIALE 2019Rezultate provizorii: Klaus Iohannis câştigă detaşat cu aproape 37,5%, Dăncilă 22,6%, Barna 14,7%

V.D.
Politică /

Rezultate provizorii: Klaus Iohannis câştigă detaşat cu aproape 37,5%, Dăncilă 22,6%, Barna 14,7%

Actualizare - În judeţele Giurgiu, Olt şi Teleorman, Viorica Dăncilă a obţinut 42,85%, 42,99% şi 47,27% din voturi, urmată de Klaus Iohannis cu 30,50%, 29,72% şi 30,09%.

---

Actualizare - Mureş: Klaus Iohannis a obţinut 34,81% din voturi, Kelemen Hunor - 26,29%, Viorica Dăncilă - 13,46%, Dan Barna - 11,10%, Mircea Diaconu - 5,98%, Theodor Paleologu - 3,69%, Ramona-Ioana Bruynseels - 2,16%, restul candidaţilor întrunind sub 1% din voturi.

---

Actualizare - În judeţul Tulcea, în urma primului tur de scrutin, Klaus Iohannis a primit 39,26% din voturile valabil exprimate, Viorica Dăncilă, 23,39%, iar Dan Barna, 12,61%.

---

Actualizare - Bacău: Klaus Iohannis a câştigat alegerile în judeţ cu 36,6% iar pe poziţia a doua s-a clasat candidatul PSD, Viorica Dăncilă, cu 25,4%.

---

Actualizare - În judeţul Vaslui, Klaus Iohannis a obţinut 32,39% din voturile valabil exprimate, în timp ce Viorica Dăncilă a fost votată de 31,5% dintre persoanele prezente la urne.

Pe locul trei s-a clasat Dan Barna, care a primit voturile a 11,8% dintre cetăţenii care şi-au exprimat dreptul de vot.

---

Actualizare - În judeţul Arad: Klaus Iohannis - 43,3%, Viorica Dăncilă - 17,29%, Dan Barna - 13,97% şi Mircea Diaconu - 8,19%

---

Actualizare 01:54 - Klaus Iohannis a câştigat în judeţul Iaşi cu 36,22 la sută, fiind urmat de Dăncilă, cu 21,19% - numărătoare paralelă

---

Actualizare 01:41 - În Vrancea, Iohannis a obţinut 40,49% din voturi, fiind urmat de Dăncilă, cu 28,16%, şi de Barna, cu 9,97% - numărătoare paralelă

---

Actualizare 01:28 - Rezultate provizorii în judeţul Buzău: Viorica Dăncilă - 34,56%, Klaus Iohannis - 29, 69%, Mircea Diaconu - 13,42%

---

Actualizare - Klaus Iohannis a obţinut 66,83% dintre voturile exprimate în judeţul Sibiu, potrivit numărătorii paralele realizate de PNL, fiind urmat de Dan Barna, cu 11,02% şi Viorica Dăncilă, cu 9,72%.

---

Actualizare 00:48 - Rezultate provizorii în judeţul Harghita: Kelemen Hunor - 76,65%, Klaus Iohannis - 9,31%, Viorica Dăncilă - 4,04%, Dan Barna - 3,69%

În judeţul Harghita, prezenţa la alegerile prezidenţiale de duminică a fost de 42.32%, fiind exprimate 113.462 de voturi.

După centralizarea voturilor din toate cele 290 de secţii, Kelemen Hunor a obţinut 86.969 voturi - 76,65%.

pe locul al doilea s-a situat Klaus Iohannis cu 10574 voturi - 9,31%.

El este urmat de Viorica Dăncilă - 4,04% şi de Dan Barna - 3,69%.

---

Actualizare 00:30 - Rezultate provizorii după centralizarea rezultatelor din peste 99% din secţiile de votare

Klaus Iohannis a obţinut 36,06% din voturile exprimate, Viorica Dăncilă - 23,56%, Dan Barna - 13,58% şi Mircea Diaconu - 9,12%.

În aceste secţii de votare au fost exprimate 8.519.136 de voturi, din totalul de 8.683.112 alegători care s-au pezentat la urne. Votul în străinătate pentru alegerile prezidenţiale 2019 s-a încheiat în Europa, Asia, Africa şi Australia, dar continuă în alte zone ale globului până luni, la ora 7.00.

--------------

Actualizare 23:40 - Rezultate provizorii după centralizarea rezultatelor din peste 95% din secţiile de votare.

Klaus Iohannis 36%, Viorica Dăncilă - 23,92%, Dan Barna - 13,16%, Mircea Diaconu - 9,13%

Potrivit AEP, până la ora transmiterii acestei ştiri, s-au centralizat voturile din 17.864 de secţii de votare, reprezentând 95,28% din total.

Aceasta reprezintă 7.956.298 voturi.

--------------

Actualizare : Declaraţii după exit poll - Diaconu: Mai am un singur lucru de zis - şi mâine e o zi

Candidatul Alianţei electorale "Un Om", Mircea Diaconu, a afirmat, duminică seară, după publicarea rezultatelor exit-poll-urilor: "Le mulţumesc foarte mult celor, puţini, care au preferat prin vot un preşedinte nepartizan, un preşedinte independent, un preşedinte al tuturor românilor. Mai am un singur lucru de zis (...) - şi mâine e o zi, aşa cum spunea Scarlet O'Hara - şi v-aş ruga tare mult, cineva care ştie cine a fost această femeie, doamnă, să îi spună şi domnului Iohannis", a afirmat Mircea Diaconu.

Întrebat pe cine susţine în turul doi, el a răspuns: "Eu nu văd nimic că plouă", iar la insistenţele jurnaliştilor a spus: "Pe nimeni".

---------------

Actualizare : Declaraţii după exit poll - Paleologu: Rezultatul obţinut este bun în contextul în care nu am avut dezbatere în campania electorală

Candidatul Partidului Mişcarea Populară (PMP), Theodor Paleologu, crede că rezultatul pe care l-a obţinut la alegerile prezidenţiale este unul bun, în contextul în care nu a existat dezbatere electorală.

"Rezultatul obţinut este bun în contextul în care nu am avut dezbatere în această campanie, în care am avut o criză de guvern, cred că este un rezultat foarte bun de la care se poate clădi pentru viitor, este evident că forţa care s-a exprimat în aceste alegeri va constitui un ferment inconturnabil în reclădirea dreptei şi a centrului în România. Pledez în continuare pentru o largă coaliţie a forţelor de dreapta şi de centru", a declarat Paleologu, după închiderea secţiilor de votare şi după anunţarea rezultatelor exit-poll-ului CURS - Avangarde.

Paleologu a afirmat că deocamdată nu va exprima niciun consemn de vot pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, precizând însă că nu va vota pentru PSD, dar că aşteaptă ca Iohannis să participe la o dezbatere cu Viorica Dăncilă şi atunci îşi va spune punctul de vedere în acest sens.

--------------

Actualizare : Declaraţii după exit poll: Acest vot ne onorează, dar ne şi responsabilizează

Candidatul PSD, Viorica Dăncilă, a declarat, duminică seară, că votul dat de români o onorează, dar o şi responsabilizează. Dăncilă îi cheamă să o susţină în turul al doilea pe toţi cei care în primul tur au ales alt candidat.

"Vreau să mulţunesc tuturor celor care au fost la vot. Acest vot ne onorează, dar ne şi responsabilizează. Le mulţumesc primarilor care au fost foarte implicaţi. Conform exit-poll-ului suntem în turul doi", a spus Viorica Dăncilă.

Aceasta i-a chemat alături de ea în turul al doilea pe toţi cei care au ales în primul tur al alegerilor prezidenţiale un alt candidat.

"Mulţumesc tuturor celor care au votat cu inima. Am arătat că suntem alături de români şi sperăm ca în următoarele două săptămâni cât mai mulţi români să ni se alăture, chiar cei care acum au avut altă alternativă Cei care au dat votul altor candidaţi sper să vină akături de noi şi să câştigăm alegerile prezidenţiale", a declarat Dăncilă.

"Nu am plâns absolut deloc, poate i bărbaţii plâng câteodată, dar eu nu am plâns. Nu a fost niciun moment în care să plângem", a mai sus Dpncilă, răspunzând unei înrebări.

---------------

Actualizare : Declaraţii după exit poll - Barna: Este o şansă mare pentru viitorul României şi am dovedit în această campanie că oamenii obişnuiţi se pot lupta cu vechea clasă politică

Candidatul Alianţei USR-PLUS la alegerile prezidenţiale, Dan Barna, a declarat, duminică seară, după anunţarea rezultatelor exit-poll-urilor, că este optimist în ceea ce priveşte rezultatul în urma numărării voturilor, menţionând că în diaspora încă se votează. "Este o şansă mare pentru viitorul României şi ceea ce am dovedit noi în această campanie este că da, oamenii obişnuiţi se pot lupta cu vechea clasă politică", a spus el.

"Mulţumesc diasporei pentru că a trimis acel mesaj de care poate România avea nevoie, că implicându-ne putem schimba lucrurile. Este un record istoric fără precedent în diaspora şi asta ne dă încredere şi speranţă", a declarat Dan Barna.

El a spus că încă se votează în unele ţări din străinătate.

"Sunt optimist asupra rezultatului final pentru că tendinţa şi ultimele ore au arătat o tendinţă de creştere, şi de asta vreau să le mulţumesc tuturor celor care au ieşit la vot (...)", a adăugat el.

---------------

Actualizare : Declaraţii după exit poll - Iohannis: Niciodată românii nu au votat atât de mult şi atât de clar împotriva PSD

"Niciodată românii nu au votat atât de mult şi atât de clar împotriva PSD-ului şi acest lucru pentru România înseamnă un pas enorm înainte. Rezultatele oficiale vor veni mâine însă datele de exit poll arată deja că milioane de români din ţară şi din diaspora au votat pentru proiectul nostru, pentru o România normală şi pentru a continua procesul importat de schimbare în bine din România. Am crezut mereu în români şi în implicarea lor, iar participarea lor din aceste zile este o mare bucurie pentru democraţia din România" a afirmat Klaus Iohannis în discursul ţiut imediat după închiderea urnelor

Iohannis le-a mulţumit celor care i-au acordat încredere, în primul rând liberalilor dar şi tuturor votanţilor de dreapta.

"Lupta notsară comună nu ţine de o etichetă de partid, este pentru îndepărtarea totală a PSD-uli de la putere petru ca PSD-ul să nu mai ţină România captivă şi prizonieră în trecut, iar astăzi am făcut un pas mare în această direcţie" a mai spus preşedintele.

---------------

Actualizare 22:45 - Rezultate provizorii după centralizarea rezultatelor din aproape 50% din secţiile de votare: Klaus Iohannis 35,95%, Viorica Dăncilă - 25,64%, Dan Barna - 10,64%, Mircea Diaconu - 8,5%

Autoritatea Electorală Permanentă anunţă că, după centralizarea rezultatelor din aproape 50% din secţiile de votare, Klaus Iohannis a obţinut 35,95% din voturile exprimate, Viorica Dăncilă - 25,64%, Dan Barna - 10,64% şi Mircea Diaconu - 8,5%.

Potrivit AEP, până la ora transiterii acestei ştiris-au centralizat voturile din 9,203 secţii de votare, reprezentând 49,1% din total.

Aceasta reprezintă 2.886.565 voturi.

---------------

Actualizare 22:30 Exit-poll IRES pentru alegerile prezidenţiale 2019, înregistrate la ora 21:00 pentru ora 19:00, pentru primul tur de scrutin.

1. Klaus Iohannis (PNL) 38,7 %

2. Viorica Dăncilă (PSD) 22%

3. Dan Barna (USR-PLUS) 16,1%

4. Mircea Diaconu (Alianţa UN OM) - 8,2%

5. Theodor Paleologu (PMP) - 5,2%

6. Kelemen Hunor (Uniunea Democrată Maghiară din România) - 4,6%

7. Ramona-Ioana Bruynseels (Partidul Puterii Umaniste) - 2,0%

8. Alexandru Cumpănaşu (independent) - 1,2%

9. Viorel Cataramă (Dreapta Liberală) - 0,4%

10. Bogdan Stanoevici (independent) - 0,3%

11. Ninel Peia (Partidul Neamul Românesc) - 0,3%

12. Cătălin Ivan (Alternativa pentru Demnitate Naţională) - 0,2%

13. Sebastian Ionescu (Partidul Noua Românie) - 0,2%

14. John-Ion Banu (Partidul Naţiunea Română) - 0,1%

-------------

Actualizare 21:30 - La închiderea urnelor, prezenţa la vot la nivel naţional este de 47,66%. Au votat 8.683.379 de votanţi, 5 milioane în mediul urban şi 3,6 milioane în mediul rural.

-------------

Actualizare 21:00 - Au apărut primele date ale exit-poll-ului CURS-Avangarde pentru alegerile prezidenţiale 2019, înregistrate la ora 21:00 pentru ora 19:00, pentru primul tur de scrutin.

1.Klaus Iohannis 39,0 %

2. Viorica Dăncilă 22,5%

3. Dan Barna 16,4%

4. Mircea Diaconu 7,9%

5. Theodor Paleologu 6,1%

6. Kelemen Hunor 3,9%

7. Ramona Ioana Bruynseels 1,9%

8. Alexandru Cumpănaşu 1,2%

9. Viorel Cataramă 0,3%

10. Bogdan Stanoevici 0,2%

11. Cătălin Ivan 0,2%

12. Ninel Peia 0,2%

13. John Ion Banu 0,1%

14. Sebastian Popescu 0,1%

--------------

Actualizare 20:00 - Prezenţa la vot la ora 20.00 este de 46,84%

Peste 8.400.000 de alegători au votat la secţiile din ţară.

----------------

Actualizare 19:00 - Prezenţa la vot la ora 19.00 este de 45,08%. Au votat 8.212.964 de cetăţeni.

------------------

Actualizare 18:00 - Prezenţa la vot la ora 18,00 este de 42,19%

------------

Actualizare 17:00 - BEC: Prezenţa la vot la ora 17:00 - 37,86%. În străinătate au votat peste 550.000 de alegători

Un număr de 6.897.533 de alegători s-au prezentat până la ora 17:00 la cele 18.748 de secţii de votare din ţară, ceea ce înseamnă o prezenţă de 37,86 %, conform datelor oficiale de la BEC. În străinătate au votat peste 550.000 de alegători.

În mediul urban prezenţa este mai mare decât în mediul rural, iar diferenţa este în creştere

O prezenţă mai ridicată la vot, de peste 40% s-a înregistrat în judeţele Argeş, Braşov, Cluj, Constanţa, Ilfov, Olt, Sibiu, Teleorman.

-----------

Actualizare 16:00 Prezenţa la vot este de 33,45%, mai mică decât la alegerile prezidenţiale din 2014 când a fost de 35,1%.

----------

Actualizare 15:00 Numărul votanţilor la alegerile prezidenţiale a depăsit 5 milioane.

Actualizare 14:00 Prezenţa la vot a fost de 25% . La secţiile din ţară au votat 4.555.343 de cetăţeni.

--------------

Actualizare 13:00 - Până la ora 13:00 prezenţa la votat a fost de 20,60%, respectiv 4,2 milioane de cetăţeni. În urmă cu cinci ani la primul tur al prezidenţialelor prezenta a fost de 20,78%.

---------------

Actualizare -Prezenţa la vot la alegerile prezidenţiale a fost, duminică, la nivel naţional, până la ora 12,00, de 15,82%, potrivit site-ului Biroului Electoral Central (BEC).

Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne, până la ora 12,00, a fost de 2.882.075, dintre care 1.724.928 în mediul urban şi 1.157.147 în mediul rural.

O prezenţă mai ridicată la vot s-a înregistrat în judeţele Ilfov (20,32%), Constanţa (19,02%), Teleorman (18,71%), Braşov (18,41%) şi Argeş (18,38%).

O prezenţă mai redusă la vot s-a înregistrat în judeţele Satu Mare (11,04%), Covasna (11,21%), Maramureş (12,31%), Arad (12,41%) şi Vaslui (12,45%).

În Capitală, prezenţa la vot a fost de 16,27% (292.241 alegători), situaţia pe sectoare fiind următoarea: sectorul 1 - 18,77%, sectorul 2 - 16,72%, sectorul 3 - 13,91%, sectorul 4 - 16,72%, sectorul 5 - 14,50%, sectorul 6 - 18,36%.

-----------

Actualizare - Prezenţa la vot la ora 10:00 este 6.89 %, 1.256.234 de cetăţeni exercitându-şi dreptul de vot. Prezenţa este mai bună decât la prezidenţialele din 2009 şi 2014.

Procentul prezenţei a fost de 3,48% în urban şi 3,57% în zona rurală.

Telorman şi Dâmboviţa sunt judeţele cu cea mai bună prezenţă, Teleorman având peste 9%.

Judeţe cu prezenţă bună la vot sunt Argeş, Braşov, Brăila, Buzău, Cluj,.

----------

Prezenţa la vot la alegerile prezidenţiale a fost la ora 9:00 de 3,52 %, 640.431 de cetăţeni prezentându-se la vot, conform datelor BEC. Până la 9:30, la secţiile de vot din străinătate au votat 284.784 de alegători.

Procentul prezenţie a fost de 3,48% în urban şi 3,57% în zona rurală.

Judeţele cu cea mai bună prezenţă au fost Ilfov, Teleorman Giurrgiu.

Cele cu prezenţă slabă, sub 2%, au fost Covasna, Satu Mare, Maramureş.

În Bucureşti, prezenţa la vot a fost 3,32 %.

Opinia Cititorului ( 8 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Bursa, ati facut o treaba excelenta! Una dintre cele mai bune relatări ale acestei zile.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. In turul 2 voturile primite de Barna si Paleologu vor merge la Iohanis iar ale lui Diaconu (in cea mai mare parte) vor merge la Dancila. Va catiga Iohanis lejer. Il preferam pe Paleologu dar merge si Iohanis cu conditia sa doarma in continuare si sa nu devina fan al unui partid, in detrimentul impartialitatii si al democratiei autentice.

      Romanii nu vor din PNL un PSD 2 si nici un presedinte al unui partid ci doar un presedinte strict al romanilor. Daca intelege asta va fi bine pentru toti, iar daca nu, atunci mai bine doarme in continuare (zero este mai bun decat ceva negativ). Intre zero (Iohanis) si minus (Dancila) voi prefera zero-ul. 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    ...

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Privire de ansamblu, informatie exact cat trebuie. Barna o dezamagire totala!

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Alegeri previzibile...din păcate. Bravo pentru fluxul bine dozat de informații.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Tăcerea e de aur, vorba e de argint + inerția...

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Doamna dancila ar trebui sa caștige

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Ai probleme cu capul..

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
Apanova
Business Card
BTPay
e-distribuţie
Cotnari
daccaworking.ro
parmafood
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019

ENGLISH SECTION

more articles

Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS